Ţiganiada lui Sarkozy: ciubucul, doar o dată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primii ţigani expulzaţi din Franţa sosesc, astăzi, în Bucureşti. Ei vor fi amprentaţi şi introduşi într-o bază de date de autorităţile de la Paris. „Oscar“ – baza de date cu amprentele rromilor – va deveni funcţional peste două săptămâni şi îi va împiedica pe rromi să încaseze de mai multe ori ajutorul de 300 de euro.

79 de rromi, care au acceptat repatrierea voluntară în schimbul a 300 de euro de adult şi 100 de euro de minor vor ajunge, astăzi, în capitală, la bordul unui avion închiriat.


Tiganu’, mai deştept decât Videanu

image



Ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, a declarat că acesta este cel de-al 25-lea zbor de acest tip organizat de la începutul anului către România şi Bulgaria. „Nu sunt zboruri speciale. Acestea sunt expulzări în ţara de origine. Este ceea ce spune legea, iar noi aplicăm legea", a subliniat Besson. „În total sunt 700 de rromi care vor fi trimişi în ţările lor cu avionul.

Următoarele zboruri vor avea loc la 26 august şi la sfârşitul lunii septembrie", a precizat el. Oficialul francez a admis că persoanele expulzate, cetăţeni ai Uniunii Europene, „vor putea reveni în Franţa, pentru că aşa prevede legea". România şi Bulgaria au aderat la UE în ianuarie 2007.

În virtutea unui regim tranzitoriu, cetăţenii români şi bulgari pot pătrunde pe teritoriul Franţei fără să aibă nevoie de formalităţi speciale şi pot rămâne aici timp de trei luni, fără să fie necesar să-şi justifice prezenţa printr-o activitate.

După cele trei luni, ei trebuie să aibă un loc de muncă, să studieze sau să arate că au suficiente resurse pentru a se întreţine. Ei pot fi expulzaţi în cele trei luni doar dacă sunt prinşi că au comis vreo ilegalitate. Numărul rromilor din cele două state în această situaţie, în Franţa, este estimat la 15.000.

Operaţiunea amprentarea

În câteva săptămâni în Franţa va fi dată în folosinţă o bază de date în care vor fi înregistrate amprentele rromilor care vor fi repatriaţi în ţările lor de origine. Scopul urmărit este să-i împiedice pe aceştia să încaseze de mai multe ori ajutorul acordat de Paris, scrie publicaţia „Le Figaro".

„În câteva săptămâni, "Oscar", baza de date biometrică, creată în 2009, va permite să evităm acest du-te-vino. Cei care au primit ajutor nu vor mai putea să îl primească din nou", a declarat  ministrul Imigraţiei, Eric Besson.

Autorităţile franceze susţin că sunt rromi care au revenit în Franţa de mai multe ori pentru a primi sume de bani.

Un poliţist povesteşte că recent a arestat un ţigan care a fost dus în România cu avionul. Acesta încasase cei 300 de euro şi după o săptămână s-a întors însoţit de patru veri cărora le-a plătit drumul cu banii primiţi de la francezi.  Un drum Bucureşti-Paris cu autocarul costă 60 de euro. Poliţia nu mai vrea să lucreze în orb.

Până acum, putea să înscrie în baza de date numai numele şi prenumele persoanelor controlate, dar în condiţăiile în care majoritatea ţiganilor nu au documente, numele sunt adesea fictive. În cazul în care un imigrant refuză să fie înregistrat, poliţia nu îl poate constrânge. Însă refuzul reprezintă o infracţiune. „Va trebui ca un judecător să condamne persoana vizată şi să ordone amprentarea", a explicat un comisar.

Baconschi cere respectarea legilor UE

Ministrul Teodor Baconschi a declarat, pentru Mediafax, că dacă repatrierile încalcă normele UE de liberă circulaţie, atunci intenţia autorităţilor franceze „nu rezonează cu deschiderea promovată prin parteneriatul strategic bilateral".

El a precizat că este necesară abordarea individuală a cazurilor. Oficialul român a apreciat că stigmatizarea unor categorii de ­populaţie, în masă şi pe criterii entice, este „o abordare care încalcă dispoziţiile Directivei 38/2004 cu privire la libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor europeni pe teritoriul european". Ministrul a adăugat totodată că „nu febrilitatea populistă" ci „conlucrarea onestă" reprezintă soluţia potrivită.

 În timp ce Parisul se pregătea de expulzarea rromilor, Matthew Newman, purtătorul de cuvânt al comisarului european pe probleme de Justiţie şi drepturi fundamentale , Viviane Reding, a ţinut să avertizeze că Franţa „trebuie să respecte regulile privind libertatea de circulaţie şi de exprimare a cetăţenilor europeni".

" În total sunt 700 de rromi care vor fi trimişi în ţările lor cu avionul. Următoarele zboruri vor avea loc la 26 august şi la sfârşitul lunii septembrie. "
Eric Besson,
ministrul francez
al Imigraţiei


Miting de susţinere la Saint-Etienne

Aproximativ 50 de persoane au participat, marţi, în oraşul Saint-Etienne la un miting de susţinere a rromilor, pentru a denunţa atitudinea Guvernului francez şi „derivele lui xenofobe, liberticide şi contrare demnităţii umane", potrivit unui organizator, citat de publicaţia „Le Progres". Pierre Marechal, unul dintre organizatori, a remarcat că puţini rromi se aflau printre participanţii la această manifestaţie din Piaţa Primăriei deoarece se tem şi preferă să rămână ascunşi.

Potrivit participanţilor, rromii se află într-o situaţie legală în Franţa, deoarece ei provin din România şi sunt cetăţeni europeni, copiii lor sunt şcolarizaţi la instituţiile de învăţământ din oraş, iar integrarea lor este posibilă, în condiţiile în care aproximativ 30 de familii trăiesc legal în locuinţe din acest oraş. Însă ţiganii nomazi francezi se tem să nu fie luaţi la grămadă cu rromii din România şi Bulgaria.

Sat idilic „invadat" de nomazi credincioşi

Swavesey este un sat mic - circa 2.500 de locuitori - din comitatul Cambridgeshire, sud-estul Marii Britanii, a cărui viaţă tihnită a fost dată peste cap zilele acestea de sosirea unei caravane de rromi şi nomazi irlandezi. Sătenii susţin că au fost păcăliţi, ei aşteptându-se să găzduiască o manifestare religioasă de mici proporţii.

În schimb, s-au trezit cu peste 200 de rulote şi 1.000 de persoane care s-au instalat pe un teren închiriat în apropiere de biserica satului, scrie „Daily Mail". Zeci de locuitori furioşi s-au plâns consilierilor din cadrul primăriei, cerând ca "musafirii" să plece imediat. Consilierii le-au explicat însă că terenul a fost închiriat pentru o săptămână, astfel că nu e nimic de făcut.

Proprietarii de magazine spun că mai mulţi copii au fost prinşi furând. Patronul cârciumii White Horse şi-a închis localul, exasperat de minorii care încercau să comande băutură. 

Festivalul religios este organizat de asociaţia penticostală „Life and Light". Jake Bowers, jurnalist de origină romă, apără organizaţia, argumentând că este una dintre cele mai respectabile. „Este o organizaţie caritabilă, ce ajută orfelinatele din România", a explicat Bowers, care pune îngrijorarea sătenilor din Swavesey pe seama prejudecăţilor şi stereotipurilor referitoare la nomazi şi la rromi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite