Spitale de lux pentru demnitari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Cancelariei de Stat, cel al Ministerului de Interne şi al Căilor Ferate, construite la Chişinău, concurează cu cele mai moderne instituţii medicale din Occident, în ciuda sărăciei sistemului sanitar din ţară. Au parte de tratament special însă doar şeful de stat, deputaţii, miniştrii, poliţiştii sau angajaţii penitenciarelor şi ai Căii Ferate.

Au însă parte de tot luxul: covoare persane, televizoare de ultimă generaţie, acvarii şi sonerii pentru chemat asistenta medicală. Plus tratament cu aparate ultramoderne. În timp ce în majoritatea spitalelor din ţară oamenii au parte de saloane învechite, cu pereţi care abia se ţin să nu se prăbuşească, paturi improvizate chiar şi pe holurile instituţiei, lucrurile se schimbă brusc când vine vorba despre bugetarii de lux.

„Mă simt ca acasă la spital. Aici şi pereţii te tratează, atât e de frumos. Am şi frigider în cameră, dar nu-l folosesc pentru că mâncarea care ni se dă e foarte bună", a declarat un poliţist internat la Spitalul Ministerului de Interne. Pentru oamenii de rând, cazarea pe o zi costă până la 13 euro, la care se adaugă plata hranei, analizelor şi a tratamentului, care pot ajunge la zeci de euro pe zi.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite