Soldaţii britanici se întorc din război stresaţi şi alcoolici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa militarilor devine un coşmar după misiunile lungi din Irak şi Afganistan . Un studiu dat publicităţii la Londra arată că mii de soldaţi britanici care au luptat în conflictele din Irak

Viaţa militarilor devine un coşmar după misiunile lungi din Irak şi Afganistan . Un studiu dat publicităţii la Londra arată că mii de soldaţi britanici care au luptat în conflictele din Irak şi Afganistan se confruntă cu grave probleme psihice la întoarcerea acasă. În plus, din cauza perioadelor lungi petrecute pe front, ei devin alcoolici.

Militarii britanici riscă să se confrunte cu probleme psihice grave, pe măsură ce petrec tot mai mult timp în prima linie a conflictelor din Irak şi Afganistan, se arată într-un studiu realizat de Colegiul Regal din Londra, citat de cotidianul "The Guardian".

Astfel, soldaţii care efectuează misiuni de 13 luni sau mai mult în decursul a trei ani suferă de depresie şi alcoolism şi au probleme în căsnicie după ce se întorc acasă. "Principala concluzie este că problemele de sănătate mintală sunt cu atât mai mari cu cât se depăşeşte un anumit număr de misiuni într-o perioadă de trei ani", a declarat profesorul de psihiatrie Matthew Hotopf.

El a atras atenţia că suprasolicitarea forţelor armate britanice este reflectată de creşterea substanţială a numărului de cazuri de stres posttraumatic, anxietate, alcoolism înregistrate în rândul soldaţilor întorşi din Irak şi Afganistan.

Ministerul britanic al Apărării, care a emis "standarde" pentru perioada de timp maximă pe care militarii o pot petrece în misiuni departe de familie, a salutat rezultatele studiului, dar a precizat că numărul de cazuri de tulburări mintale în armată rămâne redus în primele patru luni ale anului. Publicarea studiului are loc pe fondul presiunilor făcute de opoziţia de la Londra asupra guvernului pentru retragerea militarilor britanici din Irak.

Repaus pentru americani

Recuperarea soldaţilor aflaţi în zonele de conflict a devenit, în schimb, motiv de dispută politică în Statele Unite. Camera Reprezentanţilor a înfruntat din nou Casa Albă, votând un text de lege care cere ca militarii americani desfăşuraţi în Irak şi în Afganistan să beneficieze de o perioadă de repaus egală cu aceea petrecută în teatrele de război.

Textul prevede că militarii aflaţi în permisie nu pot fi trimişi într-un alt teatru de operaţiuni până când nu beneficiază de o perioadă de repaus echivalentă duratei petrecute în Irak sau Afganistan. Criticii acestui proiect, printre care Casa Albă, au apreciat că textul va încetini rotaţia trupelor.

În prezent, misiunile militarilor americani aflaţi pe front pot ajunge la 15 luni, cu 12 luni de repaus înainte de începerea unei alte operaţiuni. Unităţile de rezervişti şi cele din Garda Naţională pot servi cel puţin doi ani pe teatrul de luptă, iar perioada de odihnă poate ajunge la şase ani.

Cod de conduită pentru frontul de luptă

Pe de altă parte, militarii americani aflaţi în zonele de conflict sunt nevoiţi să se adapteze la noi reguli de conduită. Primii vizaţi sunt puşcaşii marini care, mai nou, nu au voie să bage mâinile în buzunare sau să consume băuturi alcoolice în timp ce poartă uniforma militară sau se află în formaţie. Noile reguli de conduită ale Corpului Puşcaşilor Marini interzic, de asemenea, militarilor să poarte mai mult de un inel pe fiecare mână. Regulamentul ia în vizor şi tunsorile militarilor, interzicându-le pe cele excentrice. Totodată, femeile nu pot avea părul mai scurt de un centimetru. În cazul în care părul este mai lung şi depăşeşte gulerul uniformei, ele sunt obligate să-l poarte strâns sub formă de coc.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite