Topul celor mai răi 20 de dictatori ai lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de naţiuni sunt conduse de lideri care îşi exercită autoritatea arbitrară asupra cetăţenilor şi care nu pot fi îndepărtaţi de la putere prin mijloace legale Peste 70 de ţări

Zeci de naţiuni sunt conduse de lideri care îşi exercită autoritatea arbitrară asupra cetăţenilor şi care nu pot fi îndepărtaţi de la putere prin mijloace legale

Peste 70 de ţări sunt conduse de guverne represive, între care dictaturi individuale sau regimuri colective - familii regale, junte militare sau partide totalitare, susţine revista americană "Parade", care realizează anual Topul Dictatorilor. Unii dintre liderii totalitari, cum ar fi Hu Jintao sau regele Abdullah II, sunt trataţi blând pe plan internaţional, ei fiind parteneri comerciali ai marilor puteri. Alţii, cum ar fi Pervez Musharraf, sunt parteneri în războiul antitero.

Autorul topului, jurnalistul şi istoricul american David Wallecinski, îşi realizează clasificarea pe baza rapoartelor de cercetare ale organizaţiilor pentru drepturile omului, care monitorizează abuzurile de putere, şi a datelor Departamentului de Stat al SUA. "Puncte în plus" primesc acei dictatori care torturează deţinuţii, îşi execută opozanţii politici, îşi înfometează poporul, astfel încât acesta este afectat de malnutriţie şi cei care intervin violent în politica altor ţări. Între organizaţiile ale căror cercetări au fost folosite sunt "Freedom House", "Amnesty International", "Human Rights Watch" şi "Journalists Sans Frontieres". Autorul speră că lista va stimula reflecţia şi va furniza o perspectivă atât asupra evenimentelor pe plan mondial, cât şi asupra libertăţilor de care lumea democratică se bucură.

Ideea alcătuirii topului a apărut în 2003, după ce preşedintele G.W.Bush a declarat că Irakul, la vremea aceea, Iranul şi Coreea de Nord sunt cele trei naţiuni care sponsorizează terorismul, numindu-le "Axa Diavolului". Revista "Parade", distribuită ca supliment de duminică împreună cu sute de cotidiene americane, şi-a propus atunci să afle care sunt cele mai rele regimuri politice din lume, iar Wallecinsky a început cercetările.
În topul din 2003, Saddam Hussein apărea pe locul al treilea, fiind surclasat de Kim Jong-Il şi Prinţul Abdullah.

Mubarak şi Putin, proaspăt sosiţi pe lista tiranilor

Printre noii sosiţi în top în 2007 sunt Hosni Mubarak (Egipt) şi Vladimir Putin (Rusia), care, luna trecută, pescuia împreună cu preşedintele american George W.Bush. Mubarak ţine false alegeri o dată la şase ani, iar accesul observatorilor internaţionali nu este permis. Mărturiile privind torturarea deţinuţilor sunt frecvente.

Rusia lui Putin se face vinovată, potrivit Departamentului de stat al SUA, de 17 categorii de încălcare a drepturilor omului. Condiţiile din închisorile ruse sunt descrise ca un pericol pentru viaţa deţinuţilor, iar statisticile arată că, anual, peste 2.000 de deţinuţi mor înainte de a fi judecaţi.

Contestarea lui Putin, ilegală

Deşi a declarat că nu va participa la alegerile din 2008, Putin a centralizat puterea executivă prin eliminarea alegerii guvernatorilor regionali pe care îi numeşte el însuşi, a întărit serviciul secret federal de securitate şi a numit în funcţii importante din guvern oameni care, ca şi el, au fost angajaţi ai KGB, sau ai agenţiilor succesoare acestuia. În plus, o lege adoptată recent interzice crearea unei "imagini negative" oponenţilor politici, ceea ce înseamnă că însăşi contestarea politicilor lui Putin va deveni ilegală. Sosirea în top a celor doi este justificată de ieşirea de pe listă a altora. Un alt dictator european intrat în top este Aleksandr Lukashenko, la putere toată perioada de după desprinderea Belarusului din URSS, prin zdrobirea adversarilor politici. El are puterea de a numi parlamentarii. În 1996, a câştigat 82% din voturi, după ce a restrâns atât de tare campania oponentului său, Aleksandr Milinkevich, încât acesta s-a limitat la a înmâna fluturaşi. Din noiembrie 2006, Milinkevich a fost arestat de şase ori.

Faţă de anul trecut, doi dictatori au fost eliminaţi din Top 20: Saparmurat Niyazov (Turkmenistan) - numărul 8 în 2006, care a murit în decembrie şi Fidel Castro (Cuba) - numărul 15 în 2006, care a cedat puterea fratelui său, Raul. Cei care au urcat în top faţă de anul trecut sunt Aiatolahul Kamenei (Iran), Hu Jintao (China), regele Abdullah (Arabia Saudită) şi Bashar al-Assad (Siria). Autorul atrage însă atenţia că ascensiunea acestora se datorează faptului că ei au devenit mai răi şi nu faptului că cei pe care i-au depăşit şi-ar fi îmbunătăţit comportamentul.

În lume mai există încă monarhii absolutiste

În lume există câteva regimuri politice în care puterea este concentrată total sau aproape total în mâinile monarhului şi unde nu se ţin alegeri. Este vorba de: Swaziland, Butan, Brunei, Oman, Qatar, Arabia Saudită şi Swaziland. Micul stat african Swaziland este cel mai bun exemplu.

Regele Mswati III, la putere de la vârsta de 18 ani, este, potrivit constituţiei, mai presus de orice lege sau regulă, iar investigarea afacerilor în care este implicat este ilegală. El şi-a cumpărat un avion privat cu 44,6 milioane USD, adică mai mult decât dublul cheltuielilor de sănătate pentru întreaga naţiune. Swaziland are cea mai mare rată a HIV/SIDA din lume (peste 33%).

Foste monarhii absolutiste precum Iordania, Maroc sau Nepal au făcut paşi către monarhia constituţională, deşi monarhul deţine încă putere considerabilă. Butanul se va îndrepta şi el către o monarhie constituţională, primele alegeri fiind anunţate pentru 2008.

Liechtenstein a extins puterile monarhului

Cel mai bizar exemplu, într-o epocă unde tendinţa este de renunţare la puterile monarhice este micul stat european Liechtenstein care a votat în 2003 pentru a extinde puterea monarhului. Prinţul de Liechtenstein, Hans-Adam are drept de veto asupra deciziilor parlamentare şi are dreptul de a demite guvernul, de a numi judecătorii.

Bashir, menţinut în top de criza din Darfur

Omar al-Bashir îşi păstrează, de trei ani, poziţia de cel mai feroce dictator din cauza încălcării repetate a drepturilor omului, ce a generat exterminarea populaţiei din regiunea Darfur. În ultimii patru ani cel puţin 500.000 de civili au fost ucişi de către forţele pro-Bashir şi mai multe milioane au fost alungaţi din regiunea Darfur. Al-Bashir a acordat sprijin guvernamental unei miliţii islamice, Janjaweed, pentru a combate rebelii din Darfur. Aceste miliţii au fost acuzate de epurare etnică, exterminând populaţia nemusulmană.

Dictatorul din Guineea Ecuatorială - "în contact cu Atotputernicul"

Teodoro Obiang Nguema a preluat controlul în Guineea Ecuatorială prin executarea fostului dictator, unchiul său, în iulie 2003. Radioul de stat a anunţat atunci că Obiang "este în permanent contact cu Atotputernicul" şi că "poate decide să ucidă fără ca cineva să îl tragă la răspundere şi fără să ajungă în Iad". Obiang le-a spus cetăţenilor că se simte obligat să preia controlul trezoreriei naţionale pentru a preveni corupţia funcţionarilor publici. El a depozitat în conturile proprii peste o jumătate de miliard de dolari într-o bancă din Washington.

Sub Mugabe, speranţa de viaţă a poporului a coborât la 37 de ani

Robert Mugabe era văzut în trecut drept simbolul "Noii Africi". Sub conducerea lui, sănătatea şi bunăstarea poporului au scăzut dramatic. Potrivit OMS, zimbabwenii au cea mai mică speranţă de viaţă între naţiunile lumii - numai 37 de ani pentru bărbaţi şi 34 pentru femei. Regimul practică încarcerarea la voia întâmplării şi tortura. Ţara are de asemenea cel mai mare procent de orfani (circa 25% potrivit UNICEF). Mugabe a permis ultima dată alegeri în 2002, când a câştigat numai după ce şi-a arestat pentru trădare principalul oponent.

Tiranii au luat măsurice frizează absurdul

Autorul topului a studiat rapoartele privind suprimarea libertăţilor şi a drepturilor civile. "Indiferent de tipul de dictatură, efectele asupra cetăţenilor sunt aceleaşi: nu sunt liberi să se exprime şi sunt pedepsiţi dacă încearcă acest lucru", scrie Wallecinski.

200.000 de nord - coreeni, în tabere de detenţie

Kim Jong-il, liderul de la Phenian, a atras atenţia internaţională în ultima perioadă prin testarea unei bombe nucleare, dar ceea ce îl menţine în topul dictatorilor este politica sa internă bazată pe încălcări ale drepturilor omului. Cei care au fugit din ţară declară că în închisori şi tabere de detenţie sunt ţinuţi circa 200.000 de oameni şi că aici au loc acte de tortură, înfometare, violuri, crime şi muncă forţată. Nord-coreenii sunt una dintre cele mai izolate naţiuni, neavând contacte cu nicio altă ţară. Deşi Coreea de Nord este un stat comunist, modelul de guvernare pe care familia l-a urmat este confucianismul, ultracentralizat, bazat pe succesiunea paternală.

Pedeapsă capitală pentru homosexualitate

În Iran, liderul suprem este Aiatolahul Kamenei, care conduce ţara împreună cu un consiliu de 12 înţelepţi. Ei controlează toate deciziile privind relaţiile internaţionale, programul nuclear şi politica internă. Regimul a suprimat libertăţile civile şi de expresie. Femeile pot fi omorâte cu pietre, legal, pentru adulter, iar în noiembrie 2006 un bărbat iranian a fost spânzurat în public pentru homosexualitate. De altfel, homosexualitatea este un delict în 13 din cele 20 de ţări conduse de liderii din top. Coreea de Nord pretinde că "homosexualitatea este un fenomen strict capitalist şi că pur şi simplu nu există în ţara sa, fapt pentru care scoaterea în afara legii nu este necesară".

Chinezii pot fi executaţi pentru furt, iar saudiţii, pentru vrăjitorie. În China, au fost identificate 22 de domenii de încălcări ale drepturilor omului sub conducerea lui Hu Jintao, printre care tortura, avorturile forţate, munca forţată, pedepsirea cu închisoare pe motive religioase, corupţia guvernului şi restricţii privind libertatea de exprimare şi a presei. Anul trecut, mai mulţi chinezi au fost executaţi pentru delicte non-violente, cum ar fi darea de mită sau furtul de ţiţei. Comunitatea internaţională tinde să "închidă ochii", din cauza influenţei economice a Chinei, ţară care va găzdui Jocurile Olimpice din 2008. În Arabia Saudită, regele Abdullah controlează cea mai mare rezervă de petrol a lumii, fapt pentru care ţările democratice nu îşi exprimă opoziţia faţă de acţiunile regimului. Saudiţii pot fi executaţi pentru vrăjitorie, iar o femeie poate fi biciuită numai pentru că rămâne singură în prezenţa unui bărbat care nu face parte din familie. Pentru cetăţenii saudiţi este ilegal să practice o altă religie decât islamul.

În Laos sunt ilegale relaţiile sexuale cu străinii

Choummaly Sayasone conduce un regim unde cetăţenii pot fi arestaţi pentru "crearea de diviziuni între oameni", "importarea unei publicaţii care jigneşte cultura naţională", distribuirea de ştiri false. Coabitarea premaritală este ilegală, ca şi relaţiile sexuale cu persoane de altă naţionalitate. În Camerun, dictatorul Paul Biya este cel care a avut cea mai originală metodă de preluare a puterii. În 1982, el şi-a convins predecesorul, Ahmadou Ahidjo, cu ajutorul unor medici, că ar suferi de o boală terminală. Ulterior, acesta şi-a dat seama că a fost păcălit, însă a trebuit să fugă din ţară.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite