Finanţator Al-Qaeda, căutat de Statele Unite, spune că a fost în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre finanţatorii organizaţiei teroriste Al-Qaeda, care este pe lista neagră a Statelor Unite, recunoaşte că a vizitat România, dar spune că a vrut doar să vadă o fabrică de pungi de plastic, dezvăluie tabloidul britanic The Sun.

Guvernul american spune că acesta a finanţat grupări teroriste chiar din locuinţa sa.  Ahmad al-Dulaymi, în vârstă de 38 de ani, trăieşte în apropierea stadionului Wembley, potrivit reporetrilor The Sun, cărora teroristul le-a spus că îi mulţumeşte lui Allah de fiecare dată când un soldat britanic moare în luptă.

Acesta a lansat ameninţări la adresa ambasadorilor britanici.Prezentându-se drept liderul unui puternic trib sunnit din Fallujah (Irak), bărbatul spune că forţele sale au luptat împotriva trupelor britanice din Irak.

O listă cu presupusele sale activităţi poate fi găsită pe site-ul Trezoreriei americane. Din martie 2009, al-Dulaymi a transportat arme şi explozibili în Irak din Siria, cu ajutorul unei companii cu sediul în Marea Britanie, iar armele erau destinate al-Qaida din Irak, potrivit site-ului.

De asemenea, o celulă sub comanda sa a acţionat în Bucureşti, strângând bani pentru militanţii lui Osama ben Laden încă din 2007, cu ajutorul traficului cu cafea şi ţigări, mai scrie The Sun.

O sursă din ambasada americană din Londra a declarat că al-Dulayimi se află pe lista celor care susţin terorismul.

A-l include pe această listă este primul pas al procedurii.Vrem să-i anihilăm reţeaua, să-i blocăm bunurile, a spus sursa.

Un singur lucru este adevărat, acela că ajut orfanii al-Qaeda. Noi controlăm cel mai mare trib din Fallujah, Albu Issa. Mi-aş înşela credinţa şi poporul, dacă le-aş ordona să oprească rezistenţa. De ce ar face asta? Americanii ne violează femeile. De aceea le spun să lupte, a declarat al-Dulaymi pentru The Sun.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite