Tragedia „Cain şi Abel“ din Cumbria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Derrick Bird, un şofer de taxi în vârstă de 52 de ani, care a ucis miercuri 12 persoane şi a rănit alte 11 înainte de a se sinucide, ar fi fost mânat de invidie.

Masacrul s-a petrecut în districtul Cumbria, din nord-vestul Angliei. Mai multe ziare britanice avansau ieri ipoteza că Derrick Bird era supărat după ce descoperise că tatăl său îi împrumutase 25.000 de lire sterline (aproximativ 30.000 de euro) fratelui său geamăn, înainte de a muri, în 1998, iar acesta nu îi înapoiase.

Primele două victime au fost fratele său geamăn, David, şi avocatul familiei, după cum a confirmat poliţia. Ulterior, criminalul s-a urcat în maşină şi a traversat regiunea, trăgând asupra trecătorilor la întâmplare, timp de trei ore.

Supărat pe soartă

În testamentul său, care a fost dat publicităţii vineri, tatăl ucigaşului, Joe Bird, cerea ca această sumă să fie dedusă din bunurile moştenite de David după decesul său, survenit în octombrie 1998. Or, bunurile au revenit văduvei sale, în prezent în vârstă de 90 de ani, şi nu copiilor.

"Derrick Bird, singuratic, gras, chel, divorţat şi devastat de probleme financiare, a clacat după o dispută cu fratele său în legătură cu cine va moşteni majoritatea bunurilor mamei lor", scria ieri cotidianul "The Times". "Ucigaşul din Cumbria era supărat din cauza destinelor diferite", adaugă cotidianul, comparând viaţa confortabilă într-o fermă renovată şi fizicul mai plăcut al lui David, cu corpul masiv şi căsuţa cu pereţii scorojiţi şi situată la şosea în care trăia Derrick de 16 ani.

Anchetatorii "se interesează de toate aspectele financiare ale vieţii lui Derrick Bird, de relaţiile sale cu familia şi colegii, un tablou complet care va ajuta la refacerea puzzle-ului evenimentelor", a explicat vineri Stuart Hyde, un oficial din cadrul poliţiei locale.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite