Ungaria ia noi măsuri de reducere a deficitului bugetar, la presiunea Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungaria a anunţat astăzi noi măsuri de reducere a deficitului bugetar pentru a evita pierderea unor fonduri europene de dezvoltare de aproape jumătate de miliard de euro, însă deciziile ar putea fi o nouă lovitură dată creşterii economice, relevă Reuters.

Măsurile incluse în versiunea revizuită a planului de convergenţă înaintată Bruxelles-ului ar putea echivala cu 2,3% din PIB-ul anului viitor şi constau în noi taxe pe serviciile de telecomunicaţii şi tranzacţiile financiare, notează Mediafax.

Premierul ungar Viktor Orban se află la Bruxelles în încercarea de a debloca negocierile pentru un nou program de asistenţă financiară.

Pe parcursul a doi ani de mandat, Orban a reuşit să agite pieţele şi să îi îndepărteze pe liderii europeni, prin măsurile neortodoxe adoptate pentru evitarea austerităţii.

În martie, miniștrii de Finanțe ai Uniunii Europene au căzut de acord să sancționeze Ungaria pentru deficitul său bugetar excesiv prin înghețarea a 495 de milioane de euro din fondurile de coeziune destinate acestei țări.

Ungaria poate evita acest blocaj dacă va lua măsuri de ajustare fiscală până în iunie.

Obiectivul noilor măsuri de austeritate este reducerea deficitului bugetar cu 155 miliarde de forinţi (689,86 milioane dolari) în acest an şi cu până la 665 miliarde de forinţi anul viitor, în funcţie de veniturile generate de taxa pe tranzacţiile financiare, pentru ca indicatorul să fie menţinut sub 3% din PIB.

În urma noilor măsuri de ajustare şi a scăderii exporturilor în zona euro, economia ungară va stagna în acest an, iar anul viitor va avansa, potrivit estimărilor, cu 1,6%.

Noua taxă pe tranzacţiile financiare, care ar putea fi de 0,1%, va fi aplicată tranzacţiilor corporate, de retail bancar şi poştale.

Taxa din telecomunicaţii va fi aplicată tuturor apelurilor telefonice şi mesajelor text.

Guvernul a precizat că noile taxe fac parte din procesul de trecere de la taxarea veniturilor la taxarea consumului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite