Thailanda: Cel puțin opt morți și zeci de răniți în trei explozii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puțin opt persoane au murit și câteva zeci au fost rănite în trei explozii succesive care au zguduit orașul Yala din sudul Thailandei, transmite BBC.

Potrivit agențiilor de presă Associated Press și Reuters, bilanțul se ridică la opt morți și circa 70 de răniți, însă AFP citează o sursă medicală potrivit căreia nouă persoane au murit și 112 au fost rănite.

În urma deflagrațiilor, produse în zona comercială a orașului, mai multe clădiri au fost grav avariate și numeroase vehicule au fost distruse.

Conform guvernatorului provinciei Yala, Dejrat Simsiri, două bombe au fost amplasate pe motociclete, iar cea de-a treia a fost plasată într-o mașină.

„Nu știm sigur care grup de insurgenți musulmani se află în spatele acestor atacuri, dar facem cercetări", a declarat oficialul.

Un alt atac a avut loc în provincia vecină Pattani, transmite AFP. O bombă amplasată pe o motocicletă a explodat, în urma atacului fiind rănit un polițist.

Începând din 2004, de la izbucnirea unei campanii de insurecție, provinciile Narathiwat, Yala și Pattani, anexate de Thailanda la începutul secolului XX, au fost de mai multe ori scena unor atacuri violente.

Anul trecut, armata thailandeză a trimis 60.000 de militari în zonă, în încercarea de a stabiliza situația.

Conflictul din zonă are și o dimensiune religioasă. Cei mai mulți dintre locuitorii din sud sunt musulmani, în timp ce majoritatea populației din restul țării este de confesiune budistă.

De asemenea, cei din sud vorbesc un dialect malayezian, iar ceilalți, thailandeză.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite