Timoşenko, anchetată într-un nou dosar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul de securitate ucrainean a anunţat joi demararea unei noi anchete judiciare împotriva fostului premier Iulia Timoşenko, pentru tentativă de deturnare a 405 milioane de dolari din fonduri publice, la sfârşitul anilor '90.

„La 12 octombrie, Serviciul de securitate ucrainean (SBU) a demarat o anchetă judiciară împotriva Iulie Timoşenko şi a fostului premier Pavlo Lazarenko"" aflat în detenţie în Statele Unite, a declarat un reprezentant al SBU, Ivan Derevianko.

Ldera opoyiţiei de la Kiev, care a fost condamnată săptămâna trecută la şapte ani de închisoare pentru „abuz de putere", este de data aceasta acuzată de „tentativă de deturnare de fonduri publice", a afirmat Derevianko .

Cazul are legătură cu o anchetă asupra unei datorii de 405 milioane de dolari pe care o aveau Sistemele energetice ucrainene, conduse de Timoşenko în anii '90, către Ministerul rus al Apărării, notează agenţia Ria Novosti. Timoşenko a acţionat „în complicitate" cu Lazarenko, care ocupa funcţia de prim-ministru atunci , a afirmat Derevianko.

O anchetă împotriva Iulie Timoşenko în acest dosar a fost oprită în 2005, pentru că faptele se prescriseseră. „Serviciile ucrainene de securitate încearcă să resusciteze un caz de acum 15 ani, închis ca fiind fals", a reacţionat partidul condus de fosta eroină a „revoluţiei portocalii" din Ucraina.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite