Trei copii au fost ucişi în violenţele din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru copii au fost ucişi luni în schimburile de focuri dintre insurgenţi şi soldaţi ai NATO, în estul Afganistanului, a anunţat marţi Ministerul afgan al Educaţiei, transmite AFP.

Violenţele s-au declanşat luni după amiaza, în provincia Khost, districtul Gurbz, potrivit unui comunicat oficial publicat la Kabul.

Trei elevi au murit în violenţele între opoziţie şi militari ai Forţei internaţionale a NATO de asistenţă pentru securitate în Afganistan, conform sursei citate.

Autorităţile de la Kabul folosesc termenul opoziţie pentru a-i desemna pe talibani şi alte grupări de insurgenţi.

Tot în provincia Khost, la graniţa cu Pakistanul, s-a produs un incident în care unul din convoaiele internaţionale a deschis focul asupra unui autovehicul care ignorase ordinul de a se opri, omorând patru civili, au declarat surse ale NATO.

Viceprimarul din Kandahar a fost omorât de insurgenţi înarmaţi, în timp ce se ruga la o moschee, în cursul nopţii de luni spre marţi, a indicat o oficialitate locală, informează AFP.

Crima intervine înaintea unei proiectate ofensive militare antitalibane de anvergură.

În provincia Kandahar, considerată leagăn al mişcării talibane şi unde aceasta se bucură de o popularitate considerabilă, mulţi localnici şi-au părăsit căminele, de teama atacurilor insurgente.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite