Uniunea Europeană înăspreşte regimul armelor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

>> Un proiect de lege prevede marcarea alfanumerică a armelor şi a muniţiei şi păstrarea bazei de date timp de 20 de ani. Parlamentul European a adoptat ieri un raport privind înăsprirea

>> Un proiect de lege prevede marcarea alfanumerică a armelor şi a muniţiei şi păstrarea bazei de date timp de 20 de ani.

Parlamentul European a adoptat ieri un raport privind înăsprirea actualelor reguli pentru achiziţia şi posesia de arme de foc. Textul documentului a fost deja negociat timp de 18 luni în cadrul celor trei instituţii ale UE - parlamentul, comisia şi consiliul - şi ar putea intra în vigoare din 2008.

Problema a ajuns din nou în atenţia opiniei publice, în urma incidentului petrecut la o şcoală din Finlanda, la începutul acestei luni, când un adolescent a împuşcat opt persoane, după care s-a sinucis.

Şi în Germania poliţia a anunţat recent că a prevenit un masacru ce era pus la cale de mai mulţi tineri la o şcoală de lângă Köln. Raportul adoptat ieri de PE a fost realizat de parlamentarul ecologist german Gisela Kallenbach. Dacă vor fi adoptate, noile reguli ar putea intra în vigoare în ianuarie 2008, iar ţările membre vor trebui să le adopte în propria legislaţie până în 2010. Noile măsuri ar urma să completeze directiva din 1991, care fixează standarde minime pentru înregistrarea armelor şi prevede un "carnet european pentru portul de armă", obligatoriu pentru oricine transportă o armă dintr-un stat într-altul al UE.

Singurele excepţii de la limita de vârstă ar fi în cazul vânătorilor şi sportivilor, care vor putea deţine arme dacă se află sub supravegherea unui adult care are permis. Actualmente, în Finlanda, orice tânăr îşi poate achiziţiona o armă de foc începând de la vârsta de 15 ani, cu acceptul părinţilor.

Potrivit propunerii, toate armele şi pachetele cu muniţie vor fi marcate cu un simbol alfanumeric pentru a putea fi uşor de urmărit. Fiecare stat membru va fi obligat să înfiinţeze o bază de date computerizată care să includă informaţii privind fabricantul, foştii şi actualii proprietari, comercianţii şi, după caz, atelierele la care au fost reparate armele. Datele trebuie păstrate de autorităţi timp de cel puţin 20 de ani.

Comercianţii de arme vor fi supuşi şi ei unor noi restricţii. Gisela Kallenbach însă nu a reuşit să obţină un consens pentru interzicerea achiziţionării de arme de foc prin internet.

Finlandezii şi elveţienii - cei mai înarmaţi europeni

Potrivit unei cercetări a Institutului de Studii Internaţionale din Geneva, realizată în acest an, Finlanda este a treia ţară din lume privind numărul armelor de foc deţinute de populaţie, cu 56 de arme/100 de locuitori.

Primele două sunt SUA, cu 90 de arme/100 de locuitori, şi Yemen, cu 61. În Europa, ţările cu cele mai multe arme de foc în posesia populaţiei sunt, în afara Finlandei, Elveţia, cu 46 de arme/100 de locuitori, Serbia - cu 38, Franţa - cu 32, Suedia şi Austria - cu 31. Urmează Germania, Grecia, Italia, Spania şi Marea Britanie, în timp ce România se află printre statele cu mai puţin de o armă la suta
de locuitori.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite