Timoşenko: Iuşcenko a vândut României Insula Şerpilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un membru de frunte al partidului premierului Iulia Timoşenko l-a acuzat pe preşedintele Viktor Iuşcenko că ar fi încheiat un pact secret cu Bucureştiul, în timpul recentei vizite a

Un membru de frunte al partidului premierului Iulia Timoşenko l-a acuzat pe preşedintele Viktor Iuşcenko că ar fi încheiat un pact secret cu Bucureştiul, în timpul recentei vizite a omologului său român Traian Băsescu la Kiev.

Potrivit acestei înţelegeri, la care face referire presa ucraineană, Iuşcenko ar fi consimţit să predea fără prea multă luptă Insula Şerpilor, primind asigurări de partea română că România va sprijini acordarea MAP Kievului în decembrie.

Unii analişti estimează că un eventual eşec al Ucrainei în contenciosul cu România la Haga va duce la căderea liberă a preşedintelui ucrainean în sondaje, ceea ce îi va afecta serios şansele de victorie la viitorul scrutin prezidenţial, la care a anunţat deja că va participa. Între timp, la Haga s-a derulat cea de-a doua zi a pledoariilor părţii ucrainene în contenciosul cu România privind delimitarea platoului continental al Mării Negre.

Kievul a susţinut drept documente relevante pentru proces numai tratatul de bază dintre România şi Ucraina din 1997 şi tratatul privind regimul frontierei de stat, din 2003, nu şi acordul româno-sovietic din 1949, invocat săptămâna trecută de avocaţii României.

Partidul premierului Timoşenko îl acuză pe preşedintele Iuşcenko că s-ar fi înţeles cu partea română

Insula Şerpilor este folosită mai nou în bătăliile clasei politice de la Kiev şi nu doar în contenciosul dintre România şi Ucraina de la Haga.

Blocul Iuliei Timoşenko (BIUT) a acuzat Ministerul ucrainean de Externe că nu informează opinia publică din Ucraina în privinţa procesului în derulare în prezent la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, unde, potrivit declaraţiei tendenţioase a lui Vladimir Polâhalo, unul dintre membrii de frunte ai partidului premierului Iulia Timoşenko, România "contestă apartenenţa Insulei Şerpilor".

Într-o declaraţie de presă intens mediatizată, Polâhalo a afirmat că "tăcerea MAE ucrainean ar putea constitui o dovadă a existenţei unui acord secret între preşedintele Viktor Iuşcenko şi partea română".

Acuze în toate direcţiile

În opinia sa, "Iuşcenko, la fel ca fostul premier Viktor Ianukovici, acceptă cu multă uşurinţă astfel de înţelegeri, aşa cum s-a întâmplat în cazul concesionării sectorului bogat în hidrocarburi de lângă Kerci (din Marea Neagră) companiei americane Vanco, în condiţii dezavantajoase pentru partea ucraineană".

"Preşedintele Iuşcenko a preferat să se concentreze pe conflictul georgian, în ideea că această temă îi va ridica ratingul, înaintea alegerilor prezidenţiale. Greşeşte însă amarnic. Mai bine s-ar fi ocupat de problema platoului continental al Insulei Şerpilor şi nu cu ameninţările virtuale din partea Rusiei. Am mari suspiciuni că firma Vanco nu este singura companie pe care Iuşcenko încearcă s-o planteze pe teritoriul ucrainean", a spus în continuare parlamentarul BIUT, accentuând că "nu exclude o înţelegere similară între Iuşcenko şi partea română"

Minciunile Blocului Timoşenko

Presa ucraineană l-a acuzat în ultimele zile pe Viktor Iuşcenko de un pact secret cu Bucureştiul, în timpul recentei vizite a omologului său român Traian Băsescu la Kiev.

Potrivit acestei înţelegeri, la care face referire portalul Verssi, Iuşcenko ar fi consimţit să predea fără prea multă luptă Insula Şerpilor, primind asigurări de la partea română că România va sprijini acordarea MAP Ucrainei în decembrie.

Unii analişti de la Kiev estimează că un eventual eşec al Ucrainei în contenciosul cu România la Haga va duce la căderea liberă a preşedintelui ucrainean în sondaje, ceea ce îi va afecta serios şansele de victorie la viitorul scrutin prezidenţial, la care a anunţat deja că va participa.

La Haga, ucrainenii contestă "ţărmurile relevante"

În cea de-a doua zi de pledoarii ale părţii ucrainene la CIJ, avocatul american Rthman Bundy a pus în discuţie ţărmurile relevante pentru această delimitare. Bundy a acuzat România că în soluţia pe care o oferă desconsideră jumătate din lungimea ţărmurilor Ucrainei.

Dacă săptămâna trecută Bucureştiul cerea Curţii să ia în considerare frontiera maritimă trasată între Ucraina şi România în zona Insulei Şerpilor prin acordurile cu fosta Uniune Sovietică, partea ucraineană a arătat marţi că, în opinia sa, doar acordurile din 1997 şi 2003 contează în acest caz de delimitare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite