Tunisienilor le-a ajuns cuţitul la os

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tunisia, o destinaţie preferată a turiştilor români, şi ţara cea mai stabilă din Maghreb, este zguduită de câteva săptămâni de violenţe. Statul, condus de 23 de ani cu o mână de fier de preşedintele Ben Ali, se confruntă cu un şomaj endemic, iar sărăcia a crescut, scrie „Courrier International“.

Este pentru prima oară de la venirea la putere a lui Ben Ali când tunisienii recurg la astfel de măsuri extreme. Paharul s-a umplut după ce unui tânăr tunisian  cu studii superioare din Sidi Bouzid nu i s-a permis să vândă legume şi fructe în stradă, pentru a-şi câştiga existenţa, pe motiv că nu are permis. Într-un gest de protest, Mohamed Bouazizi, în vârstă de 26 de ani,  şi-a dat foc şi a murit în urma rănilor.

De aici s-a aprins scânteia, chiar dacă însuşi liderul de la Tunis s-a dus la spital să-l viziteze pe tânăr. În semn de susţinere a protestatarilor de la Sidi Bouzid, manifestaţiile s-au extins şi în alte regiuni şi oraşe, în special la Bizerte, Sfax, Souse şi Nabeul, dar şi în capitala Tunis. Oamenii au denunţat inegalităţile interregionale şi şomajul galopant care afectează mai ales tinerii cu studii superioare, susţine Jalal Zoghlami, un militant tunisian pentru drepturile omului. Forţele de ordine au intervenit în forţă pentru a dispersa manifestanţii. Zoghlami spune că numeroase studii realizate în ultimii ani arată că cele mai multe investiţii au fost realizate mai ales pe litoralul tunisian, iar regiunile din interiorul ţării au fost neglijate. Oficial, rata şomajului este de 14 la sută, dar opoziţia tunisiană susţine că în realitate ar atinge aproape 30 la sută. Gesturile disperate au continuat. Miercuri, o mamă şi cei trei copii ai săi s-au urcat pe un stâlp de înaltă tensiune, aflat lângă o clădire guvernamentală din Sidi Bouzid, ameninţând că se sinucid. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite