Spionajul rus se reactivează în Europa Centrală şi de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu numai SUA se confruntă cu “o armată” de spioni ruşi. Un scandal similar, considerat cel mai mare caz de scurgere de informaţii din istoria Cehiei, a izbucnit şi la Praga.

Totul a început cu pensionarea înainte de vreme, la sfârşitul lui 2009, a trei generali - Frantisek Hrabal, Josef Sedlák şi Josef Proks. Atunci, ştirea nu a a atras atenţia, deşi unii cunoscători ai situaţiei din armată s-au mirat că cei trei s-au retras înainte de vreme. Hrabal era şeful biroului militar al preşedinţiei, Sedlak - reprezentantul Cehiei la NATO, iar Proks - prim-adjunct al şefului Statului Major. Legătura dintre cei trei a fost şefa lor de birou, o tânără având grad de maior, al cărui prieten era Robert Rachardzo, psihologul principal al Administraţiei penitenciarelor cehe şi, totodată, spion rus.

Potrivit cotidianului „Mlada Fronta Dnes", serviciile secrete au ţinut perechea sub observaţie timp de cinci ani. Ceea ce nu s-a aflat este dacă tânără a transmis informaţiile prietenului ei în mod conştient sau nu ştia cu ce se ocupă Robert. Serviciile secrete nu au reuşit să-l prindă pe spion care se pare că a reuşit să fugă în Rusia.

Armament şi resurse energetice

În investigaţiile sale, presa a pornit de la o frază dintr-un raport al serviciilor secrete cehe BIS: „Am identificat şi am împiedecat pătrunderea serviciilor de informaţii militare ruseşti în structurile de comandă ale armatei. Scopul urmărit de ruşi a fost obţinerea de informaţii din sferele cele mai înalte ale Ministerului Apărării". Pornind de-aici, reporterii au ajuns la cei trei generali, dar s-a dovedit că nu erau singurii schimbaţi din funcţie. De aici concluzia că este vorba de cel mai mare scandal de spionaj din istoria ţării.

La sfârşitul lui 2008, potrivit unui raport al serviciilor de securitate, spionajul rus şi-a sporit activitatea în Cehia, iar numărul spionilor în rândul diplomaţilor a crescut de la jumătate la două treimi. Serviciile secrete cehe au apreciat, în urmă cu o lună, că agenţii ruşi ar fi interesaţi de armamentul ceh, de informaţii tehnico-ştiinţifice, precum şi de resursele energetice, cum ar fi stadiul dezvoltării centralei nucleare de la Temelin.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite