VIDEO Tânărul care a deschis focul în Arizona, obsedat de Gabrielle Giffords

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este acuzat că a deschis focul sâmbătă asupra unei membre a Camerei Reprezentanţilor, omorând şase persoane. Primele elemente ale anchetei efectuate de SUA îl descriu pe Jared Loughner, în vârstă de 22 de ani, ca fiind un băiat solitar şi agitat, cu posibile probleme mintale.

Jared Loughner a fost inculpat duminică pentru două omoruri şi trei tentative de omor - printre care şi cea împotriva lui Gabrielle Giffords, membră a Camerei Reprezentanţilor, grav rănită la cap. Tânărul este autorul unor texte în mare parte incoerente, dar exprimând obsesia sa de a intra în contact cu Gabrielle Giffords, potrivit autorităţilor americane.

Citiţi şi: Cum a supravieţuit membra Congresului american unei împuşcături în cap

VIDEO Membră a Congresului american, împuşcată în cap. Gabrielle Giffords a reuşit să comunice cu medicii

Colegii săi au descris starea negativă în care se afla chiar înainte de a fi exmatriculat de la facultate anul trecut: Cred că a căzut treptat într-o criză psihotică. Ceva în el s-a rupt. Nu a fost tot timpul aşa, a scris pe Twitter Caitie Parker, una din colegele sale de liceu, citate de Mediafax.

Ea îşi aminteşte că Jared Loughner îmbrăţişase idei de stânga şi aprecia grupul punk Anti-Flag. El vorbea de multe ori de teorii apocaliptice care programau sfârşitul lumii în 2012, pe baza profeţiilor Maya.

Textele tânărului publicate pe Internet dezvăluie fascinaţia sa pentru ideologii extreme. El cita printre cărţile sale preferate "Manifestul Partidului Comunist", al lui Marx şi Engels, şi lucrarea "Mein Kampf", scrisă de Hitler.

Eseurile sale luau uneori forma unor exerciţii de logică, expunând o idee înainte de a propune o concluzie. El vorbea, frecvent şi de multe ori în mod confuz, despre crearea unei noi monede.

Una dintre activităţile sale preferate era " să viseze cu ochii deschişi".

Ambiţia mea este de a-i informa pe visătorii cu ochii deschişi în legătură cu o nouă monedă. În câteva zile, veţi şti că sunt un visător cu ochii deschişi!, declara el.

Masacrul produs de Jared Loughner a costat sâmbătă viaţa a şase persoane în timpul unei reuniuni politice în parcarea unui supermarket.

Aceasta nu a fost prima oară când tânărul o urmărea pe Giffords. Potrivit unui agent FBI, anchetatorii au găsit la domiciliul atacatorului o scrisoare a lui Giffords adresată lui Loughner, prin care îi mulţumea că a asistat la una din reuniunile sale în 2007.

Într-un seif, anchetatorii au mai găsit şi un plic pe care erau scrise: "Am plănuit totul", "Asasinatul meu", numele "Giffords" şi ceea ce părea a fi semnătura atacatorului.

Şeriful comitatului Pima, Clarence Dupnik, a citat o altă scrisoare a acuzatului, în care el scria că "o va ucide pe această femeie îngrozitor de bună".

Dupnik a declarat că Giffords era ţinta tânărului. "Nu mai e nicio îndoială pentru noi că a fost gestul unui atacator izolat şi cu probleme foarte mari", a spus el.

Loughner şi-a cumpărat arma dintr-un magazin din Tucson în luna noiembrie. Cu două luni înainte, Pima Community College îl exmatriculase, conducerea solicitând o autorizare psihiatrică prin care să se dovedească faptul că acesta nu reprezintă un pericol pentru alte persoane.

Într-un e-mail, studenta Lynda Sorenson avertizase că tânărul ar putea fi "unul dintre acei indivizi a căror fotografie o vedem în ziare, după ce au pătruns într-o sală de clasă cu o armă automată", potrivit Washington Post.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite