Tragedie aviatică în Urali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

88 de persoane au murit în urma prăbuşirii unui avion al companiei Aeroflot, lângă un oraş din Siberia Un Boeing 737 care avea la bord 82 de pasageri, plus un bebeluş şi cinci membri ai

88 de persoane au murit în urma prăbuşirii unui avion al companiei Aeroflot, lângă un oraş din Siberia

Un Boeing 737 care avea la bord 82 de pasageri, plus un bebeluş şi cinci membri ai echipajului, a căzut în apropiere de oraşul Perm.

Cauzele dramaticului accident nu au fost, deocamdată, clarificate. Avionul, care decolase de la Moscova, s-a prăbuşit într-o zonă nelocuită a oraşului Perm, aflat la circa 1.200 km de Moscova.

Presa locală a relatat că pompierii au stins un incendiu la locul accidentului şi că aparatul ar fi căzut într-un canal din apropierea unor blocuri de locuinţe. Autorităţile au subliniat că nu există victime la sol şi nici nu sunt indicii că ar fi fost vorba despre un act terorist.

Rămăşiţele avionului au fost împrăştiate pe o rază de mai mulţi kilometri de locul impactului, a relatat un post de televiziune rus. "Aparatul a luat foc şi nu sunt speranţe să găsim vreun supravieţuitor", au declarat şi responsabili ai Ministerului Situaţiilor de Urgenţă. 21 de străini, printre care francezi, germani şi americani, se numără pe lista celor 88 de victime.

Securitatea aeriană din Rusia lasă de dorit

Avionul decolase de pe aeroportul Şeremetievo, la ora locală 1.12 (0.12 ora României). Personalul din turnul de control a pierdut contactul cu aparatul de zbor când acesta a juns la 1.800 de metri înălţime, a precizat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, Irina Andrianova. Calea ferată a Transsiberianului a fost avariată în urma accidentului, a mai declarat oficialul rus.

Securitatea aeriană din Rusia este pusă în prezent sub semnul îndoielii, după ce statisticile arată că, anul trecut, 318 persoane şi-au pierdut viaţa în urma a 33 de accidente ale aviaţiei civile, de şase ori mai mult decât în 2005.

Perimarea flotei comerciale ruse şi carenţele din formarea profesională a piloţilor se numără printre cauzele acestor incidente repetate, susţin experţii Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian.

318 persoane

- au murit anul trecut în Rusia în accidente ale aviaţiei civile.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite