VIDEO Tornadele au lăsat în urmă ruine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tornadele violente şi inun­daţiile provocate de furtunile care mătură de câteva zile şase state din sudul Statelor Unite au făcut cel puţin 300 de morţi, lăsând în urmă doar ruine. Numai în statul Alabama, 204 persoane şi-au pierdut viaţa, cartiere în­tregi din oraşele Tuscaloosa şi Birmingham fiind devastate de trecerea furtunii, a declarat un purtător de cuvânt al echipelor de salvare.

De asemenea, zeci de drumuri sunt impracticabile din cauza copacilor căzuţi. „Practic a distrus cartiere întregi din oraş", a declarat la CNN primarul din Tuscaloosa, Walter Maddox. William Bell, primarul din Birmingham, spune că zona cea mai grav afectată are o lăţime de peste 1.500 de metri. Sute de ambulanţe au fost mobilizate în oraş. Pentru a indica numărul mare al acestora, Chris Osborne, purtătorul de cuvânt al Crucii Roşii, relata că sunt „exact ca taxiurile în New York".

Zeci de persoane şi-au pierdut viaţa în statele Mississippi, Tennessee, Georgia, Virginia, Kentucky şi Arkansas, au anunţat autorităţile. Pe lângă tornade, regiunea din Texas până în Tennessee a fost afectată de precipitaţii abundente, iar unele zone se confruntă cu inundaţii. Aproape un milion de persoane au rămas fără curent electric, după ce furtuna a dărâmat numeroşi stâlpi de electricitate.

Stare de urgenţă în nouă state

Starea de urgenţă a fost declarată până în prezent în nouă state (Alabama, Arkansas, Kentucky, Mississippi, Missouri, Tennessee, Oklahoma). Sute de membri ai Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi pentru a ajuta în zonele cele mai grav afectate. Preşedintele american Barack Obama s-a deplasat, ieri, în Alabama, unde s-a întâlnit cu guvernatorul Robert Bentley şi  s-a angajat să acorde tot ajutorul federal necesar pentru statele afectate de „cele mai puternice tornade ce au lovit SUA în ultimii zeci de ani".

Aceste furtuni ar putea constitui cea mai gravă catastrofă naturală din SUA de la trecerea uraganului Katrina, în 2005 (1.500 de morţi) şi tornadele din aprilie 1974 (310 morţi). Peste 300 de tornade au fost înregistrate de la începerea furtunilor, săptămâna trecută, dintre care 130 miercuri, potrivit Serviciului meteorologic naţional (NWS). O scurtă acalmie s-a înregistrat, ieri, astăzi fiind aşteptate alte furtuni. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite