Terapiile orientale, neschimbate de mii de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicina tradiţională foloseşte procedee neobişnuite pentru occidentali . Termenul de medicină neconvenţională desemnează o mare varietate de metode de tratament care nu sunt bazate decât

Medicina tradiţională foloseşte procedee neobişnuite pentru occidentali .

Termenul de medicină neconvenţională desemnează o mare varietate de metode de tratament care nu sunt bazate decât pe o metodă experimentală, a cărei eficacitate nu a fost dovedită de studii riguroase. Ele se bazează în principal pe metode empirice, uneori seculare. De aceea, medicina neconvenţională se încadrează în ceea ce se numeşte pseudoştiinţă.

Terapiile chineze de medicină neconvenţională sunt foarte numeroase şi stranii. Pe lângă cele bine cunoscute, cum ar fi acupunctura, există tratamente care ar putea chiar stârni râsul, cum ar fi introducerea de diferite obiecte în urechi, în timp ce ochii sunt acoperiţi, sau aplicarea de scorpioni pe piele !

Medicina chineză foloseşte o serie de principii de analiză şi sinteză holistică. Altfel spus, este vorba de un sistem filosofic care ţine seama de legătura dintre organele şi sistemele organismului uman, ca şi legătura acestora cu mediul înconjurător. Medicina chineză s-a dezvoltat sub influenţa vechilor concepţii astrologice.
Potrivit acestora, există o strânsă legătură între om şi Univers: Soarele, Luna, rotaţia astrelor, succesiunea anotimpurilor, cinci planete, cinci elemente, cinci puncte cardinale (cele patru cunoscute, plus centrul). Se crede că toate acestea determină sănătatea omului.

Mai acţionează şi agenţi externi, tot în număr de cinci (vântul, căldura, frigul, umezeala, uscăciunea) şi interni, de asemenea în număr de cinci (bucuria, durerea, ura, plăcerea, frica).

Animalele, ca remedii importante

Chinezii credeau că bolile şi tulburările funcţionale surveneau numai când armonia dintre Univers şi om este întreruptă. Pentru restabilirea acestei armonii, au fost dezvoltate mai multe metode mai mult sau mai puţin cunoscute de către europeni. Lăsându-le la o parte pe cele bine cunoscute (acupunctura, presopunctura etc), să amintim de cele care folosesc produse animale.

De exemplu, chinezii sunt convinşi că organul de reproducere al tigrului şi cornul de rinocer sunt afrodiziace. Acest lucru a dus la vânarea necruţătoare a acestora, ajungându-se aproape de extincţia speciilor. Supa de înotătoare de rechin este considerată un miracol pentru păstrarea sănătăţii. Bila urşilor este socotită un remediu ideal în bolile vezicii biliare şi ale aparatului digestiv.(Arina Avram)

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite