Terorişti condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru atentatele din 2005

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei patru musulmani de origine africană acuzaţi pentru atentatele eşuate din 21 iulie 2005, de la Londra, vor sta în închisoare minimum 40 de ani fiecare. Muktar Ibrahim, Yassin Omar,

Cei patru musulmani de origine africană acuzaţi pentru atentatele eşuate din 21 iulie 2005, de la Londra, vor sta în închisoare minimum 40 de ani fiecare.

Muktar Ibrahim, Yassin Omar, Ramzi Mohammed şi Hussain Osman, toţi cu vârste între 25 şi 29 de ani, au fost găsiţi vinovaţi de tentativă de ucidere în masă şi condamnaţi ieri la închisoare pe viaţă. Ei vor ispăşi cel puţin 40 de ani de detenţie înainte de a putea fi eliberaţi, a decis tribunalul din Woolwich (Londra). Atentatele eşuate din 21 iulie, care nu au produs victime, au intervenit la exact două săptămâni după atacurile din 7 iulie 2005, asupra transportului public din Londra, în care au murit 52 de oameni. Modul de operare a fost similar. Judecătorul Adrian Fulford a precizat că la stabilirea sentinţelor a avut în vedere o posibilă legătură între cele două grupuri de terorişti, suspectată, dar nedovedită de poliţie. Cei patru au plănuit detonarea de explozibil în trei trenuri de metrou şi într-un autobuz, la Londra, pe 21 iulie 2005. Alţi doi bărbaţi, Manfo Kwaku Asiedu şi Adel Yahya, vor fi rejudecaţi pentru aceleaşi atentate, după ce juriul nu a reuşit să ajungă la un verdict.

SUA, în alertă

O celulă Al-Qaida de mici dimensiuni este în drum către SUA sau chiar a ajuns în ţară, pregătind acte teroriste asupra unor clădiri guvernamentale, a anunţat ABC News citând un consultant al FBI. Potrivit presei americane, Casa Albă a convocat astăzi o reuniune de urgenţă pentru a stabili măsuri de întărire a securităţii. Oficialii americani au declarat că recentele atentate eşuate de la Londra au furnizat indicii asupra unor posibile tactici ale Al-Qaida, ca şi pentru decodarea unor e-mailuri considerate până acum neimportante. Secretarul pentru securitate internă al SUA, Michael Chertoff, a declarat că există un risc mărit de atacuri teroriste în această vară.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite