Ucraina trimite grăniceri pe Insula Şerpilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de la Kiev se arată tot mai decise să convingă Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga că Insula Şerpilor este un teritoriu locuibil. După ce a atribuit numele de

Autorităţile de la Kiev se arată tot mai decise să convingă Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga că Insula Şerpilor este un teritoriu locuibil.

După ce a atribuit numele de Satul Alb teritoriului care face obiectul unei dispute cu România şi a pregătit o serie de proiecte pentru a dezvolta infrastuctura zonei, Ucraina a anunţat, mai nou, şi înfiinţarea unei unităţi de grăniceri pe Insula Şerpilor. Viktor Mîşakov, şeful direcţiei regionale a Serviciului naţional de grăniceri, a declarat că această decizie a fost luată de preşedintele Viktor Iuşcenko în timpul vizitei efectuate în noiembrie pe Insula Şerpilor.

"Preşedintele ne-a dat sarcină ca până în martie 2008 să deschidem unitatea, iar acum facem tot ce este posibil să ne încadrăm în acest termen", a afirmat Mîşakov, citat de KPUNews. Luna trecută, Iuşcenko a afirmat că insula este un teritoriu aparte, care "nu trebuie să arate aşa cum arată acum".

Liderul de la Kiev a subliniat că insula trebuie să fie deschisă pentru turişti şi, în acest sens, a dat dispoziţie ca în termen de patru luni să fie pusă în ordine infrastructura şi să fie renovate clădirile pentru ca instituţiile să funcţioneze normal.

În prezent, la Curtea Internaţională de la Haga se derulează un proces între România şi Ucraina, care are ca obiect delimitarea spaţiului maritim din Marea Neagră. Autorităţile ucrainene afirmă că Insula Şerpilor este chiar o insulă, iar platoul continental al acesteia ar aparţine Ucrainei.

Specialiştii şi autorităţile de la Bucureşti consideră însă insula drept o stâncă, ce nu poate îndeplini condiţii proprii pentru o aşezare omenească. Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga urmează să ia o decizie în legătură cu statutul insulei până la sfârşitul anului viitor.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite