Tragedia din urma cutremurului din Noua Zeelandă: 75 morţi, 300 de dispăruţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul ministru al Noii Zeilande, John Key, a decretat stare de urgenţă în ţară, după ce numărul decedaţilor a crescut la 75 iar a persoanelor dispărute, la 300.

"55 de corpuri au fost identificate la morgă. Alţi 20 de morţi sunt încă neidentificaţi", a afirmat primarul oraşului Christchurch, Bob Parker.

Poliţia a declarat că "este un incredibil carnagiu în tot oraşul" cu "cadavre împrăştiate pe străzi", potrivit BBC.

Cel puţin 300 de persoane sunt date dispărute. 48 de persoane au fost scoase vii, aseară, de sub dărăpănături.

Mai mult de 500 de persoane (printre care poliţişti, pompieri, militari şi voluntari) s-au implicat în căutarea persoanelor prinse sub clădirile prăbuşite. Aceştia au căutat supravieţuitori toată noaptea, mulţi dintre ei folosindu-şi mâinile goale.

"Este destul de uimitor. Pe unii oameni i-am tras afară, de sub ruine, şi au scăpat doar cu o zgârietură, dar în cazul altora a fost nevoie să li se amputeze membrele pentru a putea ieşi.", a declarat un poliţist.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite