Uniunea Europeană, în luptă cu paradisurile fiscale

» Statele mici aplică taxe reduse pentru a atrage capital şi investitori, motiv de nemulţumire în special pentru Germania şi Franţa

Liechtenstein, un ducat minuscul şi liniştit, a reuşit să provoace un scandal care a luat proporţii globale. Suedia, Italia, Marea Britanie, Franţa, SUA şi chiar îndepărtata Australie au descoperit că mulţi dintre cetăţenii lor îşi pun la adăpost averile în paradisuri fiscale europene pentru a evita taxele către stat. Şi, cu siguranţă, lista se va extinde.

Demisia directorului executiv al Deutsche Post, Klaus Zumwinkel, la începutul acestui an, a fost urmată de o adevărată furtună. La scurt timp, Germania şi-a dat seama că se află în faţa celui mai mare scandal fiscal din istoria sa. Iar proporţiile lui nu sunt cunoscute încă, întrucât nu se cunoaşte numărul exact al personalităţilor care s-au sustras „datoriei de solidaritate” pe care o reprezintă plata impozitelor.

Toate privirile s-au întors dezaprobator către Liechtenstein şi, în special, către banca LGT a familiei princiare. Banca LGT, specializată în gestionarea averilor, este acuzată că a creat fonduri speciale destinate evaziunii fiscale. Mai ales că nu este pentru prima dată când micul principat apare în prim-planul unui scandal financiar în Germania. În 2000, în timpul uriaşului scandal al fondurilor nedeclarate ale Partidului Creştin-Democrat, s-a scris mult despre conturile acestuia din Liech­tenstein.

În apărarea sferei private

Presiunile puternice venite din partea Berlinului nu i-au speriat prea tare pe oficialii din Liechten­stein. Premierul Ottmar Hasler a precizat că nu se va
renunţa niciodată la fundaţiile anonime, iar prinţul moştenitor Alois a caracterizat drept un afront dorinţa germanilor de a fi încălcat secretul bancar. Chemat la Berlin, unde cancelarul german Angela Merkel i-a cerut să coopereze cu autorităţile fiscale din alte ţări, Hasler a rămas ferm pe poziţii, declarând pentru cotidianul „Frankfurter Allgemeine Zeitung” că principiile de bază ale politicii fiscale din ducat nu vor fi modificate.

Fundaţiile şi conturile lor bancare reprezintă o tradiţie de peste 80 de ani în
Liechtenstein, şi va rămâne aşa, a mai avertizat Ottmar Hasler.

Pe de altă parte, prinţul Alois a atacat BND-ul, serviciul german care a plătit 4,2 milioane de euro pentru a intra în posesia datelor despre evazionişti. Criticile sale au fost sprijinite şi de Pierre Mirabaud, preşedintele Asociaţiei Bancherilor Elveţieni, în opinia căruia metodele prin care serviciile secrete germane au intrat în posesia informaţiilor sunt “demne” de cele ale Gestapoului.

Reacţia UE

Afacerea conturilor din Liechtenstein a determinat Uniunea Europeanã să se gândească la o înăsprire a regulilor în vigoare pentru a lupta împotriva
evaziunii fiscale. Pe lângă întărirea cooperării cu paradisurile fiscale asiatice, precum Singapore, Hong Kong şi Malta, miniştrii de finanţe intenţionează să modifice directiva din 2005 referitoare la taxele economice din Europa.

 Adoptat după 14 ani de discuţii aprinse, textul directivei din 2005 întâmpină dificultăţi în aplicare şi ar putea fi revizuit. Documentul prevede schimbul de informaţii între state cu privire la câştigurile din economii ale cetăţenilor străini.

Numai că ţările din UE care practică secretul bancar (Belgia, Luxemburg şi Austria), aşa cum o fac şi paradisurile fiscale europene din afara Uniunii (Elveţia, San Marino, Monaco, Andorra şi Liechtenstein - teritorii dependente şi asociate), au obţinut dreptul de a nu participa la acest acord.

Aceste state se mulţumesc să impoziteze la sursă câştigurile obţinute din economiile plasate pe teritoriul lor şi să dea 75%
din bani ţărilor de origine, dar fără ca sumele despre care este vorba să poată fi controlate.

În consecinţă, această directivă este lacunară cât timp ea nu ia în considerare toate produsele economice, excluzând mai ales dividendele acţiunilor, şi se limitează la plasamentele persoanelor fizice (nu şi la cele ale societăţilor şi fundaţiilor).

Trei propuneri

Pentru modificarea directivei, Germania a făcut trei propuneri: o creştere a dividendelor şi a câştigurilor financiare, altele decât veniturile din economii, includerea societăţilor şi a fundaţiilor care intră sub incidenţa directivei şi obligarea paradisurilor fiscale să divulge identitatea celor care deţin conturi bancare acolo.

Dacă cei mai mulţi miniştri europeni de finanţe au apreciat aceste propuneri, cel din Luxemburg, Jean-Claude Juncker, s-a arătat destul de reticent.

“Trebuie să vedem dacă reglementareaeuropeană în materie de fiscalitate a economiilor funcţionează corect sau nu”, s-a mulţumit să declare Juncker, în 2005, Luxemburgul nefiind de  acord cu adoptarea directivei.

Este de la sine înţeles că disputele pe această temă vor continua, micuţele state europene a căror prosperitate se bazează în mare parte pe fiscalitatea redusă simţindu-se ameninţate. Primul care a reacţionat a fost principatul Monaco.

Malta şi amnistierile

Malta este “o republică democrată fondată pe muncă”: aşa stă scris în primul paragraf din Constituţie. Realitatea din ultimele decenii contrazice însă această declaraţie “nobilă”. În pofida aderării la UE şi a adoptării monedei unice, în ultimii cinci ani, au fost adoptate mai multe amnistieri fiscale.

Una dintre ele permite celor care nu şi-au declarat veniturile să şi le înregistreze anonim, plătind doar o amendă de 4%. Tot o penalizare, de data aceasta de trei procente, se aplică şi celor care nu şi-au declarat investiţiile făcute în afara ţării.

Monaco luptă pentru imaginea sa

Prima vizita în Germania a lui Albert al II-lea (foto) în calitate de şef al statului monegasc nu s-a derulat aşa cum îşi dorise prinţul. Programată încă de anul trecut, ea a avut loc la puţin timp după izbucnirea scandalului.

Albert al II-lea a încercat s-o convingă pe Angela Merkel că Monaco nu este un paradis fiscal precum Liechtenstein. “Principatul se străduieşte de mai mulţi ani să îşi coreleze regulile bancare interne cu cele internaţionale”, a precizat prinţul. Dincolo de asigurările sale, Monaco este, fără îndoială, un paradis fiscal, apreciat mai ales de foşti sportivi care aleg să trăiască aici.

Taxele pe venit şi pe beneficii nu sunt cunoscute în cochetul principat de pe Coasta de Azur. Pe o suprafaţă de numai doi kilometri pătraţi, îşi desfăşoară activitatea filialele a peste 40 de bănci. Potrivit “Der Spiegel”, averea cumulată a celor 1.000 de germani care trăiesc aici este de circa 90 miliarde de euro.

Pentru Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), Monaco este, ca şi Liechtenstein şi Andorra, o oază fiscală “necooperantă”. E drept că, spre deosebire de ducat, de facilităţile fiscale nu beneficiază decât locuitorii principatului.

Andorra, statul-mall

Iarna trecută a adus însă primele semnale de alarmă. Lipsa zăpezii a alungat turiştii, iar companiile din construcţii şi-au dat seama că trebuie să-şi diversifice activităţile pentru a înregistra în continuare profituri mari. Iar băncile au intrat în atenţia presei, după scandalul din Liechtenstein.

Până acum, ele au făcut uz de secretul bancar, nefiind obligate să dezvăluie numele clienţilor străini. Cabinetul a adoptat, pentru prima dată, un pachet de legi – e drept, nu foarte dur – prin care companiilor li se cere mai multă transparenţă.

An de an, de ziua sfântului Charles Borromeo, patronul finanţelor, familiile care domină sectorul bancar din Andorra La Vella, capitala Andorrei, se adună pentru a face un bilanţ al afacerilor. Ultima întrunire nu a semănat însă cu celelalte.

Dublarea populaţiei

De ani buni, Andora a prosperat de pe urma turiştilor. Numai în 2007 au fost 11 milioane. Unii vin pentru schi sau drumeţii montane, dar cei mai mulţi sunt atraşi de mallurile care au “cotropit” Andorra, unde nu există taxe pe
venit sau pe achiziţii. Pe drumul spre capitală, magazinele duty-free sunt unul lângă altul.

Pe principala arteră din Andorra La Vella, poţi găsi ceasuri elveţiene, parfumuri franţuzeşti sau medicamente fără reţetă, toate la preţ de dumping. Cele cinci bănci au susţinut masiv sectorul construcţiilor. S-au construit mai ales hoteluri peste hoteluri, magazine, locuinţe şi cabane turistice.

Pentru toate acestea, era nevoie de mână de lucru, uşor de găsit în Spania, Portugalia, Franţa şi nu numai. Aşa că, din 1986 până în prezent, populaţia statului aproape că s-a dublat, ajungând la 82.000 de locuitori.

Luxemburg se orientează spre e-comerţ

Înainte de disputa dintre Liechtenstein şi Bruxelles, anul trecut, Luxemburg a intrat “în coliziune” cu restul Uniunii Europene, din cauza taxelor mici pe care le aplică firmelor care se ocupă cu comerţul pe internet. Micul ducat a devenit centrul e-comerţului din Europa, firme precum iTunes, Skype, eBay sau Amazon stabilindu-şi sediul european în această ţară, ca urmare a TVA-ului mic care se aplică activităţii lor.

Furnizorii de servicii on-line care funcţionează în UE plătesc TVA la nivelul ţării în care îşi desfăşoară activitatea, nu la cel al statului în care se află clientul. Cum, în Luxemburg, nivelul TVA este cel mai mic, ducatul este preferat de companiile care se ocupă cu e-comerţ.

Miniştrii europeni ai finanţelor încearcă să schimbe regula, dar autorităţile luxemburgheze se opun, pentru că acest lucru ar însemna o lovitură serioasă pentru finanţele lor. Mai ales că Luxemburgul, a cărui economie se bazează în mare parte pe domeniul bancar, a găsit în comerţul electronic o modalitate de diversificare a veniturilor.

Vaticanul foloseşte gratuit proprietăţi ale statului italian

Cu o suprafaţă de numai 0,44 kilometri pătraţi, Vaticanul este cel mai mic stat din lume. Dat fiind caracterul lui special, puţini îşi închipuiau că centrul religios al lumii catolice ar putea avea probleme cu fiscul.

Şi totuşi aşa s-a întâmplat. Recent, Comisia Europeană a cerut Italiei explicaţii în legătură cu anumite scutiri de taxe de care beneficiază Sfântul Scaun. În baza unui tratat care datează din 1929, Vaticanul nu plăteşte taxe pentru veniturile aduse de proprietăţi aflate în subordinea sa.

În 2005, premierul de atunci, Silvio Berlusconi, a extins aceste facilităţi şi la clădirile pe care Biserica le foloseşte pentru funcţionarea unor clinici medicale sau cămine pentru tinerii credin­cioşi veniţi din lumea întreagă.

 Guvernul Prodi a revenit asupra acestei decizii, precizând că sunt scutite de taxe doar activităţile „care nu sunt exclusiv comerciale”. Formulare care lasă loc de interpretări.

Sfântul Scaun deţine 100.000 de proprietăţi în Italia, dintre care la Roma funcţionează 65 de aziluri, 250 de şcoli, 18 spitale, 580 de mănăstiri şi institute religioase. În faţa presiunilor venite de la Bruxelles, Sfântul Scaun şi guvernul italian se văd obligate să renegocieze înţelegerea, în caz contrar Italia riscând o amendă consistentă.

San Marino, cea mai veche republică

Al treilea în ierarhia celor mai mici state din Europa, după Vatican şi Monaco, San Marino îşi revendică titlul de cea mai longevivă republică din lume. Potrivit tradiţiei, a fost fondată în anul 301 de Marinus, un zidar creştin care a fugit de persecuţia anticreştină a împăratului Diocleţian din Dalmaţia.

De atunci, şi-a păstrat tot timpul independenţa, beneficiind de protecţia Italiei. Ca şi suratele ei, San Marino trăieşte din turism (circa 3 milioane de vizitatori la o populaţie de 31.000) şi din lipsa taxelor, un magnet care atrage sume mari de bani de la nonrezidenţi.

Prin poziţia sa geografică privilegiată, între Africa şi Europa, Malta a fost întotdeauna centrul unui comerţ înfloritor. Pe care l-a sprijinit cât a putut de mult, suport care astăzi se traduce prin păstrarea cu străşnicie a secretului bancar şi prin măsuri menite să atragă investitorii străini.