Succesiunile dinastice din Africa

Preşedintele libian, Muammar Gaddafi, şi cel egiptean, Hosni Mubarak, îşi pregătesc fiii să preia frâiele puterii aruncându-i în bătălia politică. Recent încheiata criză a

Preşedintele libian, Muammar Gaddafi, şi cel egiptean, Hosni Mubarak, îşi pregătesc fiii să preia frâiele puterii aruncându-i în bătălia politică.

Recent încheiata criză a infirmierelor bulgare l-a propulsat pe scena internaţională pe Seif al-Islam, fiul preşedintelui libian Muammar Gaddafi. Apariţia lui Seif în lumina reflectoarelor a relansat dezbaterea asupra succesiunilor dinastice din ţările africane. Numeroşi preşedinţi africani calcă în picioare legile fundamentale şi regulile elementare ale democraţiei şi se comportă precum adevăraţii monarhi, transferând puterea în mâinile copiilor pregătiţi din timp.

Considerat în mod obişnuit succesorul tatălui său, Seif al-Islam Gaddafi, în vârstă de 34 de ani, este o personalitate influentă, deşi nu ocupă nicio funcţie oficială în regimul de la Tripoli şi neagă orice ambiţie politică. El se prezintă drept ambasador umanitar atât în Libia, cât şi în cele patru colţuri ale lumii, prin intermediul asociaţiei de binefacere pe care a înfiinţat-o în 1997. Seif este fiul cel mare al celei de-a doua soţii a liderului libian şi al treilea dintre cei opt copii ai acestuia.

A obţinut o diplomă de inginer arhitect la Universitatea Al-Fateh de la Tripoli, iar apoi a studiat contabilitatea la Viena. Din această perioadă datează prietenia sa apropiată cu Joerg Haider, liderul dreptei populiste austriece.

De altfel, Seif a mărturisit că are "relaţii bune cu aproape toţi politicienii de extremă-dreapta din Europa". Vorbitor de engleză, germană şi, în măsură mai mică, franceză, este descris de presă drept noua faţă respectabilă a unui regim acuzat mult timp că a susţinut terorismul.

Pion esenţial în diplomaţia unei ţări dornice să îşi normalizeze relaţiile cu Occidentul, el intervine frecvent şi în politica internă. Fundaţia sa a publicat astfel, în 2003, un raport asupra încălcărilor drepturilor omului în Libia, denunţând relele tratamente la care sunt supuşi deţinuţii.

Bătălia pentru putere în clanul Gaddafi

Seif al-Islam nu este însă singurul copil al colonelului libian care aspiră să ajungă în locul liderului absolut de la Tripoli. În urmă cu câţiva ani, Saadi, mai apropiat de linia dură a regimului de la Tripoli, era creditat cu cele mai multe şanse. Şef al Ligii de fotbal din Libia, Saadi este însă considerat de analişti prea imprevizibil pentru a juca un adevărat rol politic în această perioadă în care autorităţile de la Tripoli încearcă să se apropie de Occident.

În afară de Saif şi Saadi, Muatasim, al treilea copil din a doua căsătorie a liderului libian, ar putea deţine un loc important pe scena politică libiană. Acesta nu se mai află în graţiile colonelului Gaddafi din 2003, când a trimis un batalion în afara capitalei, dând naştere unor zvonuri cu privire la o tentativă de puci. În lupta pentru scaunul liderului libian nu se poate înscrie Hannibal Gaddafi care, de câţiva ani, are probleme cu justiţia franceză.

La fel de puţin interesată de scaunul lui Gaddafi se arată Aicha, unica fiică a liderului de la Tripoli. De profesie jurist, Aicha a preferat să-şi îndrepte atenţia spre afaceri. O surpriză ar putea veni din partea lui Mohammed, primul copil al preşedintelui libian. Acesta conduce Libia Telecom, care deţine monopolul într-un sector în plină expansiune.

Ţara Faraonilor, în pragul unei mari încercări

Egiptul va depăşi, la începutul lunii viitoare, un prag simbolic: 26 de ani de conducere fără întrerupere a lui Hosni Mubarak. Devenit preşedinte după asasinarea predecesorului său, Anwar al-Sadat de un commando islamic, Mubarak deţine în prezent recordul de longevitate în fruntea statului egiptean. Reales în septembrie 2005, Hosni Mubarak, în vârstă de 79 de ani, va rămâne, teoretic, la conducerea ţării până la alegerile viitoare, prevăzute în 2011. Practic, totul arată că liderul de la Cairo pregăteşte terenul pentru a-i permite fiului său cel mic, Gamal, să-i ia locul la funcţia supremă.

În vârstă de 44 de ani, Gamal Mubarak este văzut, din 2002, când a fost numit de tatăl său în fruntea comitetului politic al Partidului Naţional Democratic, ca o "stea" a partidului aflat la putere la Cairo. De profesie economist, ca şi fratele său cel mare, Alaa, Gamal se ocupă, de câţiva ani, de cele mai importante probleme din Egipt.

De la agenda politică la strategia de dezvoltare economică şi îmbunătăţirea imaginii partidului. Lider incontestabil al aripii liberale a PND, Gamal are însă un punct vulnerabil: nu provine din rândurile armatei. De acest lucru profită din plin vechea gardă a Partidului Naţional Democratic, care lasă să se înţeleagă că l-ar dori în locul lui Mubarak pe şeful serviciilor secrete. Cu toate acestea, Gamal a reuşit să-şi plaseze apropiaţii în ministere-cheie din guvernul de la Cairo.

Iar viitorul transfer de putere a fost observat şi în alegerile interne organizate recent în PND în vederea congresului anual al partidului, programat pentru luna noiembrie. Analiştii de la Cairo estimează că acest congres va confirma influenţa lui Gamal Mubarak, care s-a grăbit să nege că ar avea ambiţii prezidenţiale, dar fără a-i convinge şi pe cetăţenii egipteni, puţin încântaţi de această perspectivă.

Nelinişte la Cairo

Ascensiunea lui Gamal Mubarak are loc pe fondul speculaţiilor privind starea de sănătate a liderului de la Cairo. De mai multe săptămâni, preşedintele Hosni Mubarak, de obicei omniprezent în plan mediatic, a dispărut din atenţia presei. După ce unele ziare au afirmat că Mubarak ar fi grav bolnav sau chiar mort, premierul Ahmed Nazif a organizat o conferinţă de presă şi a anunţat că preşedintele se află în vacanţă, iar problema succesiunii nu se pune în discuţie la Cairo.

Întrevederile pe care le-a avut Hosni Mubarak la începutul săptămânii trecute cu regele Abdallah al Iordaniei şi cu fostul premier britanic Tony Blair nu au adus liniştea în Egipt. "Neliniştea domneşte pe scena politică internă, în mod incontestabil. Tot ce se întâmplă acum lasă să se înţeleagă că Egiptul este în pragul unei mari schimbări", afirma, recent, cotidianul de opoziţie "Al-Wafd".

Un referendum pentru "era Mubarak"

La începutul acestui an, Egiptul a organizat un referendum asupra modificării Constituţiei. Scrutinul a fost boicotat de opoziţie, care a atras atenţia că amendamentele uşurează falsificarea alegerilor de către guvern şi instituirea unui stat poliţienesc.

Pe lângă amendamentele legate de combaterea terorismului prin mijloace precum ascultarea telefoanelor şi implicarea tribunalelor militare în judecarea suspecţilor de terorism, alte amendamente au vizat contracararea succesului Frăţiei Musulmane. Partidul se bucură de o puternică susţinere în rândurile populaţiei şi care ar putea propune un candidat propriu la preşedinţia Egiptului, la alegerile din 2011.

Gruparea, ca partid politic, este cea mai afectată de schimbările aduse Constituţiei Egiptului, care, printre altele, vor interzice activitatea formaţiunilor politice religioase. Deşi referendumul nu a trezit interesul populaţiei, autorităţile de la Cairo au anunţat că amendamentele la Constituţie au fost aprobate. După acest pas, Hosni Mubarak va putea să-l propulseze mai uşor în fruntea Egiptului pe fiul său, Gamal, prelungind, astfel, "era Mubarak". Sarcina lui Gamal, pregătit în Statele Unite, nu va fi însă deloc uşoară. Mai ales că, atunci când ies în stradă, manifestanţii nu vizează doar politica tatălui, ci şi planurile fiului.

Moştenitori aleşi cu atenţie

Planurile preşedinţilor africani pentru transferarea puterii către copiii pregătiţi din timp nu s-au finalizat întotdeauna până la capăt. Preşedintele Republicii Ciad, Idriss Deby, i-a acordat din timp o serie de prerogative fiului său, Brahim, pentru ca acesta să-i ia locul. Absolvent al Universităţii de management din Montreal, Brahim nu a mai apucat să-i îndeplinească visul tatălui: a fost asasinat la începutul lunii iulie, în Franţa.

Pe de altă parte, unii dintre moştenitorii desemnaţi au încercat, după ce au ajuns la putere, să-şi legitimize mandatul. Este cazul lui Faure Gnassingbe, fiul preşedintelui din Togo. Desemnat de armată preşedinte în februarie 2005, după decesul tatălui său, acesta a organizat alegeri câteva luni mai târziu, obţinând lejer 60% din voturi. Mai nou, şi preşedintele Senegalului, Abdulaye Wade, ar dori să-i lase locul fiului său. Şi chiar i-a mărturisit acest plan preşedintelui francez Nicolas Sarkozy.

Wade i-a explicat succesorului lui Jacques Chirac motivele alegerii sale şi a menţionat în mod deosebit că a decis să-şi pună fiul la încercare în urma sugestiilor făcute de unul dintre prietenii săi din Franţa.
Nu numai ţările africane sunt un exemplu pentru lipsa democraţiei şi a alternanţei la putere.
Acelaşi lucru s-a întâmplat în Irak, unde puterea era acaparată de Saddam Hussein şi de cei doi fii ai săi. Iar exemplele pot continua cu preşedintele Bachar al-Assad, care a ajuns la putere în acelaşi timp în care în Maroc Mohammed al V-lea urca pe tron după decesul tatălui său, regale Hassan al II-lea.