Ucraina: „portocaliii“ se reunesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii partidelor politice care au participat la „revoluţia portocalie" din Ucraina, din 2004, vor să pună bazele unei formaţiuni comune de opoziţie, scrie agenţia RIA Novosti.Blocul Iulia Timoşenko şi Ucraina Noastră, al fostului preşedinte Viktor Iuşcenko, s-au înţeles bine câteva luni după ce au venit la putere.

După ce Iuşcenko şi-a preluat mandatul, a numit-o pe aliata sa Iulia Timoşenko în postul de premier. Guvernul Timoşenko a fost demis în septembrie 2005 din cauza opoziţiei dintre diverse grupuri din anturajul preşedintelui, scrie Ria Novosti.

Cele două partide au decis să pună bazele unei formaţiuni de opoziţie comună, a declarat vicepreşedintele Blocu­lui Timoşenko, Vasil Derevliani. „Săptămâna aceasta, vom prezenta o declaraţie comună semnată de parlamentarii care vor să se alăture opoziţiei", a adăugat el. Iuşcenko a fost ales în urma protestelor ce au avut loc după victoria lui Ianukovici în primul tur al alegerilor, declarat fraudat.

Timoşenko riscă arestarea

În ajunul împlinirii a 10 ani de la prima arestare a Iuliei Timoşenko, susţinătorii fostei eroine a „revoluţiei portocalii" riscă să ajungă din nou după gratii, scrie „Nezavisimaia Gazeta". Analiştii spun că Ianukovici face o greşeală, dar merge înainte de dragul îngropării opoziţiei. La un an de la alegerile prezidenţiale, în care Iulia Timoşenko a fost înfrântă de Ianukovici, poziţia fostului premier s-a şubrezit vizibil.

Mulţi oameni de afaceri au părăsit-o, o serie de deputaţi ai formaţiunii sale politice, BIUT, au trecut de partea Partidului Regiunilor, la putere. Analistul Mihail Pogrebitski spune că acest lucru ar antrena, ca în 2001, un val de simpatie populară şi compasiune pentru Timoşenko. Mai mult, arestarea ar putea conduce la o consolidare a poziţiei fostului premier drept lider al tuturor forţelor de opoziţie. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite