UE: gaze pentru toţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea prevede garantarea accesului egal al tuturor consumatorilor din ţările membre ale Uniunii la livrările de gaze.

Uniunea Europeană examinează „Legea securităţii livrării gazelor naturale", care se preconizează că va putea fi adoptată până la sfârşitul anului. Scopul acestui act normativ este acela de a uni piaţa gazelor din regiune după principiul „unul pentru toţi, toţi pentru unul". Experţii ruşi consideră că legea nu conţine prevederi directe împotriva Rusiei, dar prin spiritul său aceasta contravine strategiei gazelor adoptate de Moscova.


Parlamentul European a adoptat deja cu peste 90 la sută din voturi „Legea privind securitatea livrării de gaze". Documentul prevede garantarea accesului egal al tuturor consumatorilor din ţările membre ale Uniunii la livrările de gaze. Asigurarea securităţii colective cu aceste hidrocarburi pentru UE se preconizează să fie realizată pe seama unirii aşa-numitelor insule de gaze. Acestea sunt ţările izolate în fapt de celelalte state membre pe traseul distribuţiei. De exemplu, sunt dependente numai de gazul rusesc. Într-o asemenea situaţie se află ţările baltice.

În lege sunt enumerate zonele gazifere care trebuie să întărească relaţiile reciproce pe seama unei infrastructuri ce permite livrarea în ambele direcţii. România intră concomitent în două zone, alături de Franţa şi Polonia. Aceste arii gaziere urmează să asigure securitatea energetică a ţărilor membre în cazul apariţiei unei stări excepţionale. Riscurile, conform statisticii comunitare, pot apărea o dată la 20 de ani.


„Legea securităţii livrării gazelor naturale" mai prevede şi „repartizarea justă a cheltuielilor între ţările membre ale UE, însă nu detaliază principiile acesteia. Executivul de la Moscova şi gigantul gazier Gazprom nu au făcut niciun fel de comentarii faţă de noile reglementări ale Uniunii Europene, însă managerii monopolurilor pun la îndoială posibilitatea creării unei pieţe de gaze unice a UE în condiţiile existenţei unor preţuri diferite pentru gazele ruseşti. Analistul Mihail Korcemkin de la East European Gaz Analysis spune că spiritul acestei legi contravine strategiei Rusiei în domeniul gazelor, aceasta promovând o politică „preferenţială şi în baza negocierilor" cu diferitele ţări membre ale UE, în timp ce noul act normativ propune coordonarea acţiunilor tuturor ţărilor.

„Kommersant“ (rusia) 28 septembrie 2010

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite