Tehnocraţii cuceresc Europa

Guvernele de experţi nou-instalate în mai multe state europene sunt bine primite şi de pieţele financiare, şi de alegători, şi de opoziţia politică, şi de Bruxelles.

Bursele lumii s-au calmat după mai multe săptămâni de foc numai după ce în Italia şi în Grecia au fost instalate guverne formate în mare parte din tehnocraţi. Spania mai are câteva zile până când va trece prin aceeaşi experienţă. Irlanda a trăit-o deja. Ce au toţi aceşti tehnocraţi în comun? Înţeleg mecanismele economiei mondiale şi le place să se adreseze pieţelor financiare şi economiştilor. Pot emite soluţii complexe în materie de politici monetare, dar nu au charisma care le permite să electrizeze masele. Nu ştiu să vorbească pentru publicul larg. Dar în vremuri de criză par cea mai bună soluţie.

Papademos, adept al austerităţii

În Grecia, premierul desemnat - Lucas Papademos - este un economist (fost vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene, cu studii economice în Statele Unite) respectat şi văzut ca specialistul care merită creditul pentru trecerea de la drahmă la euro. Papademos l-a păstrat ca ministru al Finanţelor pe Evangelos Venizelos, care va negocia în continuare cu UE planul de reducere a îndatorării ţării. Acesta devine şi vicepremier, alături de Theodoros Pangalos, chiar dacă guvernul interimar de la Atena ar trebui oficial să-şi desfăşoare activitatea doar 100 de zile. Ministru de Externe va fi un alt tehnocrat - fostul comisar european Stravros Dimas (Noua Democraţie, dreapta).

Premierul Papademos urma să demareze, ieri, în Parlament, dezbaterile pe marginea planului de salvare UE. Cu toate că este un adept al austerităţii, sarcina va fi dificilă, mai ales că liderul opoziţiei conservatoare, Antonis Samaras, a ameninţat că nu va mai susţine alte tăieri. Miercuri, noul guvern se va confrunta cu un vot de încredere în Parlament.

Ca vicepreşedinte al BCE, Papademos era însărcinat cu stabilitatea financiară, afacerile juridice şi administraţia instituţiei. În urmă cu patru ani, „Market Watch" l-a intervievat pe Papademos, în perioada în care era vicepreşedinte al BCE. Deşi putea vorbi ore în şir despre faptul că grecii nu au înţeles încă ce înseamnă intrarea în zona euro şi faptul că nu îşi mai pot devaloriza moneda, întrebat de câte ori se duce în Grecia să le explice concetăţenilor săi problemele, răspunsul a fost: „Niciodată". Acum, situaţia s-a schimbat. Şi nu doar pentru el.

Guvernele de tehnocraţi convin şi alegătorilor (68% din greci sprijină noul guvern şi 75% îl susţin pe noul premier), dar şi formaţiunilor de opoziţie, care consideră un guvern de experţi cel mai bun compromis pentru a nu-şi asocia numele cu politicile puterii. Nu în ultimul rând, convin şi liderilor de la Bruxelles. 

Italia - guvern restrâns de specialişti

Potrivit presei italiene, lista de miniştri pe care premierul desemnat, Mario Monti, o va prezenta zilele următoare, după consultările cu partidele, va cuprinde nume aproape necunoscute publicului italian, dar apreciate în mediul de afaceri şi în cel academic. Marile formaţiuni politice rivale, Poporul Libertăţii (PdL) al lui Silvio Berlusconi şi Partidul Democrat (PD) de centru-stânga, au făcut un pact să nu îşi trimită oamenii în cabinetul lui Monti pentru că nu doresc să se asocieze într-un proiect comun. Dar nici nu vor să apară în ochii alegătorilor ca responsabile pentru măsurile de austeritate pe care noul guvern va fi nevoit să le pună în practică.

Astfel, lista cu numele eventualilor miniştri (12 miniştri şi 21 de secretari de stat) include mai ales specialişti din mediul universitar, în nucleul dur fiind colegi ai lui Monti de la universităţile milaneze. Pentru portofoliul Finanţelor a fost avansat numele lui Guido Tabellini, rectorul Universităţii Bocconi, pentru Ministerul Muncii ar fi în cursă Carlo Dell'Aringa, profesor de economie politică la Universitatea Catolică din Milano, dar şi Pietro Ichino, profesor în dreptul muncii la Universitatea de Stat din Milano. La Dezvoltare Economică este vehiculat Antonio Catricala, specialist în drept civil şi preşedinte al Consiliului Concurenţei de la Roma, la Infrastructură şi Transporturi Carlo Secchi, profesor de economie politică la aceeaşi Universitate Bocconi.

De asemenea, la Educaţie ar fi Lorenzo Ornaghi, rectorul Universităţii Catolice, la Interne ar fi Carlo Mosca, fost prefect de Milano, iar la Justiţie sunt menţionaţi magistraţii Cesare Mirabelli şi Piero Capotosti, ambii foşti preşedinţi ai Curţii Constituţionale şi vicepreşedinţi ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Spania are de ales între doi tehnocraţi

Peste câteva zile, pe 20 noiembrie, actuala administraţie socialistă a Spaniei va cădea, cel mai probabil, victimă crizei şi măsurilor de austeritate impuse în mod repetat. Spania va avea de ales, duminică, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, între doi tehnocraţi: socialistul Alfredo Perez Rubalcaba (al cărui partid a atins un minim de popularite - 29,8% -  sub guvernarea lui Jose Rodriguez Zapatero) şi conservatorul Mariano Rajoy.

Rubalcaba este un tactician şi un tehnocrat, notează „New York Times". Dar nu are nicio şansă după anii guvernării Zapatero. Rajoy, deşi a pierdut în două rânduri alegerile până acum, este preferat în acest moment de 47,6% din spanioli. A fost ministru al Administraţiei Publice, al Educaţiei, ministru de Interne, ministru delegat pentru preşedinţie.

Va obţine aproape sigur majoritatea absolută pentru a implementa reformele economice radicale pe care le-a promis. Şi sarcina acestuia va fi dificilă, în contextul datoriei publice enorme şi a şomajului-record pntru UE (21,5%). A promis să adopte un singur contract colectiv de muncă, pentru o angajare şi o concediere mai facilă, dar şi să adopte ţinte de deficit stricte pentru toate regiunile spaniole. Posturile-cheie din viitorul său guvern - economie, afaceri externe, muncă - vor fi ocupate de tehnocraţi independenţi.

Irlanda - austeritate din prima zi după alegeri

Irlanda, un alt stat nevoit să apeleze la ajutorul de urgenţă al UE şi FMI, a trecut deja în februarie proba alegerilor „de criză". Premier a devenit Enda Kenny, fost profesor într-o zonă rurală. Kenny nu a fost niciodată cunoscut pentru vreo „performanţă" în dezbaterile TV, notează „Guardian". Din contră, a refuzat să participe la primele runde de dezbateri televizate, faţă în faţă cu rivalii săi. Are imaginea unui tehnocrat monoton, notează aceeaşi publicaţie.

Kenny a fost de două ori vicepreşedinte al Popularilor europeni (PPE) şi ministru al Turismului în Irlanda. În timpul mandatului său, Irlanda a cunoscut o creştere importantă a turismului de business.  După alegeri, Enda Kenny a numit un guvern restrâns, de criză. A creat însă funcţia de ministru pentru Reforme. Printre primele sale decizii a fost reducerea cu 7% a propriului salariu şi a salariilor celorlalţi miniştri. De asemenea, le-a impus să renunţe la maşinile cu şofer şi la alte privilegii, sperând astfel să economisească şapte miliarde de euro anual.

BCE - rampa de lansare

Există şi alţi experţi „în aşteptare" la BCE. Doi dintre ei - Jürgen Stark şi Lorenzo Bini Smaghi -, amândoi în boardul executiv al BCE, se pregătesc de plecarea din instituţie în decembrie, cu mult înainte de expirarea mandatului. Potrivit „Market Watch", amândoi s-ar pregăti să acceadă în funcţii politice înalte în ţările de origine. Recent, la Berlin, Stark a tunat şi a fulgerat contra „elitelor politice", care nu au reuşit să comunice oamenilor „ce trebuie făcut". A avertizat că Vestul se confruntă cu o criză gravă şi că este ameninţat de alianţele încheiate de economiile emergente, care au devenit principalii creditori ai lumii şi motoarele sale de creştere economică.

În ADN

„Tehnocraţia" este în ADN-ul Europei. Chiar părintele ei fondator, Jean Monnet, a fost un economist şi diplomat strălucit, care nu a fost însă niciodată ales prin vot popular.

Trei scenarii germane pentru Italia

Experţii consultaţi de revista ,,Der Spiegel" avansează trei scenarii pentru evoluţia Italiei. Primul dintre ele, cel mai optimist, ar fi că ţara îşi revine cu forţe proprii. Ar însemna ca noul guvern să aplice imediat măsurile de austeritate, însemnând creşterea vârstei de pensionare la 67 de ani, privatizări şi concedieri în sectorul bugetar. În acest caz, Roma şi-ar recâştiga rapid încrederea pe pieţe, putând să se împrumute mai ieftin. Al doilea scenariu: noul guvern de la Roma nu reuşeşte să rezolve problemele, iar Italia se împrumută de 50-80 de miliarde de euro de la FMI şi UE. Decizia ar putea să provoace neîncrederea investitorilor. Al treilea scenariu, cel mai pesimist, este că Italia intră în faliment, ceea ce ar duce şi la destrămarea zonei euro.

Monti, remarcat pentru lupta cu marile corporaţii

Mario Monti, preşedintele Universităţii Bocconi, fără apartenenţă politică, şi-a câştigat respectul administraţiei de la Bruxelles şi mediilor de afaceri internaţionale în cele două mandate de comisar european deţinute între 1994 şi 2004 . În 1994 a fost nominalizat pentru postul de la Bruxelles chiar de către Silvio Berlusconi, aflat pe atunci la primul mandat de premier, iar Jacques Santer, preşedintele Comisiei Europene de atunci, i-a acordat portofoliul Pieţei Comune, Serviciilor Financiare, Fiscalităţii şi Vămilor.

În 2000 a fost propus din nou în Comisia prezidată de italianul Romano Prodi, fiind comisar pentru concurenţă. Din această poziţie s-a remarcat ca un susţinător ferm al principiilor pieţei libere, nelăsându-se intimidat de mărimea sau numele societăţilor care le-au încălcat. Plecând de la un denunţ al companiei Sun Microsystem, a dus o adevărată bătălie cu gigantul Microsoft al lui Bill Gates.

Amendă-record

Compania americană de software a fost amendată în 2004 pentru abuz de poziţie dominantă în piaţă cu 497 de milioane de euro, cea mai mare sancţiune aplicată până atunci de UE unei societăţi private. Microsoft a fost obligată şi să ofere altor producători din piaţă accesul la serverele şi codurile Windows pentru a-l putea compatibiliza cu propriile softuri. Pentru că nu a respectat decizia UE, Microsoft a fost sancţionată din nou în 2008 cu 889 milioane euro.

Monti a blocat în 2001 şi fuziu­nea grupurilor americane General Electric şi Honeywell, o afacere de 43 de miliarde de dolari, dar care ar fi redus semnificativ concurenţa pe piaţa industriei aerospaţiale. A intervenit inclusiv în rigidul sector bancar al Germaniei, obligând Guvernul de la Berlin să aplice recomandările europene privind ridicarea tradiţionalelor garanţii de stat de care beneficiau băncile regionale - Landesbanken, în detrimentul celorlalte bănci private.

După încheierea mandatului de comisar, Monti a devenit consilier al Goldman Sachs, preşedinte al Comisiei Trilaterale, un ONG care
susţine politicile neolibe­rale înfiinţat de David Rockefeller. A fost primul preşedinte al Institutului Bruegel, înfiinţat în 2005 de unele state membre ale zonei euro şi 28 de companii
multinaţionale.

Este şi membru în comitetul executiv al Clubului Bilderberg. În 2011 a colaborat ca editorialist cu cotidianul „Corriere della Sera", în paginile căruia a publicat mai multe analize critice la adresa guvernării Berlusconi, avertizând că politica economică iresponsabilă poate transforma Italia în „groparul" zonei euro.