Statele Unite, înglodate în datorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SUA ar putea depăşi din nou plafonul legal al datoriei suverane chiar înainte de sfârşitul anului sau în prima parte a lui ianuarie. Depăşirea plafonului legal al datoriei suverane s-ar putea produce chiar înainte de sfârşitul acestui an sau în prima parte a lui ianuarie, a declarat recent un oficial al Trezoreriei americane, citat de Reuters.

În iulie, dezbaterea acerbă din Congres privind creşterea sau nu a pragului datoriei a fost pe punctul de a cauza intrarea SUA în imposibilitate de plată şi a ilustrat diviziunea politică enormă care nu dă încă semne de ameliorare.

 „Vom anunţa Congresul când vom estima că mai avem mai puţin de 100 de miliarde de dolari până la atingerea plafonului. Credem că acest lucru e probabil să se întâmple puţin înainte de sfârşitul anului sau la începutul anului viitor", a declarat Mary Miller, secretar adjunct pentru Pieţele financiare la Trezoreria SUA. 

Prag psihologic atins în câteva zile

Potrivit presei americane, datoria naţională a SUA ar putea atinge, în câteva zile, 15.000 de  miliarde de dolari. „În prezent, datoria totală este de 14.970 de miliarde de dolari, aşa că trecerea peste pragul simbolic de 15.000 de miliarde este o chestiune de zile", scrie ABC pe website-ul său. În SUA, plafonul datoriei suverane este stabilit de Congres, iar nivelul actual al acestuia este de 15.190 de miliarde de dolari. 

În urma crizei din iulie, Congresul a aprobat creşterea imediată a plafonului cu 400 de miliarde de dolari. Ulterior, pe 8 septembrie, plafonul a mai fost ridicat cu 500 de miliarde de dolari, până la actuala valoare de 15.100 de miliarde, după ce Senatul a anulat o rezoluţie de blocare a acestei creşteri, ce fusese aprobată de Camera Reprezentanţilor.  Aceasta a fost a treia creştere a plafonului datoriei în ultimele 19 luni şi a cincea de când Obama este preşedinte.

Începând din mai 2011[update], aproximativ 40% din cheltuielile guvernului SUA se bazează pe împrumuturi. Creşterea plafonului datoriei permite guvernului federal să continue cheltuielile la nivelul actual. În cazul în care Congresul nu ar fi fost de acord, în iulie, cu mărirea plafonului, guvernul ar fi trebuit să reducă cheltuielile imediat cu 40%, afectând multe dintre operaţiunile zilnice ale administraţiei Obama şi având impact asupra economiei interne şi internaţionale. În cazul în care SUA nu-şi plătesc ratele sau dobânda la împrumuturi şi intră în incapacitate de plată, acest lucru ar putea avea consecinţe economice  catastrofale pentru întreaga lume, deoarece SUA sunt partener comercial major cu multe ţări.

Creşterea pragului datoriei publice nu e singura veste rea pentru americani. Un raport recent arată că numărul angajaţilor a crescut numai cu 80.000 luna trecută, mult mai puţin decât se aşteptau economiştii. Rata şomajului a scăzut la 9% în octombrie, de la 9,1% în septembrie, o consolare destul de mică, scrie presa americană. Un „supercomitet" de 12 congresmeni trebuie să identifice până pe 24 noiembrie modalităţile de a face economii de  1.500 de miliarde de dolari din bugetele următorilor 10 ani.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite