UE nu are o politică energetică unitară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un oficial britanic critică Germania şi Italia pentru proiectele lor individuale cu Rusia Uniunea Europeană trebuie să aibă o poziţie comună în ceea ce priveşte securitatea

Un oficial britanic critică Germania şi Italia pentru proiectele lor individuale cu Rusia

Uniunea Europeană trebuie să aibă o poziţie comună în ceea ce priveşte securitatea energetică, iar ţările membre să renunţe la acordurile bilaterale încheiate cu Rusia, a declarat Lord Peter Truscott, fost subsecretar de stat pentru energie în cadrul Ministerului britanic pentru comerţ şi industrie.

"UE are în curs de formare o politică energetică comună, dar în prezent statele membre privesc sectorul energetic în termeni bilaterali, pentru că doresc să-şi asigure interesul naţional prin semnarea unor contracte pe termen lung cu furnizorii de energie", a precizat Truscott, prezent la conferinţa "Securitate regională, securitate energetică şi NATO", organizată la Constanţa.

El a dat ca exemple Germania şi Italia, care s-au implicat în proiecte alături de Rusia. Fostul subsecretar britanic a apreciat că proiectul Nabucco reprezintă o opţiune "atractivă" pentru Europa, dar, în acelaşi timp, se creează un fals sentiment de securitate. În viitorul apropiat, dependenţa energetică faţă de Rusia va creşte.

Aceasta va asigura 90% din importurile de petrol şi 80% din cele de gaz ale UE. Pe de altă parte, UE asigură 63% din veniturile obţinute de Rusia din export, astfel încât Moscova "va trebui să joace după regulile" aplicate în acest spaţiu.

Firmele ruseşti ar trebui să investească mai mult în Europa, unde vor beneficia de acelaşi tratament ca şi cele europene, dacă se vor supune "organismelor care reglementează piaţa şi supraveghează concurenţa". Lord Truscott a mai menţionat că rolul NATO în asigurarea securităţii energetice este acela de a proteja infrastructura.

North Stream, mai scump, dar mai sigur pentru Rusia

Proiectele North Stream şi South Stream nu sunt viabile economic, a recunoscut Olga Vorkunova, director al Centrului pentru Studii de Dezvoltare şi Pace din Rusia. Ele reprezintă reacţia Rusiei la "situaţia imprevizibilă" din noile state membre UE.

"Dacă avem situaţii instabile în fostele state sovietice sau oriunde altundeva în fostul spaţiu sovietic, este mult mai previzibil să ai o rută directă către Europa", a precizat Vorkunova, explicând de ce Rusia a preferat o conductă pe sub Marea Baltică, de trei ori mai scumpă, doar pentru a evita ţările baltice şi Polonia. Referitor la apropierea ţării sale de China în chestiuni de securitate şi energie, Vorkunova a afirmat că este vorba de "o replică la ameninţările" percepute de Moscova în Asia Centrală prin prezenţa SUA în unele state din fostul spaţiu sovietic.

Europenii se tem de monopolul Moscovei

Un recent sondaj efectuat în mai multe ţări UE scoate la iveală teama europenilor de a rămâne la mâna Rusie în privinţa furnizării de energie. Deşi îngrijoraţi, aceiaşi europeni nu se arată însă dispuşi să plătească mai mult pentru o sursă alternativă sau un alt furnizor mai îndepărtat, constată sondajul.

Majoritatea britanicilor, francezilor, italienilor şi germanilor se opun investiţiilor companiilor ruseşti în ţările lor, în timp ce 55% din spanioli consideră investiţiile ruseşti bine-venite. Cei mai îngrijoraţi de monopolul rusesc în materie de furnizare de energie sunt britanicii, 60% din cei chestionaţi văzând în Rusia mai degrabă un inamic decât o ţară prietenă. Cu toate acestea, întrebaţi dacă sunt de acord să plătească mai mult consumul din surse de energie alternativă la gazul rusesc, majoritatea repondenţilor a dat un răspuns negativ. Sondajul a fost realizat în ianuarie de Institutul Harris în colaborare cu "Financial Times", pe un eşantion de 6.442 de subiecţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite