Soţii Sarkozy, la cumpărături

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ei au plecat de acasă la ora 4.15 pentru a ajunge la cea mai mare piaţă de gros din Europa Pentru prima oară, Carla Bruni şi-a însoţit soţul într-o deplasare în Franţa, în afara

Ei au plecat de acasă la ora 4.15 pentru a ajunge la cea mai mare piaţă de gros din Europa

Pentru prima oară, Carla Bruni şi-a însoţit soţul într-o deplasare în Franţa, în afara Palatului Elysee. Şeful statului francez a fost interpelat privitor la creşterea preţurilor.

Nicolas şi Carla Sarkozy cred cu tărie în proverbul "cine se scoală de dimineaţă departe ajunge". Cei doi s-au trezit cu noaptea în cap pentru a vizita piaţa de gros din Rungis, un orăşel francez situat la şapte kilometri de Paris (regiunea Île-de-France).

"La ora patru şi un sfert, când am plecat de acasă şi Carla mi-a zis: <<În dimineaţa asta, merg cu tine>> , mi-am spus că este o zi care începe bine", a glumit preşedintele francez, vizibil încântat că era însoţit de soţia sa la cea mai mare piaţă de gros din Europa. Sosiţi la Rungis la ora 5.00, în zori, cei doi înalţi oaspeţi au trecut în revistă timp de o oră şi un sfert raioanele de carne, brânză şi flori. Au făcut şi o pauză de cafea într-o braserie.

Carla a făcut o foarte bună impresie

Îmbrăcată într-un impermeabil maro, foarte surâzătoare, "madame Carla", după cum a numit-o unul dintre interlocurori, a făcut impresie foarte bună celor prezenţi. Unii au spus că e "puţin cam palidă", alţii au găsit-o "foarte frumoasă". Prima doamnă a Franţei a primit cel puţin şase buchete de flori şi chiar a vrut să cumpere unul dintre acestea.

"Gustă brânză la ora şase dimineaţa", i-a spus preşedintele la raionul de lactate, în timp ce Carla mânca o bucăţică de camembert cu pâine. Cântăreaţa a acceptat să se pozeze în faţa unei mari cantităţi de parmezan decorat cu drapelul italian.

Manifestaţie a imigranţilor la Rungis

În timpul vizitei, Nicolas Sarkozy a fost interpelat în mai multe rânduri de comercianţii îngrijoraţi de creşterea preţurilor sau de reforma Politicii agricole comune. "Totul e foarte scump", i-a spus un comerciant de flori. "S-ar putea face ceva?", a întrebat preşedintele. "Creşteţi puterea de cumpărare", i-a răspuns interlocutorul. Înaintea sosirii şefului statului, mai multe zeci de persoane au manifestat la Rungis, cerând rezolvarea situaţiei imigranţilor fără acte în regulă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite