Turcia a rupt dialogul cu Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat la New York că ţara sa a întrerupt dialogul cu Siria şi are în vedere sancţiuni împotriva Damascului, în urma reprimării manifestaţiilor de contestare a regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

„Am rupt discuţiile mele cu administraţia siriană. N-am fi dorit să ajungem niciodată aici, dar, din nefericire, această administraţie ne-a împins să luăm această decizie", a explicat Erdogan, după ântrevederea avută, marţi, cu preşedintele SUA, Barack Obama.

Turcia are în vedere impunerea de sancţiuni împotriva statului vecin şi se va angaja în discuţii pe această temă cu Statele Unite, care au anunţat deja astfel de măsuri, a indicat premierul de la Ankara. „Vom vedea în coordonare cu Statele Unite care ar putea fi sancţiunile noastre", a afirmat el, precizând că Ankara „nu mai are încredere în administraţia siriană", pe care a acuzat-o că duce o campanie de denigrare a Turciei.

Erdogan a mai anunţat că se va deplasa în curând în provincia turcă Hatay, din sudul ţării, pentru a vizita taberele unde sunt găzduiţi din luna aprilie aproximativ 7.000 de refugiaţi sirieni.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite