Somalia, primul eşec al politicii externe americane

În ultimele sale zile de guvernare, cu o planificare sumară, George W. Bush a trimis 28.000 de trupe americane să susţină o misiune umanitară într-o ţară nefericită lipsită de importanţă strategică pentru SUA. Eforturile nobile s-au încheiat, desigur, cu un fiasco cunoscut sub numele de Black Hawk Down. Somalia nu a fost primul stat eşuat, dar a fost primul eşec la care politica Statelor Unite a încercat să răspundă în mod c

18 de ani mai târziu, după trei administraţii americane şi doi secretari generali ai ONU, insurgenţii islamişti s-au înmulţit impetuos în Somalia, al cărei guvern controlează câteva blocuri din oraşe. Şi încă o dată în acest an, Somalia se află în topul celor mai instabile state din luime, o dovadă a punctelor slabe pe care competenţele comunităţii internaţionale le poate aduce.

Barack Obama a ocupat scaunul de preşedinte al SUA, conştient de problema statelor instabile, dar administraţia sa nu a putut dezvolta încă o politică explicită pe această temă, să nu mai vorbim capacitatea guvernului SUA de a se vindeca aceşti pacienţi profund bolnavi, comentează Foreign Policy.

Obama are o înţelegere intuitivă a problemelor transnaţionale ale lumii de după Războiul Rece - proliferarea nucleară, încălzirea globală, pandemii. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul statelor care devin instabile. În cadrul unui discurs, în august 2007, în primele luni ale campaniei sale prezidenţiale, Obama afirma că "aproape 60 de ţări", care "nu-şi pot controla frontierele sau teritoriul şi nu pot răspunde nevoilor de bază ale poporului lor" a constituit nu numai o dilemă morală, ci şi o provocare privind securitatea în cazul Occidentului.

Candidatul Obama a promis să "pună capăt situaţiei disperate care dă naştere la sentimente de ură", prin sprijinirea statelor eşuate pentru o bună guvernare a acestora, dublarea asistenţei străine pentru a combate sărăcia, instituirea unui fond de 2 miliarde dolari destinat educaţiei şi deschiderea Americii pentru întreaga lume islamică.

Premisa că atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au făcut statele slabe nu doar o problemă morală, ci o chestiune de securitate naţională nu era o chetiune nouă, fusese o axiomă centrală în politica externă a preşedintelui George W. Bush, în urma atacurilor. Dar accentul lui Obama pe dezvoltarea economică şi socială a fost foarte diferită de ideea grandioasă de schimbare a regimului a lui Bush, mai scrie revista de politica externă.

Ca preşedinte, Obama a încercat într-adevăr, a alocat mai multe fonduri pentru dezvoltarea asistenţei pentru Somalia, deşi criza economică şi deficitul bugetar au determinat Congresul să se abţină în autorizarea de bugete de ajutor, iar conflictele din Afganistan şi Irak au absorbit o mare parte din aceste fonduri. Cele mai multe dintre promisiuni rămân la nivelul de proiecte - în cazul în care acestea există.

La nivel intelectual, există o tensiune puţin cunoscută privind concepţia administraţiei Obama despre această problemă. Obama a susţinut în mod constant că abordarea sărăciei şi a mizeriei în locuri îndepărtate este un interes naţional al Statele Unite. Dar măsurile luate de el, ca şi în cazul lui Bush, sunt limitate în faţa ameninţării terorismului.

Secretarul Apărării Robert Gates susţine că, din cauză că atacurile teroriste sunt cel mai probabil să provină din statele instabile, această problemă este, în multe feluri, principala provocare de securitate din era noastră.

Dacă nu există o politică explicită, una implicită a început să apară.