Un avion al companiei Swiss s-a întors din drum din cauza unei dispute între doi pasageri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion al companiei Swiss care asigura legătura între Zurich şi Beijing s-a întors din drum, duminică, după şase ore de zbor, din cauza unei dispute violente între doi pasageri asiatici, a anuţat luni compania, citată de AFP.

"Cei doi pasageri au fost predaţi poliţiei cantonale din Zurich, după aterizarea avionului Airbus A340 duminică seara", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei Swiss.

Potrivit site-ului de Internet al cotidianul elveţian de limbă germană Blick, cei doi pasageri sunt cetăţeni chinezi în vârstă de 27 şi, respectiv, 57 de ani, care vor fi interogaţi luni de poliţie.

Când căpitanul a decis să se întoarcă, avionul se afla la est de Moscova. Căpitanul a preferat să se întoacă la Zurich, mai degrabă decât să aterizeze de urgenţă la Moscova, pentru a evita dificultăţile adminstrative.

Avionul transporta 200 de pasageri care şi-au petrecut noaptea de duminică spre luni într-un hotel din Zurich. Cheltuielile au fost suportate de compania Swiss, călătorii reluându-şi călătoria spre Beijing cu alte zboruri care au decolat luni, deoarece cursa de luni a companiei Swiss Zurich-Beijing era deja completă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite