Tăcerea este mortală pentru soţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile care nu-şi exprimă verbal sentimentele în timpul certurilor conjugale prezintă un risc mai mare de deces faţă de celelalte, arată un studiu de specialitate. Soţiile tăcute

Femeile care nu-şi exprimă verbal sentimentele în timpul certurilor conjugale prezintă un risc mai mare de deces faţă de celelalte, arată un studiu de specialitate.

Soţiile tăcute prezintă mai multe riscuri de a se îmbolnăvi de depresie şi de sindromul colonului iritabil. Potrivit profesorului Elaine Eaker, coordonatorul unui studiu publicat în "Psychosomatic Medicine" şi preluat de "The Scotsman", reprimarea nevoii femeilor de a vorbi şi de a-şi exprima verbal sentimentele în timpul unor dispute le afectează într-o mare măsură sănătatea, probabilitatea de a muri mai repede fiind de patru ori mai mare.

Studiul a analizat relaţia dintre comportamentul uman, evoluţia bolilor cardiace şi mortalitate în cadrul contextului marital. În cadrul cercetării au participat 3.682 de bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani. Cercetarea arată că, pe parcursul unei perioade de zece ani, femeile care au preferat să tacă în cursul certurilor au prezentat de patru ori mai multe probabilităţi de a muri mai repede decât femeile care s-au exprimat verbal liber în astfel de momente. Experţii cred că refuzul de a se exprima verbal în timpul unui conflict a fost, în trecut, un avantaj care a asigurat supravieţuirea evoluţionară, care acum nu mai este valabil.

Cercetătorii au mai descoperit că bărbaţii ale căror partenere se întorc stresate de la serviciu prezintă cu 2,7 mai multe probabilităţi de a dezvolta o maladie cardiacă faţă de cei ale căror soţii sunt mai puţin stresate din cauza slujbei. Problemele pe care soţia le întâmpină la muncă îl afectează însă într-o mare măsură şi pe soţ, care se simte incapabil să o protejeze de factorii externi de stres.

Femeile sunt stimulate de auzul propriei voci În urma studiilor s-a observat că femeile nu numai că vorbesc mai repede, dedicând mai multă energie pălăvrăgitului, dar sunt stimulate de auzul propriei voci. Moştenirea genetică diferită a femeilor faţă de bărbaţi are menirea de a explica de ce acestea sunt în mod natural mult mai vorbăreţe decât partenerii lor. În cartea "The Female Mind", dr. Luan Brizendine afirmă că femeile dedică mai multe celule ale creierului conversaţiei decât o fac bărbaţii. Şi ca şi cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, simplul act al vorbirii declanşează la femei o afluenţă a substanţelor din creier care oferă acestora o senzaţie similară aceleia resimţite de dependenţii de heroină când se află sub efectul narcoticelor. Dr. Brizendine afirmă că diferenţa dintre ritmul vorbirii femeilor şi cel al bărbaţilor poate fi depistată încă din pântecul mamei, când testosteronul, hormonul masculin, modelează creierul aflat în plină dezvoltare al bărbatului. În aceste momente, zonele responsabile cu comunicarea, exprimarea emoţiilor şi memoria sunt puse în umbră. Rezultatul este că aceştia vorbesc şi îşi exprimă emoţiile mult mai puţin decât partenerele lor. Cu toate acestea, unii cercetători sunt sceptici în ceea ce priveşte efectul testosteronului asupra creierului, ei susţinând că majoritatea diferenţelor dintre personalitatea bărbaţilor şi cea a femeilor poate fi explicată analizând condiţiile sociale cu care aceştia se confruntă.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite