Tehnocraţii din umbra dictatorilor arabi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă categorie de lideri educaţi în Occident, practici şi apolitici, îşi creează drum prin lumea islamică şi reuşesc să tragă în sus economiile ţărilor pe care le conduc. Vicepremierul sirian Abdullah Dardari este unul dintre exponenţii noului curent. 

Gherilele şi despoţii lumii arabe captează întreaga atenţie. Dar afacerile de zi cu zi ale ţărilor islamice sunt conduse de oameni. În Orientul Mijlociu, o nouă clasă de tehnocraţi a ajuns la putere în ţări precum Siria, Egipt, Liban sau în teritoriile palestiniene, scrie revista „Foreign Policy" în ultimul său număr.

Ei au între 40 şi puţin peste 50 de ani şi diplome de studii avansate în drept şi economie obţinute la universităţi occidentale. Succesul lor se bazează pe trei reguli simple: se distanţează de partidele aflate la putere şi de ideologiile oficiale, sunt pragmatici şi inovatori şi sunt adoraţi de Occident.

Minţi deschise

Un exemplu este vicepremierul sirian Abdullah Dardari, care nu a fost niciodată membru al partidului „de stat" Baath. În anii '80, când preşedintele de atunci, Hafez al-Assad, ducea o luptă violentă cu insurgenţa islamistă, Dardari studia economia la Universitatea California de Sud. Într-o ţară unde socialismul de şcoală veche e încă prevăzut, oficial, în Constituţie, Dardari susţine că „numai sistemele economiei de piaţă au capacitatea de a se ajusta şi de a face faţă schimbării".

El a ajutat guvernul sirian să scape de statutul internaţional de paria. Un partener al unui fond de hedging a povestit pentru „Wall Street Journal" că, atunci când mai mulţi investitori americani au vizitat Damascul, în 2009, au considerat ofertele oficialilor sirieni „destul de jalnice". Totuşi, au fost impresionaţi de Dardari. Vicepremierul a fost şi principalul susţinător al ţării sale privind semnarea unui acord de asociere cu UE.

Aceşti birocraţi nu sunt dornici să se implice în politică. La Beirut, ministrul de Interne, Ziad Baroud, evită să se identifice cu vreuna dintre principalele facţiuni din Liban. „Sunt în termeni excelenţi cu toate grupurile politice", a declarat el pentru FP. În Cisiordania, premierul Salam Fayyad nu e reprezentant al Fattah, jucătorul politic dominant, ci este fondator al micului Partid Al Treilea Drum.

Sirienii, dispuşi să facă afaceri cu România

Vicepremierul sirian Abdullah Dardari este unul dintre tehnocraţii ce au asigurat Siriei, în 2009, în plină criză economică internaţională, o creştere economică de 5,5%. Siria nu are, în prezent, datorii nici la bănci internaţionale şi nici la FMI. Sunt două dintre motivele pentru care multe „state prietene" mai vechi ale Siriei şi-au îndreptat din nou atenţia spre acest stat, a declarat Dardari, pentru ziarul „Adevărul". Printre ele, şi România.

După vizita lui Adriean Videanu la Damasc, România şi Siria au convenit să înfiinţeze o linie directă pe mare între cele două state, pentru ca mărfurile siriene să poată ajunge în UE prin România, iar cele româneşti - pe pieţele din Orientul Mijlociu, prin Siria. Siria are o piaţă liberă cu toate statele arabe, după ce s-a stabilit desfiinţarea taxelor vamale, ne-a explicat Dardari. Tot vicepremierul Dardari (specializat pe probleme economice) a subliniat că România ar putea participa, alături de Siria, în proiecte precum exploatarea minereurilor ori cercetarea zăcămintelor metalifere din Siria, Iran şi Irak.

În ultimii patru ani, Siria şi-a diversificat economia, reuşind să înregistreze o creştere de 14% în domeniul industrial, de 12% în turism, de 16% pe an în ceea ce priveşte exporturile şi chiar de 20% în privinţa domeniului financiar-bancar, a mai spus oficialul. Siria ar avea nevoie de România şi pentru a moderniza reţelele de irigaţii construite pe vremea lui Ceauşescu, în situaţia în care ţara noastră îi poate oferi această expertiză.

În ceea ce priveşte formarea unor experţi sirieni în şcolile din România, vicepremierul Dardari a recunoscut că acest schimb a ajutat „pe vremuri", dar că acum, „unele discipline (n.r. în special economice) de care are nevoie Siria în condiţiile unei pieţe deschise nu se predau în Europa de Est".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite