Taiwan: paşi riscanţi spre independenţă

ONU şi marile puteri resping tentaţiile politicienilor de la Taipei de a se desprinde formal de "China unică". Toată lumea preferă avantajele economice ale actualei confuzii ONU a refuzat,

ONU şi marile puteri resping tentaţiile politicienilor de la Taipei de a se desprinde formal de "China unică". Toată lumea preferă avantajele economice ale actualei confuzii

ONU a refuzat, săptămâna trecută, şi ultima cerere a Taipeiului de a reveni în forul internaţional sub numele de "Taiwan", a 14-a încercare din 1971, când Naţiunile Unite au cedat "Republicii Populare Chineze" locul ocupat până atunci de "Republica China". Partenerii Taiwanului, inclusiv SUA, se simt tot mai stânjeniţi de actele de independenţă ale liderilor de la Taipei - chiar şi când reflectă o luptă politică internă, tot mai încinsă de alegerile de anul viitor.

Istoria Taiwanului a reînceput în 1949, când Chiang Kai-shek a trecut cu naţionaliştii săi din Kuomintang peste Strâmtoarea Formosa, lăsând întreaga Chină continentală comuniştilor lui Mao. De atunci, cele două Chine au evoluat separat. Taiwanul are monedă distinctă, un teritoriu de guvernat şi propria armată.

Aderând la principiul "Chinei unice" - care arată că ambele entităţi au aceeaşi identitate naţională, altfel zis, recunosc că "Taiwanul este o provincie rebelă a Chinei-mamă" -, ONU a declarat în 1971 că Beijingul este singurul reprezentant legal al lumii chineze. Adică a tras fotoliul de sub şezutul Taiwanului, care tot solicită de atunci altul. Pe 19 iulie, insula autonomă devenită a 18-a economie a lumii şi al şaptelea investitor mondial a încercat să se realăture ONU cu numele "Taiwan", în locul celui de "Republica China", care i-a purtat ghinion de 13 ori.

Referendum pentru ONU

Indiferent la răspunsul deja dat de ONU, preşedintele taiwanez rămâne decis să organizeze un referendum naţional pentru aceeaşi problemă - care depinde însă doar de Consiliul de Securitate, din care face parte şi China, şi de Adunarea Generală, care respectă politica chineză faţă de Taipei.

Este însă ultimul şi cel mai sonor gest de afirmare a independenţei Taiwanului de China, din care şi-au făcut mandat politic preşedintele Chen Shui-bian şi Partidul Progresist Democratic (PPD). Consultarea populară urmează să însoţească unul dintre cele două scrutine programate pentru primul trimestru al anului 2008 - legislativele sau prezidenţialele.

Potrivit unor analişti taiwanezi, aici stă şi singura lui raţiune: în mobilizarea electoratului proindependentist al PPD şi în sublinierea contrastului faţă de Partidul Naţionalist Chinez (Kuomintang sau KMT), ai cărui lideri mai curând s-ar uni acum cu China, pe care au şi vizitat-o în 2005.

Pentru a decide ceva prin referendum în Taiwan este nevoie de sprijinul declarat a 63% dintre alegători - cu 10% mai puţin decât sentimentele populare în chestiunea ONU indicate de cele mai noi sondaje. Chemaţi şi altădată la referendumuri pe tema independenţei, cei mai mulţi taiwanezi s-au arătat reticenţi: nu atât faţă de ideea că ar fi altceva decât chinezi, cât faţă de un gest fără de care au trăit până acum, dar care poate provoca un conflict mortal deasupra insulei.

Gesturi sinucigaşe

De altfel, Beijingul a repetat şi cu această ocazie că până şi un asemenea referendum poate bulversa pacea şi stabilitatea din Strâmtoarea Taiwan şi din Asia-Pacific. Cu rachete tot mai multe şi performante aţintite spre Taiwan, China ameninţă cu invazia imediat după o declaraţie unilaterală a independenţei formale.
Chiar şi Washingtonul - care s-a angajat în 1979 să apere insula în caz de atac - se opune intensificării retoricii suveraniste la Taipei, care tulbură delicatul statu-quo din regiune.

Agitaţia preşedintelui Chen Shui-bian pe tema independenţei a determinat SUA, pentru prima dată, să treacă de la politica lui "nu susţinem" la cea de "ne opunem". Reprezentanţi ai SUA, Japoniei şi altor "aliaţi" ai Taiwanului au făcut lobby la ONU împotriva cererii înaintate de Taipei. Ceva similar s-a întâmplat în 1999, după ce preşedintele Lee Teng-hui a fluturat teza "de la stat la stat": SUA, Marea Britanie şi Franţa au rupt tăcerea obişnuită asupra problemei taiwaneze, repetând că susţin "China unică" şi resping admiterea Taiwanului.

Deşi pare doar o apărare a propriilor interese la Beijing, poziţia Washingtonului&Co calmează Beijingul. Care poate însă izola şi mai bine insula în organizaţiile internaţionale şi o poate chiar văduvi de încă alţi parteneri diplomatici.

Taipeiul, nimic în comun cu Beijingul

Preşedintele Chen Shui-bian a criticat cu vehemenţă planurile opoziţiei naţionaliste de instituire a unei pieţe comune între Taiwan şi China. În timp ce opoziţia, tentată de ideea unificării treptate, face campanie pe ideea că o asemenea punere în comun a economiilor ar creşte accesul produselor taiwaneze pe piaţa chineză, deci mai multe locuri de muncă pentru taiwanezi, puterea care nu vorbeşte decât despre independenţa de facto avertizează că piaţa comună ar face din Taiwan o simplă "zonă economică specială" a colosului ex-comunist.

Ceea ce ar afecta puternic independenţa politică a Taiwanului, după cum s-a întâmplat în Hong Kong, fosta colonie britanică a cărei viaţă politică relativ liberă "a devenit un apendice al guvernului de la Beijing". Dincolo de aceste discuţii, peste 100 miliarde de dolari au trecut peste strâmtoarea de 160 km până pe continent, iar schimburile anuale dintre Taiwan şi China au ajuns la 80 miliarde de dolari - preponderent în favoarea insulei.
Aceleaşi atitudini trezesc şi negocierile pentru aducerea mai multor turişti direct din China.

Guvernul din Taiwan refuză încă legăturile aeriene sau navale directe cu China continentală - chiar dacă acestea ar apropia economic cele două economii chineze, după cum cere opoziţia; de fapt, tocmai de aceea, după cum avertizează puterea. În prezent, peste trei milioane de taiwanezi merg în fiecare an în China, via Hong Kong, dar numai 30.000 de chinezi ajung în insulă.

Spălarea creierelor taiwaneze

Ministerul Educaţiei de la Taipei a anunţat un plan de ştergere din manualele insulei a tuturor referinţelor care descriu figuri istorice, locuri sau artefacte ale Chinei continentale drept "naţionale". Un oficial al ministerului, citat de AP, a vorbit despre eliminarea a circa 500.000 de "referinţe nepotrivite" din manuale, care "să limpezească ceea ce este confuz" în identitatea taiwaneză. În acord cu politica preşedintelui Chen Shui-bian de subliniere a unei identităţi a Taiwanului opusă celei a Chinei, elevii taiwanezi ar putea de-acum să citească "operă chineză" în loc de "operă naţională" şi "Dinastia Ming" ca "Dinastia Ming a Chinei".

Tehno-ecologie

Pentru a demonstra competenţa industriei taiwaneze şi în domeniul biotech, Taipeiul a organizat luna aceasta o expoziţie de gen la care au participat peste 100 de companii locale - care produc de la cosmetice pe bază de alge la hrană sănătoasă pentru vegetarieni, de la combustibili din orez şi porumb la obiecte din butelii de plastic reciclate.

Cu acest prilej, premierul Chang Chun-hsiung a anunţat fonduri guvernamentale şi avantaje fiscale pentru aducerea industriei biotech în centrul economiei naţionale. Companiile angajate în producerea de noi medicamente vor resimţi reduceri de taxe, iar funcţionarii publici implicaţi în crearea de noi tehnologii au pentru prima oară voie să deţină acţiuni la companii de medicamente.

Dincolo de convertirea bogatei flore şi faune a insulei în produse de piaţă, legislaţia conservaţionistă a Taiwanului încearcă şi salvarea speciilor rare - precum ţestoasele verzi şi uriaşe din spectacularele insule Penghu, decimate zeci de ani de localnici şi turişti, pentru preparatele din carne şi ouă.

Parteneri cu frică de China

China interzice furibund relaţiile cu Taiwanul, ca entitate statală sau cu oficiali guvernamentali de la Taipei. După ce a evitat multă vreme orice relaţii cu insula non grata, India joacă această carte în contrapondere la radicalizarea revendicărilor teritoriale ale Chinei. Tokyo încearcă să fie cât mai puţin implicată, într-o nouă dispută cu Beijingul, acum, de către politicienii taiwanezi antichinezi, dar projaponezi.

În 1969, Taiwanul avea relaţii diplomatice cu 67 de state, inclusiv nord-americane şi vest-europene. În 1979, chiar şi Washingtonul şi-a mutat ambasada din Taipei la Beijing şi nu a mai primit oficiali taiwanezi. Toţi au continuat însă relaţiile economice cu insula democratică şi capitalistă - inclusiv vânzările de armament, american sau european.

Graţie eforturilor Beijingului de a nu lăsa niciun spaţiu diplomatic pentru Taipei, insula mai are astăzi ambasade în doar 24 de ţări - majoritatea mici naţiuni latino-americane. Care sunt curtate sau presate de oficiali chinezi pentru renunţarea la relaţiile oficiale cu Taiwanul, în favoarea mult mai puternicei, influentei şi eventual darnicei Chine - care nu acceptă dubla recunoaştere.

Curaj insular

Ultima luptă sino-taiwaneză s-a dat, zilele trecute, la Caracas, care nu a mai reînnoit vizele neoficialei delegaţii a Taipeiului şi a cerut singurei companii de petrol taiwaneze din ţară să renunţe la cotele deţinute în două zăcăminte venezuelene. Ca şi alte state, Venezuela a acceptat o reprezentare taiwaneză sub formă de "misiune economică".

După sosirea la putere a preşedintelui Hugo Chavez, parteneriatul Venezuela-China a sporit alert - până la crearea unui fond comun pentru cooperarea în proiecte de energie şi dezvoltare.

Taiwanul a repurtat însă o neaşteptată victorie, în luna mai, în munţii de pe insulele St. Lucia. Statul cu 168.000 de locuitori din Caraibe a renunţat la relaţiile vechi de 10 ani cu China, pentru a restabili legături diplomatice cu Taiwanul. Altfel spus, una dintre cele mai mici naţiuni de pe Pământ şi-a făcut-o drept inamică pe cea mai mare - constată AP. Trăsnită de această decizie a liderilor locali, China, după ce a construit în St. Lucia un stadion şi un spital psihiatric cu 104 paturi, a încetinit lucrul la clădirile unei zone industriale libere şi a sistat construirea unui centru cultural.

Deceniul chinez a adus pe insulă restaurante şi magazine, nu şi turiştii aşteptaţi de localnici. Invers, Taiwanul a promis diversificarea agriculturii şi zootehniei locului şi centre de învăţare a noilor tehnologii informatice. "Sprijinim pe cine dă mai mult", anunţa, în aprilie, Rufus Bousquet, preşedintele insularilor, din care 20% trăiesc sub pragul sărăciei.

Au urmat considerentele naţionaliste, aflate din belşug în fosta colonie a Marii Britanii, de care s-a desprins în 1979: "St. Lucia nu şi-a câştigat suveranitatea de la o putere pentru a i se dicta acum de către alta cui să fie prietenă", scria un editorialist al "St. Lucia Mirror", pentru care respectarea obligatorie a politicii "Chinei unice" aduce a raport colonial.
După onoranta vizită a şefului diplomaţiei chineze din 1 iunie, preşedintele Costa Ricăi, Oscar Arias, a considerat însă că e "o dovadă de elementar realism" economic să dea prietenia Taiwanului pe a Chinei. Sunt aşteptate decizii asemănătoare în Panama şi Nicaragua. Tony Saca, preşedintele în El Salvador, s-a arătat interesat să aibă bune relaţii la Beijing fără a renunţa la cele de la Taipei, dacă se poate.

Marile manevre asiatice

Chiar şi după ce a stabilit legături neoficiale cu Taipeiul, în 1992, New Delhi a rămas extrem de precaut în această relaţie pentru a nu afecta apropierea pe care o încerca de Beijing. Deşi celelalte state asiatice au aplicat politica "Chinei unice" într-un mod pragmatic, India nu doar că a interzis până şi vizitele private ale liderilor taiwanezi, dar s-a abţinut chiar şi de la o cooperare comercială cu potenta economie a insulei. La sfârşitul lunii iunie, Ma Ying-Jeou, liderul Partidului Naţionalist Chinez (KMT), opoziţia taiwaneză, descindea în New Delhi ca primul politician taiwanez ajuns în capitala indiană de la vizita lui Chiang Kai-shek, istoricul lider al KMT, în 1942.

Evenimentul vine pe fondul re-tensionării negocierilor dintre indieni şi chinezi pentru frontiera himalayană. În timp ce India spera un acord al Chinei pentru actuala situaţie, Beijingul tocmai şi-a reafirmat drepturile de suveranitate asupra întregului stat Arunchal Pradesh din nord-estul indian - tărâm al unor străvechi mănăstiri budiste şi locul natal al celui de-al şaselea Dalai Lama. Mai mult, în pofida rezoluţiei din 2005, semnată de premierii Manmohan Singh şi Wen Jiabao, Beijingul a revenit la cererea unor teritorii locuite.

În pofida unor schimburi bilaterale estimate la 50 miliarde dolari în 2010, prin primirea unui candidat prezidenţial taiwanez, India arată Chinei că politica distantă faţă de Taiwan nu trebuie privită ca definitivă. E drept, Ma Ying-Jeou nu vorbeşte despre independenţă. Dar a amintit că puternica industrie de hardware taiwaneză este deplin complementară celei de software indiene, că Taiwanul are de oferit tehnologii agricole avansate, iar companiile cu sediul în Taipei au mulţi bani de investit.

Deocamdată, Beijingul n-ar avea de obiectat împotriva unui parteneriat comercial între New Delhi şi Taipei - a cărui întoarcere la patria-mamă o pregăteşte. Dar va împiedica orice aliniere politică a Taiwanului la "axa democraţiilor asiatice", pe care o tot bricolează Japonia, Australia şi India - sub directoratul SUA şi nedeclarat în contra Chinei.

Simpatie niponă

Când Ma Ying-Jeou a mers vara trecută la Tokyo, Beijingul nu a comentat: prezidenţiabilul KMT este prochinez şi antijaponez. Cu totul altfel a fost urmărită de la Beijing călătoria la Tokyo a fostului preşedinte taiwanez Lee Teng-hui. Bătrânul de 84 de ani, care a condus Taiwanul între 1988 şi 2000, a mai mers şi la controversatul templu Yasukuni, care cinsteşte memoria eroilor de război japonezi.

Motivul a fost privat, dar cu rezonanţe istorico-politice: dacă Lee s-a impus în viaţa politică de la Taipei, ca avocat al independenţei insulei, fratele său a servit în marina imperială japoneză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când insula Formosa se apropia de finalul regimului colonial nipon (1895-1945). Paradoxal, o mulţime de taiwanezi şi japonezi se simpatizează reciproc. Majoritatea taiwanezilor sunt recunoscători moştenirii coloniale japoneze - care a contribuit la actuala dezvoltare a insulei, prin universităţile şi infrastructura construite acolo - şi ar călători sau chiar emigra în Japonia.

Lee Teng-hui a studiat la Kyoto, vorbeşte fluent japoneza şi a scris la vârsta senectuţii o carte de comentarii asupra codului bushido; la fel, Frank Hsieh, candidatul la preşedinţie al partidului care conduce acum la Taipei, a studiat tot la Kyoto şi cunoaşte la fel de bine limba samurailor.

Japonia nu are însă relaţii diplomatice formale cu Taiwanul - devenit astăzi al patrulea său partener economic. Răspunzând Beijingului, ministrul nipon de externe, Taro Aso, a lăsat să scape că democraţia din Taiwan este "singurul astfel de exemplu din istoria Chinei", dar a reiterat că Japonia respectă principiul "Chinei unice", cuprins în declaraţia comună sino-niponă din 1972, când Tokyo a mutat ambasada din Taipei la Beijing, şi în tratatul bilateral de pace şi prietenie din 1978.

Japonia simte o tot mai mare ameninţare dinspre China: dacă Beijingul preia Taiwanul, va controla integral căile maritime prin care arhipelagul nipon se alimentează cu petrol din Orientul Mijlociu. Nici investiţiile în alianţa de securitate cu SUA - angajat în apărarea Taiwanului de o invazie a Chinei - nu sunt prea liniştitoare.