Ungaria pune gaz pe focul din Caucaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armenia a rupt relaţiile cu Budapesta după ce ungurii au extrădat un criminal azer condamnat.

Unul dintre cele mai sângeroase conflicte îngheţate din Asia Centrală, cel din Nagorno-Karabah, riscă să reizbucnească. Şi aceasta după ce Ungaria a extrădat în Azerbaid­jan un ofiţer azer care în 2004 îşi ucisese un coleg armean. Până una alta, Armenia a rupt relaţiile diplomatice cu Ungaria, iar sute de armeni au manifestat în faţa consulatului ungar din Erevan, incendiind un drapel al Ungariei.

Proteste armene

Protestatarii au aruncat cu ouă şi roşii spre clădirea consulatului, acuzând Budapesta că a încheiat cu Azerbaidjanul - inamic al Armeniei - un acord prin care profită de resursele energetice ale acestui stat din Asia Centrală.

„Ungurii şi-au vândut onoarea şi conştiinţele Azerbaidjanului precum o prostituată", a strigat un manifestant, Armen Makarcian. Acest gest, fără precedent în relaţiile dintre cele două ţări, vine după ce  Ramil Sahib Safarov, un ofiţer azer de 35 de ani, ucidea, în februarie 2004, în timpul unui exerciţiu militar din cadrul Parteneriatului pentru Pace al NATO, desfăşurat în Ungaria, un coleg armean, pe locotenentul Gurgen Marga­ryan. Militarul din Azerbaidjan şi-a motivat gestul prin faptul că ofiţerul armean ar fi jignit steagul azer.

Într-o noapte, Safarov s-a strecurat în dormitorul ofiţerului armean şi, după ce l-a înjunghiat cu un cuţit, pur şi simplu, l-a hăcuit cu o secure. Un ofiţer de poliţie ungur a declarat că în afara unui număr mare de răni pe piept, produse de un cuţit, capul lui Margaryan a fost tăiat cu un topor. A urmat un proces care s-a desfăşurat în Ungaria, iar în 2007 tribunalul l-a condamnat pe ucigaş la 30 de ani de închisoare, fără posibilitatea de a i se reduce pedeapsa, pentru "omor intenţionat, efectuat cu o brutalitate deosebită şi din motive nejustificate". Armenia nu se aştepta la o astfel de trădare din partea Ungariei. În 2004, când s-a produs tragedia, reprezentanţii NATO au rugat Erevanul să nu politizeze situaţia şi să aibă încredere în justiţia ungară. Nu se punea atunci problema ca el să fie retrimis în Azerbaidjan să-şi execute pedeapsa acolo. Dar autorităţile azere  au făcut numeroase demersuri pentru a-l aduce în ţară pe Safarov.

Graţiat de preşedintele azer

Un an şi jumătate au durat negocierile secrete între premierul ungar Viktor Orban şi autorităţile azere. Acestea s-au încheiat în timpul vizitei în această vară a premierului ungar la Baku. La 31 august, Ramil Sahib Safarov a fost retrimis în Azerbaidjan, cu angajamentul părţii azere că criminalul îşi va ispăşi restul de pedeapsă într-o închisoare din patria lui.

În acest sens, părţile au semnat chiar şi un document care atestă legalitatea măsurii, potrivit legislaţiei internaţionale. Numai că, în momentrul în care Safarov a pus piciorul pe pământul azer, preşedintele ţării,Ilham Aliev, l-a graţiat, l-a avansat în grad şi urmează să primească şi despăgubiri materiale. Azerbaidjanul l-a întâmpinat ca pe un erou.

Opoziţia ungară acuză  o afacere cu bani mulţi

Partidul Socialist Ungar şi  partidul ecologist, aflate în opoziţie, l-au acuzat pe premierul Viktor Orban că a acceptat cererea azeră în schimbul  unei sume mari de bani pentru a atenua consecinţele crizei economice care afectează Ungaria. Surse azere au vorbit despre achiziţionarea de către Azerbaidjan a unor obligaţiuni de stat ungare în valoare de două-trei miliarde de euro.

Preşedintele SUA, Barack Obama, s-a declarat „foarte preocupat" de decizia Azerbaidjanului de graţiere a unui militar care a ucis un armean.

"Ungurii şi-au vândut onoarea şi conştiinţele Azerbaidjanului precum o prostituată."
Armen Makarcian protestatar armean

Conflictul îngheţat Nagorno-Karabah

Conflictul din Nagorno-Karabah, care s-a soldat cu 15.000 de morţi şi un milion de refugiaţi, a izbucnit în februarie 1988, când această regiune autonomă locuită majoritar de armeni şi-a anunţat intenţia de a se separa de republica sovietică Azerbaidjan.

În septembrie 1991, autorităţile regionale au proclamat crearea Republicii Karabahul de Sus, având capitala la Stepanakert.

În replică, Baku a anulat autonomia regiunii, declanşând ostilităţile între armata azeră şi formaţiunile de luptă armene din Karabahul de Sus susţinute de Erevan şi de diaspora americană. Un armistiţiu a fost încheiat în regiune la 12 mai 1994. Azerbaidjanul a pierdut controlul asupra Karabahului de Sus şi asupra a şapte districte adiacente regiunii secesioniste.

Negocierile pentru reglementarea conflictului sunt purtate din 1992 în cadrul Grupului de la Minsk al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), grup coprezidat de SUA, Franţa şi Rusia.

Oficialii maghiari susţin că au fost înşelaţi

Înţelegerea  dintre cele două ţări corespunde unor convenţii europene, dar opoziţia spune că Guvernul trebuia să-şi dea seama că partea azeră nu va respecta acordul. Ediţia online a ziarului „Magyar Nemzet" a prezentat, ieri, un document oficial din partea Ministerului azer al Justiţiei prin care Baku se angajează că Ramil Sahib Safarov va continua să-şi ispăşească pedeapsa cu închisoarea în ţara sa natală, fără nicio intervenţie în deciziile judecătoreşti şi în condamnările definitive din Ungaria.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite