Procesul lui Ratko Mladici a fost reluat în faţa TPI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul fostului lider militar al sârbilor bosniaci Ratko Mladici a fost reluat astăzi în faţa Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI), care va audia primul martor al acuzării, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Primul martor al acuzării este Elvedin Pasici, un musulman care a supravieţuit execuţiei sumare căreia i-au căzut victime circa 150 de persoane în noiembrie 1992, în Graboviţa (nordul Bosniei).

Ratko Mladici, în vârstă de 70 de ani, care a pledat nevinovat, este acuzat în primul rând de masacrul de la Srebreniţa din iulie 1995, în cursul căruia aproape 8.000 de bărbaţi şi adolescenţi musulmani au fost ucişi de forţele sârbe din Bosnia, cel mai mare masacru din Europa de după cel de-al doilea război mondial, notează Agerpres.
Acuzaţiile împotriva lui Mladici sunt de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război în cursul războiului din Bosnia (1992-1995), în timpul căruia au fost ucişi 100.000 de oameni, iar 2,2 milioane au fost strămutaţi.

Judecătorii au amânat procesul lui Ratko Mladici a doua zi după deschiderea acestuia, la 16 mai, la solicitarea apărării.

Avocaţii apărării au afirmat că nu au avut suficient timp pentru a se pregăti şi au denunţat nereguli în divulgarea de probe aflate în posesia procuraturii, care a recunoscut că au fost comise erori şi nu s-a opus amânării procesului.

Judecătorii au decis apoi că procesul se va relua pe 25 iunie cu audierea primului martor al acuzării, iniţial programată să înceapă la 29 mai, însă apărarea a cerut din nou o amânare a procesului.

Ratko Mladici a fost arestat în Serbia la 26 mai 2011, după ce s-a ascuns de justiţia internaţională timp de 16 ani.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite