Iulia Timoşenko, examinată de doi medici germani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi medici germani s-au întâlnit ieri cu fostul premier al Ucrainei Iulia Timoşenko, aflată în prezent în detenţie. Declaraţia a fost făcută astăzi pentru AFP de reprezentanţii clinicii berlineze Charite, unde lucrează cei doi medici.

Însoţiţi de un reprezentant al guvernului german, directorul clinicii universitare berlineze Charite, Karl Max Einhaupl, şi responsabilul serviciului de ortopedie al clinicii, Norbert Haas, s-au deplasat la spitalul public din Harkov, propus de Guvernul ucrainean pentru a-i acorda îngrijiri medicale Iuliei Timoşenko, notează Agerpres.

„Această vizită are ca obiectiv să verifice dacă doamna Timoşenko poate fi îngrijită în spitalul public din Harkov", a declarat purtătoarea de cuvânt a clinicii Charite.

„În zilele următoare, clinica Charite va publica un raport privind această vizită", după evaluarea tuturor datelor, a precizat aceasta.

După o îndelungată perioadă de polemici, Parchetul general şi-a dat acordul, la începutul lunii aprilie, pentru ca Iulia Timoşenko să fie îngrijită într-un spital ucrainean în afara închisorii.

La sfârşitul lunii martie, presa ucraineană a făcut public un raport, prezentat ca fiind al medicilor germani, potrivit căruia Timoşenko suferă de o hernie de disc şi necesită spitalizare imediată într-o clinică specializată, în afara închisorii.

Iulia Timoşenko a fost condamnată în octombrie 2011 la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere în 2009, pe când se afla la conducerea Guvernului.

Ea este vizată de patru anchete judiciare. Un nou proces împotriva sa urmează să înceapă la 19 aprilie.

Aceste procese au provocat o criză între Kiev şi Uniunea Europeană, care consideră că aceste urmăriri judiciare au la bază raţiuni politice.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite