Turcia şi axa Grecia-Israel

În ultimele luni, raporturile dintre Israel şi Turcia au suferit o deteriorare rapidă. Dezacordurile dintre cei doi principali interlocutori ai Washingtonului reprezintă rezultatul asaltului sângeros asupra navei Marmara, ambarcaţiune „pacifistă“ abordată de israelieni, care au făcut nouă victime printre turci.

 Nu a servit la nimic atitudinea nedumerită a Washingtonului faţă de schimbarea de macaz dintre cancelariile de la Ankara şi Tel Aviv, a căror relaţie nu pare deloc sortită unui final pacifist. Şi atunci, guvernul israelian se agită pentru a strânge şi a aprofunda relaţiile cu Grecia, adversarul istoric al Ankarei.

Premierul grec Papandreu a fost primul care a lansat momeala, stabilind o serie de contacte cu israelieni şi amici ai statului evreu, oameni de afaceri, politicieni interesaţi să dezvolte un astfel de scenariu. Papandreu, de fapt, ar vrea să facă din Grecia noul bastion al NATO în Balcani şi în Europa meridională, o ţară creştină gata să ia locul armatei turce. Grava criză financiară a Atenei are nevoie de pieţele înfloritoare ale Ierusalimului: exportul de gaz în Europa este una dintre variante dacă relaţia urmează să se consolideze. Fără să mai spunem că Grecia, pentru israelieni, poate reprezenta un canal în plus de comunicare cu Bruxelles.

Această stare de fapt nu ar face altceva decât să împingă Turcia pe calea acelui „neo-otomanism" deja pomenit de ministrul de Externe din Guvernul Erdogan: expansiune în Balcani, intrarea în Europa pusă „la conservare în formol", noi tratative şi noi acorduri cu lumea arabă mai puţin dispusă să trateze cu Israelul.

Şi totuşi, legătura strânsă economică şi militară care, timp de ani, i-a unit pe turci şi israelieni, a produs o anume interdependenţă pe care ambele ţări nu o pot înlocui cu uşurinţă. Ankara s-a demonstrat a fi un bun aliat în cumpărarea şi vinderea de armament sau în a provoca „neplăceri" Siriei sau Iranului. Echilibrele subtile din bazinul mediteranean şi din Orientul Mijlociu sunt în curs de schimbare.

Pe cât de mult Turcia a reprezentat o joncţiune centrală a strategiei israeliene, pe atât ar putea să ofere ample şi nesondate perspective geopolitice pentru statul evreu.