Sturionii din Delta Dunării, pe cale de dispariţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinderea unui sturion ar fi putut schimba viaţa unui pescar în trecut, însă, acum, din cauza braconajului şi a poluării specia este pe cale de dispariţie, notează BBC într-un reportaj despre "peştişorul de aur" din Delta Dunării.

Sturionul este o specie de peşti cu o vechime de mai bine de 200 de milioane de ani, iar forma sa perfectă abia dacă a suferit mici schimbări de-a lungul timpului. În pofida faptului că România a interzis pescuitul sturionilor, atât în Dunăre, cât şi în Marea Neagră, în 2006, numărul acestora continuă să scadă de la un an la altul, atrage atenţia BBC.

"Sturionul nu este un bun înotător, dar este un bun căţărător", povesteşte pescarul Radu Suciu.

Sturionii migratori obişnuiau să se oprească în spatele pietrelor pentru a se odihni, apoi înotau mai departe, ajungând astfel să parcurgă sute de kilometri în amonte, până ajungeau în zonele de reproducere din regiunea Szigetköz din Ungaria.

Înainte, barajul hidro-electric de la Porţile de Fier le blocau calea. Ulterior, barajul Gabcikovo din Slovacia a dus la secarea zonei Szigetköz.

O combinaţie între aceste baraje, poluarea şi braconajul au dus una dintre cele mai vechi specii de peşte la un pas de dispariţie.

Radu le spune jurnaliştilor BBC povestea unui pescar sărac din Isaccea (Tulcea), care a prins, în anul 1999, un sturion-femelă ce cântărea 360 de kilograme şi măsura circa 3,5 metri, din care a scos 82 de kilograme de icre negre.Peştele i-a schimbat viaţa, dar a însemnat un dezastru pentru familia de sturioni din Delta Dunării.

În prezent, o jumătate de kilogram de icre negre se vinde cu 4.500 de dolari, maximul pieţei fiind atins, anul trecut în New York - 6.800 de dolari.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite