Turism extrem în deşertul de sare

Bolivienii vor să transforme Salar de Uyuni, cea mai mare întindere de sare din lume, într-un loc primitor. Autorităţile boliviene au lansat un plan de "exploatare turistică" a celui mai

Bolivienii vor să transforme Salar de Uyuni, cea mai mare întindere de sare din lume, într-un loc primitor.

Autorităţile boliviene au lansat un plan de "exploatare turistică" a celui mai mare deşert de sare din lume, Salar de Uyuni. Folosită până acum doar pentru extracţia de sare, zona are un potenţial turistic care va putea fi valorificat prin atragerea amatorilor de exotic şi aventură.

Situat la o altitudine de aproape 3.600 de metri, pe podişurile vaste din sud-vestul Boliviei, în imediata vecinătate a Anzilor, Salar de Uyuni se întinde pe o suprafaţă de peste 10.000 de kilometri pătraţi. Alb ca o pagină nescrisă, deşertul de sare se contopeşte cu cerul, singurele pete de culoare fiind vârfurile muntoase purpurii din depărtare.

În urmă cu 40.000 de ani, în această zonă era un lac sărat. În timp, aerul uscat şi rarefiat din Munţii Anzi a provocat evaporarea apei. Dispariţia acesteia a lăsat în urmă munţi imenşi de sare. Anual, minerii, altădată singurii locuitori ai deşertului, extrag de aici 25.000 tone de sare din totalul de 10 miliarde de tone disponibile. Inspiraţi de grupuri de turişti occidentali dornici de vizitarea unor locuri mai puţin cunoscute, bolivienii au lansat proiectul turistic din Salar de Uyuni prin construirea unui hotel din blocuri de sare.

Popularizarea zonei se face prin organizarea unor tururi de trei-patru zile, la un preţ destul de mic, între 65 şi 80 de dolari. Însă acesta va creşte cu siguranţă de îndată ce condiţiile de cazare se vor îmbunătăţi. Drumul prin deşert se parcurge într-un jeep şi nu este recomandat celor care au probleme cu adaptarea la altitudini mari, deoarece în unele zone vârfurile muntoase depăşesc 5.500 de metri. O altă problemă sunt temperaturile extreme: în lunile de vară, după-amiza, sunt peste 70 de grade, în timp ce spre miezul nopţii termometrul scade până la 0 grade.

Păsări flamingo, în mijlocul pustiului

În prima zi, vizitatorii fac un tur al deşertului, prilej excelent pentru realizarea unor fotografii spectaculoase. Călătoria se încheie la Isle de Pescado, o denumire cel puţin ciudată pentru o zonă aridă, întrucât aici nu există peşti, ci o mulţime de cactuşi mari. Numele provine de la forma insulei ce seamănă cu cea a unui peşte. Norocoşii pot fi prinşi de o ploaie, care modifică peisajul aparent static din jur. Astfel, după topirea ploii rămâne un strat subţire de apă deasupra sării. Efectul: turistul se simte înconjurat de oglinzi gigantice, desprinse parcă din "Alice în Ţara Minunilor".

Cazarea se face în San Jose, un sătuc cu case din lut unde cresc lame "obraznice". A doua zi a turului rezervă, încă de la început, o altă surpriză. Un lac, a cărui apă pare să fie şi ea tot albă, este locul de întâlnire a sute de păsări flamingo. În ciuda aparenţelor, deşertul cu aspect selenar găzduieşte trei specii de păsări flamingo, care se opresc aici în fiecare an. Lacul este înconjurat de o "bordură" albă care nu este zăpadă, aşa cum pare la prima vedere, ci potasiu şi alte minerale.

Acestea creează un mediu propice pentru dezvoltarea unor microbi cu care păsările flamingo se hrănesc. Mineralele au o influenţă stranie şi asupra peisajului din jur.
Dimineaţa, apa şi rocile din jur sunt roşii, în miezul zilei devin turcoaz, iar spre asfinţit - verzi. Peisajul selenar este completat de formaţiuni de lavă ce spumegă încă şi de pietre modelate de vânt, ridicându-se ca nişte dinozauri sau uriaşi în pustietate.

Trei lagune colorate

Laguna Colorada, Laguna Blanca şi Laguna Verde sunt trei oaze binevenite în imensitatea deşertului. În preajma lor, roiesc tot soiul de animale şi păsări exotice. Viscachas, rude apropiate ale mai cunoscutelor chinchilla, o specie rară de veveriţe, şi lame sălbatice poposesc în jurul celor trei lagune, lăsându-se fotografiate fără nicio teamă. Laguna Verde se află chiar sub un vulcan, al cărui vârf nu putea fi decât alb. Nu departe de Laguna Verde este Sol de Manana, o zonă ce seamănă izbitor cu Vulcanii Noroioşi de la noi.
După o vizită la apele termale ale lagunelor, peisajul se schimbă încă odată. De nicăieri apare în faţa ochilor un cimitir al vagoanelor. În acest loc "se odihnesc" vagoanelor minerilor după ce sunt scoase din uz.

Satul din basme

Ultimul popas nocturn are loc într-un sat unic în întreaga Americă Latină, ce pare a fi fost aruncat aici dintr-o navă extraterestră. De-o parte şi de alta a străzilor din piatră cubică se ridică tot felul de căsuţe colorate în roz, galben, albastru sau verde. Porţile au ornamente care sunt caracteristice mai degrabă continentului european.
În piaţă sunt mai multe sculpturi din metal. Misterul se lămureşte imediat. Aspectul de sat din basme are legătură cu originea aşezării.

Localitatea a fost ridicată de curând, de un grup de companii internaţionale, în semn de mulţumire pentru ajutorul acordat de bolivieni pentru extracţiile de cupru pe care le-au făcut în regiune timp de mai mulţi ani. Angajaţii companiilor nu i-au uitat pe săteni nici după ce au părăsit Bolivia şi le-au promis că în scurt timp le vor instala şi Internet. O altă atracţie turistică a acestei localităţi este trenul-restaurant, ruginit şi plin de praf.

Hoteluri peste hoteluri

În urmă cu câţiva ani, rarii turişti care veneau în deşert nu aveau la dispoziţie decât un singur hotel din sare, cu 12 camere. Şi cea mai mare parte a mobilierului, inclusiv paturile, mesele şi scaunele, erau construite tot din blocuri de sare. Podeaua era din lemn, dar avea presărată sare din belşug pentru a nu "macula" albul din jur. În prezent, autorităţile locale au alocat bani pentru construirea mai multor hoteluri, bineînţeles tot din sare, în urma cererilor tot mai mari venite din partea turiştilor din Europa, Australia şi Statele Unite.