Şomajul, o meserie în sine pentru francezi

Scopul multora dintre şomerii francezi este de a beneficia de toate ajutoarele de şomaj extrem de generoase oferite de statul francez. Mulţi trăiescani la rând din aceste sume.

Candidaţii la prezidenţiale se întrec în a promite soluţii pentru a micşora numărul de şomeri din Franţa. Crearea de locuri de muncă e soluţia favorită în discursurile tuturor. Însă generosul stat francez cheltuieşte o felie imensă din buget pentru a oferi toate condiţiile pentru ca aceşti şomeri să nu îşi dorească să mai muncească. În decursul anilor, numărul şomerilor a crescut constant, indiferent cât de bine a mers economia. Iar în timpul mandatului lui Sarkozy, numărul şomerilor a crescut cu un milion.

A deveni şomer este pentru unii un scop în sine, având în vedere generoasele avantajele de care se bucură din partea statului: ajutor de transport, ajutor pentru chirie, pentru relocare, pentru a obţine permis de conducere, pentru cantină, pentru a avea grijă de copil etc. Evident, acestea dispar atunci când persoana în cauză se angajează. Mii şi mii de şomeri preferă însă acest statut, mai ales că, de foarte multe ori, ansamblul ajutoarelor de şomaj depăşeşte salariul minim. Există un singur plafon maximal stabilit de lege: 6.764 de euro pe lună, un record pentru Europa! Aceasta este realitatea care se desprinde din reportajul făcut de săptămânalul „Le Point".

Oferte şi programe inutile

Cele 4,5 milioane de şomeri oficiali - 10% din populaţia activă (dar şase milioane de şomeri reali, potrivit „Les Echos") - consumă anual 32 de miliarde de euro din bugetul Franţei. Pe hârtie, lucrurile par organizate. Sunt categorisiţi cu scrupulozitate, în patru categorii - A, B, C, D, E (A însemnând cei care nu au avut niciun loc de muncă şi descrescând spre E, cei care au joburi temporare, sunt la câţiva ani de pensie etc.). Toţi cei înscrişi în scriptele autorităţii pentru şomaj (Pôle emploi) sunt momiţi cu tot felul de oferte de muncă şi există o armată de consilieri a căror sarcină e să îi cheme la interviuri şi să-i convingă să muncească.

Statul alocă anual şi zeci de milioane de euro pentru reconversia profesională. Bani cheltuiţi degeaba de multe ori. Există, de pildă, femei de religie musulmană care termină programul de reconversie şi apoi spun că nu sunt de acord să-şi scoată vălul islamic la locul de muncă.

20%  fac orice ca să nu fie angajaţi

Circa 20% din aceşti şomeri fac orice tocmai pentru a nu reintra în câmpul muncii. Scopul este acela de a beneficia de toate ajutoarele extrem de generoase oferite de statul francez şomerilor săi. Publicaţia a stat de vorbă cu doi funcţionari pentru reinserţie profesională din Languedoc-Roussillon - Jerôme şi Melissa - despre felul în care se comportă şomerii francezi.
„Azi am primit o tânără care abia a fost concediată.

Trăieşte singură şi mi-a spus că, datorită concedierii, va putea acum să se ocupe de fiica sa şi să-şi ia permisul auto. Nu a interesat-o nicio secundă că eu sunt acolo pentru a-i găsi un loc de muncă. Voia doar să-şi epuizeze toate alocaţiile de şomaj (n.r. condiţia obligatorie este înscrierea pe listele de şomeri)", spune Jerôme.

Majoritatea şomerilor îşi cunosc drepturile la milimetru şi le exploatează din plin pentru a-şi trăi viaţa fără a munci. Alţii aleg o cale de mijloc. „Îşi îmbunătăţesc situaţia financiară muncind la negru, mai ales în domeniul construcţiilor ori al alimentaţiei. Când drepturile de şomaj sunt epuizate, îşi regăsesc de muncă", spune acelaşi angajat.

Artişti în exploatarea sistemului

Adevăraţii artişti ai fentării sistemului sunt chiar artiştii. Circa 105.000 de artişti, tehnicieni sau muncitori simpli în industria de spectacole din Franţa au slujbe cu caracter intermitent. Ei pot munci doar trei luni (507 ore de muncă) şi apoi pot beneficia tot restul anului de ajutoarele de şomaj. „Există şi şomeri fericiţi. Dacă ai avut salarii bune în ultimele 36 de luni, ai peste 50 de ani şi te apropii de pensie, poţi beneficia de alocaţii frumuşele timp de 36 de luni", explică şi Melissa pentru „Le Point".

De asemenea situaţie se bucură cei care au avut salarii medii. Pentru aceşti şomeri, a nu-şi căuta de muncă e doar singurul gest logic: „Am cotizat, am dreptul să mă bucur de ajutoarele de şomaj", le replică aceştia consilierilor care le caută de muncă. Sunt obligaţi totuşi să vină din când în când, atunci când agenţia are vreo ofertă de muncă pentru ei. Asta scrie în lege. Dar nu se obosesc să se prefacă a fi doritori şi fac tot posibilul pentru a fi respinşi de angajator. Iar crearea, în 2008, a „rupturii convenţionale" (angajatul şi angajatorul se pun de acord asupra demisiei) nu a făcut decât să îngroaşe numărul „şomerilor fericiţi".

Există şi rare exemple fericite. „Într-o zi, s-a prezentat la noi un inginer informatician de 45 de ani, şomer de trei ani. După atâta timp, nu mai era pregătit pentru acest domeniu. L-am convinsă să renunţe la informatică şi a  devenit măcelar. Acum îi merge bine", îşi aduce aminte Jérôme.

Oameni prost pregătiţi

Mulţi dintre „clienţii" care chiar caută un loc de muncă sunt extrem de prost pregătiţi, nu ştiu nici măcar să redacteze un CV sau o scrisoare de intenţie, nemaivorbind de utilizarea internetului. Mulţi sunt reticenţi când aud de reconversie profesională. Alţii o fac (pe bani publici), dar nu le foloseşte la nimic. Este cazul unui tânăr de 23 de ani, care a abandonat şcoala, dar a făcut un stagiu de pregătire pentru a se specializa ca zugrav. „Un angajator a cerut la Pôle emploi un zugrav. L-am rugat să îl accepte pe protejatul meu. Dar a doua zi, m-a sunat patronul, plin de nervi. Tânărul îl informase prin SMS că nu va veni. L-am sunat pe şomer să văd de ce s-a comportat aşa. Mi-a zis că nu se simţea suficient de competent!", povesteşte consilierul.

Motive şi scuze de tot felul

Imaginaţia şomerilor nu are limite. O tânără vrea doar bani de buzunar ca să poată pleca spre Anglia, o femeie de 58 de ani vrea doar să trăiască alături de soţul ei pensionar ca şi când ar fi şi ea pensionară. Un altul nu are bicicletă pentru a ajunge la locul de muncă. „Să fac 10 kilometri până la locul de muncă e un efort uriaş. Să mă deplasez până la Nîmes e ca şi când aş merge până în Norvegia", spune falsul doritor de loc de muncă.

Scuzele pentru a nu ajunge la un interviu pentru un loc de muncă sunt variate: o mamă bolnavă, un autobuz care a întârziat, lipsa benzinei. Motivul poate cel mai des invocat pentru a nu accepta o slujbă e durerea de spate. „Le cer certificate medicale, nu mi le dau niciodată. Unii dintre ei se încovoaie de durere pe scaun la fiecare întâlnire. Dar nu mă las amăgit", spune Jérôme.

Există şi oameni care chiar nu înţeleg de ce le-ar căuta cineva un loc de muncă. Oameni care nu au mai muncit de mulţi ani, sunt alcoolici ori au un nivel intelectual extrem de scăzut, scrie „Le Point". Şi pentru aceştia, statul a pus la punct un mare program „pregătitor". Prin intermediul acestuia, oamenii sunt reobişnuiţi cu trezitul de dimineaţă, îmbrăcatul corect etc., în vederea momentului când li  s-ar găsi un loc de muncă.

14.000 de euro este alocaţia anuală medie de care beneficiază un şomer francez. Plafonul maximal e de 6.700 de euro pe lună.

28 de luni poate beneficia un francez de ajutoarele de şomaj sau 36 dacă are peste 50 de ani.  Teoretic. Practic, pot fi ani.

4,5 milioane este numărul total de şomeri. 2,9 milioane sunt de categorie A - nu au avut niciodată un loc de muncă.

34 de miliarde este suma alocată anual din bugetul de stat al Franţei pentru toate tipurile de alocaţii destinate şomerilor.

Şomerul care a stat 24 de ani pe banii statului

Thierry F., un francez care a stat 24 de ani pe banii statului, a scris, în 2006, o carte despre cum poate fi folosit sistemul francez pentru a obţine maximul
de beneficii.  „Eu, Thierry F., şomer profesionist" este o minienciclopedie de sfaturi utile pentru toţi cei care urăsc munca, dar, în acelaşi timp, vor un trai decent. Bărbatul susţine că timp de 24 de ani a trăit numai din ajutorul de şomaj şi a dus-o bine, astfel că nu vede niciun motiv pentru care să-şi caute un loc de muncă. „Sunt un artist al lenevelii", mărturiseşte acesta. Şomerul de meserie se descrie pe sine drept un cetăţean model al urbei: îşi plăteşte facturile la timp, iar banii rămaşi îi sunt suficienţi pentru activităţi de recreere.

„Dacă aş fi plătit cu salariul minim pe economie, aş rămâne cu mai puţini bani la sfârşitul lunii", explică el. Ajutorul de şomaj pe care îl primea săptămânal (în 2006) era de 99,75 euro, iar statul îi rambursa toate cheltuielile în afară de chirie, care îl costa lunar 23,88 euro. Nu plăteşte asigurări de sănătate, iar de Crăciun primeşte un bonus de 152 de euro.

Thierry F. împărtăşeşte şi câteva secrete. În primul rând, e nevoie de o cunoaştere foarte bună a sistemului francez de acordare a ajutoarelor sociale. Documentarea i-a permis ca, din momentul în care a împlinit 18 ani, să lucreze în total doar 31 de luni. Pentru a nu risca să fie angajat, la interviuri face exact pe dos decât i se spune la cursurile de pregătire şi dă răspunsuri care să-i dezamăgească pe cei care i-ar putea oferi un loc de muncă.  Cum tot acest joc poate fi obositor, el profită din plin de cele 35 de zile de concediu legal pe parcursul cărora nu este obligat să caute de muncă. Atunci, Thierry pleacă în vizită la sora sa, pe Riviera Franceză.  (Andreea Romanovschi)