Un seism ipocrit

În timp ce în Haiti totul este imagine, evidenţă, oroare şi stupefacţie, în Chile totul este subtilitate, zvon, paradox.

Cutremurul care a lovit Chile la 27 februarie a fost mai puţin devastator decât cel ce a distrus Haiti la 12 ianuarie.Cu toate acestea, a redeschis răni vechi. În Chile, este supranumit cutremurul ipocrit. Un vizitator distrat s-ar putea plimba prin centrul capitalei Santiago şi în cartierele rezidenţiale ale clasei de mijloc fără să-şi dea seama că aici pământul s-a cutremurat cu o violenţă care nu are practic echivalent în istoria arhivelor seismografice. Ca şi alte multe lucruri în această ţară, dezastrul este subtil şi deseori invizibil. Dar el este acolo, ascuns în dorinţa noastră aproape maladivă de a fi şi de a avea un aer normal, adică de a face parte din lumea dezvoltată.

Or, cel mai mare pericol al acestei catastrofe chiliene constă exact în caracterul său invizibil. În spatele faţadei lor încă intacte, numeroase imobile ascund nenumărate fisuri interioare, care de-acum înainte le fac inutilizabile. Acelaşi lucru se poate spune despre întreaga ţară în ansamblul ei: faţada a rămas mai mult sau mai puţin nevătămată, dar un mare număr de crăpături ascunse s-au lărgit, s-au adâncit şi apar acum în crunta lor realitate.

Cine a trăit sechelele celor două cutremure puternice de la începutul acestui secol XXI a văzut cele două extreme ale unui arc. În timp ce în Haiti totul este imagine, evidenţă, oroare şi stupefacţie, în Chile totul este subtilitate, zvon, paradox. În timp ce în Haiti catastrofa s-a arătat în toată oroarea ei încă din prima zi, în Chile totul a fost extrem de lent, ascuns, astfel că, odată cu trecerea zilelor, cu greu îţi mai aminteşti amploarea dezastrului.

În timp ce în Haiti toate structurile vechi s-au prăbuşit iremediabil încă din primele secunde ale cutremurului, în Chile, dimpotrivă, tocmai clădirile noi, aeroportul, cu decoraţiunile sale pretenţioase, care se voia modern şi internaţional, şoselele inaugurate de curând au fost primele care s-au prăbuşit.

Teama, paranoia şi foamea au devenit monedă curentă în acest climat de catastrofă dar, ca şi taxele şi impozitele, ele sunt inegal repartizate. În timp ce apa şi electricitatea au revenit în mare parte din Santiago, unde locuinţele sunt relativ intacte, printre cei care încearcă să imite acest mod de viaţă nu puţini au început să-şi dea seama de tragica absenţă a protecţiei în care trăiesc. Cutremurul le-a readus în minte acestor oameni care-şi duc viaţa prea departe de centrele de decizie nu doar fragilitatea existenţei noastre, ci şi fragilitatea deosebită a ceea ce s-a numit „miracolul chilian".