Turcia vrea să facă pace în Orient cu sancţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Israelul a fost criticat dur de SUA şi Turcia pentru că a decis să continue colonizarea în Ierusalimul de Est. Ankara cere ONU sancţiuni împotriva Israelului.

Anunţul făcut ieri de guvernul israelian că va continua colonizarea Ierusalimului de Est a atras criticile aliatului de bază, Statele Unite, şi a înfuriat Turcia. SUA au anunţat că vor utiliza dreptul de veto în Consiliul de Securitate în chestiunea recunoaşterii Palestinei ca stat membru cu drepturi depline, ajutând astfel Israelul. A criticat însă dur intenţia statului israelian de a construi peste o mie de noi locuinţe în cartierul de colonii evreieşti Gilo din Ierusalimul de Est. Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a apreciat că decizia nu face decât să submineze procesul negocierilor de pace dintre israelieni şi palestinieni, îngheţate de mai bine de un an.

America, dezamăgită

„Este contraproductiv faţă de eforturile noastre pentru reluarea negocierilor directe dintre părţi. După cum ştiţi, noi am cerut întotdeauna părţilor să evite acţiunile susceptibile de a submina încrederea şi de a fi calificate drept provocare", a declarat şefa diplomaţiei americane.  Autoritatea Palestiniană a condiţionat reluarea discuţiilor cu israelienii de încetarea colonizării în Cisiordania şi Ierusalim.

Declaraţiile purtătoarei de cuvânt a departamentului de stat, Victoria Nuland, au fost şi mai dure. „Suntem extrem de dezamăgiţi de anunţul guvernului israelian", a declarat aceasta. „Premierul israelian Netanyahu a spus că niciuna dintre părţi nu ar trebui să ia decizii unilaterale. Ce este însă mai unilateral decât decizia de a continua colonizarea pe pământ palestinian", s-a întrebat premierul Autorităţii Palestiniene, Salam Fayyad.

Disonanţă în guvernul israelian

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi cei opt membri ai Cabinetului său nu au reuşit să ajungă la un acord privind reluarea negocierilor directe cu palestinienii într-o lună, aşa cum propunea planul Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, prezentat săptămâna trecută în cadrul Adunării Generale a ONU. Planul refuzat de Ierusalim mai prevede ca în trei luni după reluarea discuţiilor directe între israelieni şi palestinieni, fiecare dintre părţi să vină cu o propunere concretă privind graniţele, termenul pentru ajungerea la un numitor comun fiind 2012.

De departe, cea mai vehementă declaraţie la adresa Israelului a avut-o Turcia. Premierul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, a declarat într-un interviu pentru „Time" că nişte sancţiuni ale ONU impuse Israelului ar fi rezolvat de mult problema negocierilor de pace din Orientul Mijlociu. „Până acum, Consiliul de Securitate a decis cel puţin 89 de rezoluţii privind viitoare sancţiuni la adresa Israelului, care însă nu au fost nicicând aplicate", a declarat Erdogan.

Erdogan vrea sancţiuni ca pentru Iran

„Când se pune problema dosarului iranian, impuneţi sancţiuni. La fel se întâmplă şi în cazul Sudanului. Dar nu şi în cazul Israelului. (...) Dacă ar fi existat aceste sancţiuni şi în cazul Ierusalimului, conflictul palestiniano-israelian şi-ar fi găsit rezolvarea demult", a explicat Erdogan pentru „Time". Premierul de la Ankara susţine că existentul Cvartet pentru Orientul Mijlociu, care include Rusia, SUA, UE şi ONU, nu a fost cu adevărat interesat de soluţionarea conflictului din Orient.  Declaraţiile premierului turc vin pe fondul unui conflict mocnit între Ankara şi Ierusalim, iscat de atacul armatei israeliene asupra unei nave turce care transporta ajutoare pentru Fâşia Gaza, în 2010. Atunci au fost ucişi nouă cetăţeni turci pentru care Ankara încă mai aşteaptă scuze din partea Israelului.

Tensiunile turco-israeliene s-au accentuat zilele trecute, când preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a depus în Adunarea Generală a ONU o cerere de recunoaştere a ţării sale ca membru permanent al Naţiunilor Unite. Vicepremierul Turciei, Bülent Arinc, a respins orice soluţie de compromis, inclusiv propunerea făcută la ONU de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, privind acordarea unui statut intermediar pentru palestinieni, subliniind că este o situaţie asemănătoare cu opoziţia Parisului faţă de aderarea Turciei la UE.

„Se pare că unele state şi-au schimbat poziţiile din cauza influenţei Israelului", a spus Arinc. „Ceea ce a spus Sarkozy despre Palestina este comparabil cu ceea ce a spus despre Turcia, când s-a propus să devină membră UE", a comentat oficialul turc. Într-un interviu la Euronews, Arinc a subliniat că Ankara nu este în conflict cu poporul israelian, ci cu Executivul de la Ierusalim.

Soldaţii israelieni, căutaţi pe Facebook

Anchetatorii turci îi caută pe soldaţii israelieni care au atacat în 2010 nava turcă Mavi Marmara (parte a convoiului umanitar pentru Gaza) pe reţelele de socializare, în mod special pe Facebook, relatează cotidianul turc „Sabah". Instanţele turce cer urmărirea penală a militarilor israelieni care au ucis nouă cetăţeni turci aflaţi pe Mavi Marmara. Serviciile secrete turce au luat fotografiile celor 174 de soldaţi israelieni din ziare şi acum îi caută pe internet.

"Dacă ar fi existat voinţă pentru rezolvarea problemei palestiniano-israeliene, Cvartetul pentru Orient ar fi impus condiţii Israelului.''
Recep Tayyip Erdogan premierul Turciei

Bătăi pentru Palestina

Iritarea Turciei faţă de situaţia palestinienilor a devenit evidentă vinerea trecută, când ofiţerii de securitate care îl însoţeau pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan la sediul ONU de la New York s-au luptat corp la corp cu ofiţerii de securitate de la Naţiunile Unite. Potrivit „The Independent", confruntarea a avut loc chiar în momentul în care Erdogan încerca să intre în aulă să asculte discursul lui Abbas. Securitatea ONU a intervenit pentru a-l împiedica pe Erdogan să intre pe o uşă greşită, iar gărzile de corp turce au sărit în apărarea premierului. Aşa s-a ajuns la o bătaie care face vâlvă pe internet.

info
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite