Summitul G8, dominat de criza euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele SUA va face presiuni asupra cancelarului german să sprijine pachete de stimulare economică pentru Europa.

Summitul G8 al ţărilor celor mai industrializate începe astăzi, la Camp David (SUA), cu toţi ochii aţintiţi către criza datoriilor zonei euro care ameninţă revenirea economică globală.  Liderii europeni din G8 nu vor beneficia de prea multă simpatie pentru actuala situaţie economică a UE, scrie presa americană. Franţa şi Germania vor fi în centrul atenţiei, într-un moment în care situaţia din ce în ce mai precară a economiilor din sudul Europei şi anunţarea unor noi alegeri în Grecia, unde negocierile privind formarea unei coaliţii de guvernare au eşuat, i-au făcut pe liderii mondiali să insiste pentru o schimbare de abordare a managementului crizei.

Preşedintele american, Barack Obama, va exercita presiuni asupra cancelarului german, Angela Merkel, să sprijine pachete de stimulare economică pentru Europa în locul politicilor dure de austeritate  care au fost respinse de alegătorii greci, dar puterea sa de a influenţa liderii europeni este minimă, consideră analiştii. Deşi SUA au puterea economică de a ajuta Europa să iasă din această situaţie dificilă, administraţia Obama a luat decizia strategică de a nu se implica direct, scrie presa americană.

Cât ar costa Destrămarea zonei euro

"Este un summit al crizei euro", a declarat Heather Conley, directoarea Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale, din Washington. Stephanie Rickard, profesor la Şcoala de Economie din Londra, crede că liderii G8 din afara Europei vor avea un mesaj simplu pentru zona euro, spune şi anume că această problemă trebuie rezolvată.

Experţii spun că, dacă această criză nu va fi rezolvată, ţările UE vor înregistra pierderi de până la 5% din venitul naţional. Premierul Marii Britanii, David Cameron,  a criticat Germania şi alte ţări ale eurozonei pentru că nu reuşesc să stopeze destrămarea zonei euro.  Înainte de plecarea către Camp David, premierul Cameron a ţinut un discurs în care şi-a exprimat mari dubii privind supravieţuirea monedei unice în forma actuală.

Doug McWilliams, de la centrul de Cercetare în Economie şi Afaceri, citat de cotidianul britanic "Guardian" a declarat că o destrămare planificată a zonei euro ar costa 2% din PIB-ul eurozonei (adică 330 miliarde de dolari), dar un colaps dezordonat al monedei unice ar rezulta în pierderi de 5% din PIB, adică 1.000 de miliarde de dolari. "Sfârşitul euro în forma sa actuală este sigur", a adăugat el.  "Această criză poate aduce ceva dezastruos. E o nebunie. Ne-ar putea condamna la ani de stagnare economică", a afirmat Alistair Darling, fost ministru de Finanţe al Marii Britanii în guvernarea laburistă.

Între catastrofă şi Armagedon

Charles Dallara, şeful Institutului Internaţional de Finanţe, o asociaţie mondială a instituţiilor bancare, spune că banii părăsesc Grecia în ritm din ce în ce mai  alert, din cauza incertitudinilor politice. "Depozitele bancare sunt retrase din Grecia, dar cred că această situaţie se poate stabiliza odată cu instalarea unui nou guvern, dacă acel guvern îşi reafirmă intenţia de rămâne în zona euro. "Daunele create restului Europei dacă Grecia va renunţa la euro ar fi undeva între catastrofă şi armagedon", a spus el.

Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a declarat în faţa Parlamentului că ţara sa are probleme de finanţare deoarece costurile împrumuturilor au crescut la niveluri "astronomice". Ministrul de Finanţe irlandez, Michael Noonan, a declarat că planul Dublinului de reîntoarcere pe piaţa de capital la sfârşitul lui 2013 ar putea să nu fie realizabil din cauza situaţiei incerte.

Banca Centrală Europeană a tăiat finanţarea băncilor greceşti care nu au reuşit să acumuleze suficient capital pentru a fi protejate de pierderi, pe viitor. "Cei care spun că ieşirea Greciei din eurozonă nu e o mare problemă ori nu ştiu despre ce vorbesc, ori au motive ascunse. Daunele sociale, politice şi economice pe care le-ar înregistra eurozona după o ieşire a Greciei ar putea fi incalculabile", a spus Sony Kapoor, de la grupul Re-Define din Bruxelles, citat de presa britanică. 

"Cei care spun că ieşirea Greciei din eurozonă nu e o mare problemă ori nu ştiu despre ce vorbesc, ori au motive ascunse.''
Sony Kapoor analist economic

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite