Ungaria: o nouă Constituţie controversată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul de la Budapesta va prezenta, luni, Parlamentului proiectul unei noi Constituţii. Documentul a stârnit controverse mari. La elaborare au participat numai membri ai coaliţiei guvernamentale, opoziţia (socialiştii şi ecologiştii) refuzând să fie prezenţi în comisie din cauza unor probleme de procedură şi a timpului prea scurt.

Modificările sunt considerate a fi anacronice. În preambul, de pildă, se porneşte de la Sfântul Ştefan „care, în urmă cu un mileniu, a pus pe baze solide statul ungar".

Se consideră ca simbol al statalităţii Sfânta Coroană Ungară (într-o republică, formă de stat recunoscută în Constituţie) şi se recunoaşte rolul creştinismului în păstrarea naţiunii. „Ungaria, condusă de idealul naţiunii unitare maghiare, este răspunzătoare de soarta maghiarilor de dincolo de graniţe", se arată într-un alt capitol al Constituţiei.

Se propune ca, în locul judeţelor, să se revină la vechea denumire de comitate, din timpul Ungariei mari, iar Curţile de apel să se transforme în curii, la fel ca înainte de 1918. Este garantată numai căsătoria dintre bărbat şi femeie. Deşi se va permite în continuare avortul, s-a introdus un paragraf în care se afirmă că un făt se consideră viabil imediat de la procreare.

Printre propunerile cele mai ciudate figurează cea a deputatului Fidesz, Jozsef Stajer, de a acorda vot suplimentar mamelor cu copii. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite