FOTO Soldaţi americani omorând civili: "Nimeni nu dă doi bani pe afganii ăştia"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Echipa asasinilor: cum au omorât soldaţii americani civili afgani" este povestea şocantă a zeci de soldaţi americani care au omorât în Afganistan, pentru distracţie, civili nevinovaţi. Totul a fost publicat de revista Rolling Stone într-o amplă anchetă bazată pe documente secrete.

Soldaţii americani din compania "Bravo", staţionată în Afganistan, aveau ca misiune să elimine talibanii din regiunea Kandahar, una din cele mai sălbatice zone ale ţării afgane.

Compania a ajuns într-o dimineaţă de ianuarie în satul Mohammad Kalay, locuit de afgani agricultori. Acolo au căutat pe cineva să omoare. Regula era ca, dacă făceau un lucru aşa de "dement", măcar să nu existe vreun martor, a declarat un bărbat anchetatorilor militari.

Au ales pentru execuţie un fermier de 15 ani, pe nume Gul Mudin. "Nu era o ameninţare", a recunoscut mai târziu unul din călăii săi. Au început să tragă asupra lui şi apoi un alt soldat a trimis prin radio că sunt atacaţi. Asta era strategia când omorau un afgan neînarmat şi nu voiau să fie prinşi. Când un sergent a ajuns la faţa locului şi a întrebat ce s-a întâmplat, soldaţii au spus că acel băiat a venit cu o grenadă în mână spre ei şi au fost nevoiţi să îl doboare. Sergentul a spus că i s-a părut destul de ciudată povestea, era ciudat ca un singur luptător taliban, înarmat doar cu o grenadă, să atace un pluton întreg în mijlocul zilei într-o zonă deschisă.

Soldaţii şi-au făcut apoi poze cu trupul mort al băiatului pentru a sărbători crima. Unul i-a tăiat pielea de pe un deget şi i-a dat-o unui coleg ca trofeu după uciderea primului afgan. Pentru ceea ce au făcut, soldaţii nu au păţit nimic atunci. Au continuat aşa 4 luni.

Interviurile secrete, realizate de armata americană cu membrii plutonului, şi obţinute de publicaţia Rolling Stone, arată că peste 20 de membri ai plutonului făceau parte dintr-o grupare auto-intitulată "Echipa de asasini". Ei au declarat că nu îi suportau pe afgani, indiferent că erau poliţişti sau civili. „Toţi afgani sunt nişte sălbatici", au declarat la interviu. Mulţi sergenţi au aflat de crime încă de la început, dar nu au făcut nimic. Pozele arată afgani mutilaţi, cu membre tăiate.

Colecţiile de poze au trecut pe la toţi soldaţii. Imagini îngrozitoare, cu crime de război. Un soldat a adunat tot materialul pe un DVD şi distribuia copii oricărui doritor.

FOTOGALERIE (Atenţie! Imagini extrem de violente!)

Pentagonul a făcut eforturi uriaşe să ascundă pozele pentru a nu declanşa un nou scandal precum cel de la Abu Ghraib. Pentagonul a trimis oficiali să elimine pozele din calculatoarele soldaţilor şi s-a dus chiar acasă la ei, la familie, să ia orice poză stocată pe undeva. Mesajul era clar: ce se petrece în Afganistan rămâne în Afganistan.

Vinovaţii au fost închişi, primind pedepse de la 9 luni la 24 de ani. Dar niciun ofiţer sau oficial nu a fost acuzat pentru crime sau muşamalizări.

La sfârşitul unui interviu, un soldat a declarat: "Niciunul dintre noi, nimeni din pluton, nici sergentul, nimeni nu dă doi bani pe oamenii ăştia".

Citiţi întreaga poveste pe site-ul Rolling Stone.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite