Spania poate scufunda „Eurozona – Titanic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economia spaniolă este, oficial, în recesiune, potrivit cifrelor publicate ieri de  Institutul Naţional de Statistică al ţării.

Economia spaniolă s-a contractat cu 0,3% în primul trimestru al acestui an, fiind al doilea trimestru consecutiv de scădere economică, arată cifrele oficiale.  Ţara ieşise dintr-o recesiune de un an la începutul lui 2010.

Îngrijorările privind starea economiei şi deficitul bugetar au dus la mărirea costurilor de împrumut, agravând temerile că Spania va avea nevoie de un ajutor extern. Tot ieri, agenţia Standard and Poor's a scăzut ratingurile de creditare a nouă bănci spaniole, printre care Santander şi BBVA.

Potrivit „Financial Times", guvernul spaniol ia în calcul sprijinirea industriei bancare , prin înfiinţarea unui fond în care băncile să transfere creditele neperformante. Însă nu e clar ce beneficii va aduce acest program deoarece oficialii spun că băncile vor trebui să prevadă fonduri pentru acele datorii în propriul lor bilanţ contabil.

Între timp, mulţi spanioli sunt afectaţi de criză. Vineri, guvernul a comunicat că şomajul a atins rata record de 24,4%. Duminică, zeci de mii de oameni au protestat faţă de tăierile plănuite în sănătate şi educaţie.  Noi proteste sunt anunţate pentru joi, la Barcelona, unde va avea loc o reuniune a oficialilor Băncii Centrale Europene.  „Indignaţii" care au ocupat pieţele publice anul trecut au anunţat că vor relua acţiunea la jumătatea lui mai.  Tăierile de buget sunt parte a efortului guvernului de a reduce deficitul public la 5,3% din PIB în 2012, de la 8,5% anul trecut. Dar acest efort e împiedicat de lipsa creşterii economice.

Cifre „teribile"

„Cifrele sunt teribile pentru toată lumea şi teribile pentru guvern. Spania e într-o criză de proporţii uriaşe", a declarat ministrul de Externe, Jose Manuel Garcia-Margallo. Pieţele nu cred că Spania îşi poate reduce deficitul la 5,3%. Creditele neperformante deţinute de bănci se ridică la mai multe miliarde de euro, după colapsul balonului imobiliar şi 367. 000 de  joburi au fost pierdute în primele trei luni ale anului, potrivit BBC.

Ministrul García-Margallo a comparat Europa cu Titanicul şi Spania cu un compartiment ce începe să fie inundat. El a spus că e esenţial pentru ţările UE să lucreze împreună pentru ieşirea din criza eurozonei, care a lovit Spania precum un iceberg. „Este precum Titanicul", a declarat el la un post de radio. „Dacă aici ne scufundăm, chiar şi pasagerii de la clasa I se vor îneca", a spus el făcând referire la Germania.

Ministrul a mai spus că investitorii trebuie să înţeleagă că guvernul alcătuit din Partidul Popular aplică o cură brutală economiei sub forma politicilor care au făcut pacientul să arate slăbit la început, dar care sunt esenţiale pentru revenirea pe termen lung.

„Efectul de cascadă"

Spania, a patra economie a Eurozonei, după Germania, Franţa şi Italia, este victima unui „efect de cascadă", după cum a arătat Edward Hugh, un economist din Barcelona. Aceasta înseamnă că problemele dintr-un sector creează apoi dificultăţi în alte sectoare. Şomajul de 5,64 milioane de oameni înseamnă că spaniolii au mai puţini bani de cheltuit şi mai puţine taxe de plătit şi e mult mai probabil să nu-şi plătească ipotecile. Aceste probleme, la rândul lor, sunt rele pentru afaceri, pentru veniturile statului, într-un moment în care statul încearcă să reducă deficitul  bugetar. Băncile, care finanţează statul prin cumpărarea de obligaţiuni suverane, au şi ele de suferit.

Guvernul de centru-dreapta condus  de Mariano Rajoy insistă că va reduce deficitul pentru a se încadra în normele UE şi că acest lucru va ajuta în final la crearea de joburi. Totuşi, mulţi investitori şi economişti consideră că va fi nevoie de ajutor pentru salvarea unor bănci, dacă nu chiar de un ajutor  mai amplu, de genul celui acordat Greciei, Irlandei şi Portugaliei de FMI şi UE.

5,6 
milioane de şomeri avea Spania la sfârşitul lunii martie.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite