Un colonel KGB învrăjbeşte Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii de Externe din Lituania, Letonia şi Estonia au trimis o scrisoare comună  Comisiei Europene, în care denunţă decizia Austriei de a-l elibera pe fostul colonel KGB, Mihail Golovatov, fost comandant al turpelor de elită Alpha, suspectat că ar fi dat ordinul de atac asupra televiziunii din Vilnius, în 1991, scrie agenţia Ria Novosti.

„Decizia pripită luată de către autorităţile austriece pentru a elibera suspectul arestat pentru implicarea sa în evenimentele tragice de la 13 ianuarie 1991 are un efect negativ asupra cooperării eficiente între ţările membre ale Uniunii Europene în materie penală şi calcă în picioare principiul solidarităţii europene", se arată în scrisoarea trimisă de şefii diplomaţiilor din cele trei republici baltice  Executivului comunitar, inclusiv comisarului pentru Justiţie, Viviane Reding, dar şi omologilor din ţările UE. „Subliniem că mandatul european de arestare, ca instrument de încredere reciprocă în rândul UE, ar trebui să fie eficient pus în aplicare, pentru a aresta sau reţine persoane, mai ales când este vorba despre crime de război şi crime împotriva umanităţii", mai susţin cei trei miniştri baltici.

Mâna Moscovei

Mihai Golovatov (62 de ani) este suspectat că s-ar afla în spatele reprimării sovietice din 1991 a mişcării pentru independenţă din Lituania. El a fost arestat joia trecută pe aeroportul din Viena, fiind eliberat ulterior şi lăsat să plece la Moscova. Acest fost ofiţer al serviciilor speciale sovietice era căutat pentru „crime împotriva umanităţii şi crime de război", pentru rolul său în asaltul mortal asupra turnului televiziunii din Vilnius, de la 13 ianuarie 1991, în cadrul unei tentative sovietice de a pune capăt drumului Lituaniei spre independenţă. Atacul efectuat de unitatea specială Alpha (unităţi speciale ale KGB) pe care acesta o comanda s-a soldat cu 14 morţi şi 700 de răniţi.

Golovatov risca închisoarea pe viaţă dacă judecătorii îl declară vinovat. Un atac similar efectuat de forţele sovietice a avut loc în Letonia, la 20 ianuarie 1991, soldat cu şapte morţi în rândul civililor. Autorităţile de la Vilnius suspectează că Rusia a exercitat presiuni asupra justiţiei austriece. Viena se apără şi spune că Golovatov a fost eliberat pentru că Lituania nu a făcut la timp precizările necesare pentru mandatul său de arestare.

În replică, Lituania a amintit că legea austriacă autorizează reţinerea pentru 48 de ore şi a afirmat că a făcut precizările necesare în termen de şapte ore de la cererea austriacă, formulată abia a doua zi după arestarea lui fostului colonel KGB.Potrivit agenţiei Info.prim.md, preluată de Romanian Global News, şi  ministrul securităţii din Transnistria, Vladimir Antiufeev, este dat în căutare generală de către autorităţile letone. Acesta este acuzat că ar fi participat la o tentativă de lovitură de stat împotriva noilor autorităţi ale Letoniei democratice, care s-a soldat cu mulţi morţi, iar în urma eşuării acesteia a fugit la Moscova la 23 august 1991.

14  lituanieni au fost ucişi în asaltul ordonat de fostul colonel KGB asupra turnului televiziunii din Vilnius.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite