Uniunea Europeană, cu ochii pe Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bruxelles-ul a decis să monitorizeze el însuşi cheltuirea fondurilor europene în ţara vecină printr-un soft conceput special Bulgaria va deveni în curând prima ţară din UE unde

Bruxelles-ul a decis să monitorizeze el însuşi cheltuirea fondurilor europene în ţara vecină printr-un soft conceput special

Bulgaria va deveni în curând prima ţară din UE unde absorbţia fondurilor comunitare va fi urmărită în permanenţă printr-un soft conectat direct la calculatoarele Comisiei Europene.

Comisia Europeană (CE) va introduce în Bulgaria sistemul numit "Lotar", creat de Directoratul pentru Politică Regională al CE special pentru urmărirea traseului fondurilor europene.

Monitorizarea va urmări inclusiv nivelul derulării proiectelor finanţate de UE, potrivit purtătoarei de cuvânt a CE, Eva Kalujinska citată de mass-media din Bulgaria.

Softul va fi introdus în ministerele şi agenţiile care lucrează direct cu fondurile UE şi va fi conectat la un sistem special de monitorizare de la Bruxelles.

În acest fel, CE va putea controla direct derularea proiectelor şi efectuarea plăţilor de la cele mai mici până la cele mai înalte niveluri. CE a refuzat orice comentariu în privinţa motivelor pentru care Bulgaria devine prima ţară UE unde se introduce un asemenea sistem fără precedent.

Sofia a dezamăgit Bruxellesul

Măsura arată că Bruxelles-ul şi-a pierdut încrederea în structurile şi în persoanele care au răspunderea cheltuirii fondurilor europene în Bulgaria. "Corupţia la nivel înalt şi crima organizată nu îşi au locul în UE şi nu pot fi tolerate.

Este important ca aceia care încalcă legea să nu fie mai presus de lege, acest lucru ţine de încrederea publică", a declarat Jose Manuel Barroso, preşedintele CE, în cursul unei vizite efectuate la Sofia în martie.

Georgi Shivarov, vicepreşedintele Asociaţiei Industriaşilor din Bulgaria, spune că multe companii se plâng de corupţie în aproape toate aspectele care implică oficiali: permise de construcţie, licenţe pentru comercializarea alcoolului sau salubrizarea.

Corupţie la nivel înalt

Anul trecut, Rumen Ovcharov, ministrul economiei, şi-a dat demisia după ce a fost acuzat de intervenţie într-o anchetă de corupţie la compania de termoficare din Sofia.

Şeful agenţiei care se ocupă de transporturi a fost forţat să demisioneze după ce a ieşit la iveală că a acordat contracte companiei fratelui său. Ministrul de interne, Rumen Petkov, a demisionat după ce doi oficiali au fost acuzaţi de scurgeri de informaţii către mafie, iar el însuşi a recunoscut că a avut întâlniri cu personaje interlope.

Bruxelles-ul a suspectat anumite ilegalităţi în distribuirea fondurilor de preaderare şi a suspendat unele plăţi pe parcursul derulării investigaţiilor.

La sfârşitul lunii iulie, sunt aşteptate rapoartele Bruxellles-ului privind România şi Bulgaria. Unii reprezentanţi ai CE au declarat că, pentru a evita o criză politică în Bulgaria, raportul privind ţara vecină nu va fi atât de dur precum se aştepta.

"Infracţiuni elegante"

Procurorul general adjunct al Bulgariei, Karmen Sitnilski, spune că Bulgaria are o rată mare de infractori în rândul oamenilor educaţi, intelectuali, deoarece şefii mafiei doresc să-şi legitimeze averile. Infracţionalitatea "elegantă este în creştere, folosindu-se de puterea politică sau administrativă, corupţie şi în special spălare de bani. Procesul transformă capitalul ilegal în afacere legală şi permite criminalilor să participe la viaţa publică fără a sta ascunşi".

Corupţia şi crima organizată nu îşi au locul în UE şi nu pot fi tolerate
Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite